Actualitate

Filială a Bibliotecii Județene, inaugurată la Glodeni. ”Malurile Prutului, mai apropiate”

(FOTO) În cadrul acțiunii ”Dialoguri culturale în comunitățile românești de dincolo de graniță”, la Glodeni, raion din Republica Moldova înfrățit cu Bistrița-Năsăud, a fost deschisă o filială a Bibliotecii Județene ”George Coșbuc”. Biblioteca a fost dotată cu peste 4.000 de volume, donate de biblioteca-mamă din Bistrița, care acoperă toate domeniile de interes și se adresează tuturor categoriilor de vârstă, în special elevilor.

 

La inaugurare au fost prezenți președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, vicepreședintele CJ Vasile Puica, directorul BJBN Ioan Pintea, dar și managerul CJC Gavril Țărmure, al Complexului Muzeal, Alexandru Gavrilaș, protopopul Bistriței Alexandru Vidican. Gazde, președintele Raionului Glodeni, Ion Leucă, vicepreședintele Raionului Glodeni, Oxana Albu, primarului orașului Glodeni, Stela Onuțu.

”Două țări, două imnuri, un singur suflet: România! La Glodeni, Republica Moldova, am inaugurat una dintre cele mai frumoase filiale ale Bibliotecii Județene ”George Coșbuc”! 5.000 de volume din literatura românească și universală vor servi tinerilor din Raionul Glodeni pentru studiul limbii și literaturii române. Aici avem traduse în limba română toate cărțile obligatorii pentru studiul elevilor de la liceul rusesc ”Lev Tolstoi”. Îi mulțumesc domnului director Ioan Pintea, directorul Bibliotecii Județene ”George Coșbuc”, pentru amenajarea impecabilă a acestei biblioteci. Cartea este cea care unește oamenii, frați de sânge în acest caz. După ziua de astăzi pot afirma cu tărie că malurile Prutului sunt mai apropiate. Mă declar întru totul la sentimentul marelui BP Hașdeu care afirma: „Moldova, Transilvania și Muntenia nu există pe fața pământului. Există o singură Românie: există un singur corp și un singur suflet, în care toți nervii și toate suspinele vibrează unul către altul”. Moldova e România iar România e Moldova, acum la 100 de ani de la Marea Unire!”, a scris pe pagina sa de Facebook președintele CJ Radu Moldovan.

El a spus: ”Îi mulțumesc în mod special directorului Bibliotecii Județene, Ioan Pintea, care a făcut mai multe drumuri la Glodeni și care, împreună cu echipa de la Raionul Glodeni, cu conducerea bibliotecii raionale, cu cei care s-au implicat în acest proiect, într-un termen foarte scurt, a reușit să pună pe picioare acest proiect minunat. Este o investiție de aproximativ 15.000 de euro făcută de Biblioteca Județeană. Din respect și prețuire pentru frații noștri din Raionul Glodeni, are loc un prim eveniment pe care cele două administrații l-au realizat în cadrul acordului de înfrățire încheiat acum aproximativ jumătate de an. Sper ca acest proiect să aducă mult folos oamenilor și, în special, tinerilor din raionul Glodeni pe care, în această epocă a informatizării și a internetului, ar trebui să îi îndrumăm să miroase cerneala unor file de carte. Domnul președinte Leucă m-a rugat să găsim soluții pentru dotarea unui cabinet de kinetoterapie în Spitalul Raional Glodeni. Aștept solicitările cu necesarul de echipamente și vom încerca să găsim soluțiile necesare”.

”Este foarte bine că tânăra generație din raionul Glodeni va avea acces la valori autentice ale limbii, culturii și literaturii române prin intermediul acestei minunate biblioteci. Vreau să mulțumesc public fraților noștri de peste Prut pentru deschiderea extraordinară pe care o au față de cetățenii Raionului Glodeni. Nu pot să nu apreciez munca titanică depusă de directorul Bibliotecii Județene ”George Coșbuc” Bistrița-Năsăud, Ioan Pintea, care a pregătit toate cele necesare împreună cu colectivul său pentru ducerea la bun sfârșit a acestui proiect”, a spus președintele raionului, Ion Leucă.

”O bibliotecă poate fi un arbitru în această lume arbitrară. Biblioteca este o instituție care poate să ne educe, care poate să ne formateze pentru a fi altfel, pentru a înțelege lumea altfel. În biblioteca pe care o aveți începând de astăzi, am adus foarte multe noutăți, pentru că achizițiile de carte au fost făcute recent și am ținut cont de listele pe care le-am primit de aici, de bibliografia școlară, de ceea ce are nevoie corpusul de elevi, de profesori. V-am adus edițiile din scriitorii clasici, din scriitorii contemporani români și universali. Toate cărțile sunt în limba română”, a menționat directorul Bibliotecii Județen, Ioan Pintea.

”Nici nu ne-am așteptat că o să avem o așa bibliotecă! Este o plăcere deosebită să lucrez aici, pentru că lucrul bibliotecarului depinde de condițiile care i se oferă, iar când intri în așa condiții este o bucurie să îi servești pe cititori, tineri sau maturi. Avem cărți pentru copii, pentru adolescenți, multe dicționare de care avem mare nevoie, atlasuri care descriu natura, descriu țara noastră; avem cărți de medicină, de știință, cărți despre istoria românilor și despre istoria lumii. Avem cărți din literatura română și din literatura universală. Este bine, pentru că sunt cititori care întreabă mereu de cărți de literatură și noi sperăm că de acum înainte o să-i deservim la un înalt nivel”, a declarat Diana Stati, bibliotecara care va deservi noua Bibliotecă „George Coșbuc” din Glodeni.

În aceeași zi, Ansamblul profesionist ”Dor Românesc” a susținut un spectacol folcloric la Casa de Cultură Glodeni.

Sâmbătă, delegația din Bistrița-Năsăud a fost invitată să urmărească tradiționalul Festival raional de folclor ”Cântă de răsună lunca” din satul Ciuciulea, ajuns la a 17-a ediție.

Ion Leucă: ”Câteva evenimente culturale care se petrec în Raionul Glodeni în aceste zile au fost înnobilate de prezența fraților noștri de peste Prut și partenerilor noștri de dezvoltare – delegația din județul Bistrița-Năsăud înfrățit cu raionul Glodeni. Ediția a 17-a a festivalului ”Cântă de răsună lunca” ne oferă un nou prilej să constatăm că doar prin educație și cultură omul devine om și poate cuceri orice înălțime pe măsură așteptărilor sale. Și doar în acest fel – prin tradiții, prin cultură, prin dragoste față de neam și țară – reușim să reînviem în vremuri destul de vitrege. Mă închin în fața oamenilor de cultură pentru faptul că au ales această nobilă misiune”.

Radu Moldovan: ”E o bucurie foarte mare și o emoție specială prezența mea la acest fectival. Sunt momente complicate la nivelul întregii lumi, se așează ierarhii, se reașează poziții de putere, dar mă bucur foarte mult că domnul președinte Leucă împreună cu colegii săi, cu domnii primari găsesc resurse și soluții în aceste momente complicate pentru a organiza evenimente care promovează identitatea, portul popular, tradițiile noastre populare, astfel încât aceste tradiții să se dezvolte în continuare, iar asemenea festivaluri să existe”.

Foto: Facebook Radu Moldovan, Raion Glodeni

6 comentarii

  • Am avut respect pt Raducu pt ceea ce a facut in judet ! Dar sa ajunga sa spuna pentru Dracnea ca “ vrem sa ne decidem singuri soarta!!! E jalnic! Atunci sa ne decidem fiecare soarta si sa facem ce dorim!!!! E grav ce se intampla!!! Nu mai luptati pt un singur om!!

  • Lăudabilă deschiderea unei filiale a Bibliotecii Județene la Glodeni. Nu înțeleg rostul spectacolului folcloric în această conjunctură. Dar neînțelese devin (și) căile culturii.

  • Desi am semnalat public de mai multe ori acest lucru privind filialele BJBN, nu a fost luat in seama! Dar revin, cu speranta… Si totusi filialele ABSOLUT necesare in localitatile componente municipiului BISTRITA (Ghinda, Slatinita, Sigmir, Slatinita, Unirea si Viisoara) desfiintate dupa 1990 nu au trezit inca interesul directorilor de la BJ BN nici in anul de gratie 2018! Accesul liber si gratuit la CARTE si LECTURA in formule clasice si noi pentru copii, adolescenti si adulti pot reduce analfabetismul functional din Bistrita, pot ajuta la instruirea si folosirea placuta a timpului liberde catre cetateni, etc. Vor gasi managerii din Primarie, cultura si invatamant o formula agreabila comuna pentru crearea unor conditii de biblioteca publica (finantare, spatiu, orar, dotari digitale, fond de carte de minim 2000 de volume si personal)? Vrem oare sa avem o noua generatie de tineri care nu mai citesc in aceste cartiere, care totusi apartin municipiului Bistrita? A infiinta zeci de asa-zis „filiale” de mandrie nationala, decedate de la nastere, este un comportament public neprofesionist, cu iz nationalist si neocomunist. Formula cea mai adecvata, si in acest caz de la Glodeni, este ce de a dona carti adecvate potentialilor cititori de acolo. O chestie elementara de stiut: o filiala adevarata este cea care are un spatiu cu carti, un orar de functionare si cel putin un bibliotecar care emite un Raport statistic anual de activitate; la BJ BN (care ar trebui sa fie Biblioteca Municipala!) exista doar UNA de acest fel: Filiala „A. Muresanu” ! Restul sunt umpluturi inutile in Rapoarte de activitate anuale in peste 30 de pagini si bani aruncati in vant. Orice director / manager intr-o institutie publica ar trebui sa fie profesionist, independent, nelipit de alte institutii sau organizatii si neinregimentat in politica!

  • Mai alecse se numeste judeteana nu sateasca
    Intrebarea este alta:Cate biblioteci sunt de fapt in judet.si cate carti se citesc in realitate.ar insemna 5 posturi infiintate aiurea.
    Tara asta nu poate progresa cu atatia scaieti agatati de cei care intra adevar muncesc.

  • Dragi prieteni , fraților!
    Noi cei din Basarabia de peste Prut nu am avut acces la Cartea Romanească , au fost interzise în Moldova. Realizăm că aveți și voi mare nevoie de Carte în România, dar noi suntem frații voștri și dacă s-a făcut un gest frumos , de ce să-l pângărim cu pizmă și invidie? Chiar credeți că noi nu suntem un neam?O țară? Apreciem gestul și sperăm că într-o zi să devenim o țară!

    • Rodica, nu-i baga in seama pe cativa #rezist, Pe ei propaganda ii invatata altceva si de aceea sunt impotriva unirii. Important e ca noi, majoritatea, va consideram frati si ne dorim legaturi cat mai stranse cu RM, iar intr-un final cat mai apropiat, unirea.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS