Economie

Firma care a cumpărat teren în zona fostei fabrici de bere ca să facă un mall, amendată de Poliţia Locală

Terenurile de la marginea Bistriţei sunt pline de câini vagabonzi, persoane fără adăpost şi rozătoare. Poliţia Locală a început însă „curăţenia” înainte de sărbătorile de iarnă. Proprietarii sunt amendaţi şi obligaţi să-şi facă ordine. Printre cei care s-au conformat după mai multe sancţiuni sunt şi cei doi proprietari ai terenului din zona fostei fabrici de bere.

Şeful Poliţiei Locale Bistriţa, Florin Frandeş, a declarat că instituţia pe care o conduce dă amenzi în această perioadă celor care nu-şi curăţă şi împrejmuiesc terenurile, în special celor care deţin proprietăţi la intrarea în oraş.

„Verificăm pe de-o parte curţile din zona centrală în care sunt depozitate multe mizerii, iar pe de altă parte terenurile de la intrarea în oraş nu sunt curăţate şi nici îngrădite. Acolo se adună tot soiul de mizerii. Ne îndreptăm împotriva acestor proprietari şi luăm măsuri ca să-i obligăm să cureţe aceste terenuri, în special cele de la intrarea în oraş, o carte de vizită pentru municipiu. Nu numai în campaniile de curăţenie de primăvară şi toamnă ne axăm pe aşa ceva, ci şi timpul anului. Acum însă, fiindcă vine iarna, terenurile trebuie curăţate înainte să le acopere zăpada. Pe aceste terenuri, câtă vreme sunt gunoaie, sunt şi câini vagabonzi, şi persoane paupere care caută fier sau se adăpostesc. Se mai adună şi rozătoare”, a spus Frandeş.

Potrivit şefului Poliţiei Locale Bistriţa, sunt multe asemenea zone în oraş. „Unele sperăm să se mai cureţe. Este vorba de terenul din zona fostei fabrici de bere. Avem o problemă cu cetăţenii de etnie rromă care stau acolo, sunt adunaţi şi mulţi câini vagabonzi. O altă zonă în care am acţionat şi am determinat proprietarii să-şi repare gardurile este cea din zona ARR. Acolo erau multe terenuri necurăţate pe care abia acum le-au curăţat după ce am intervenit noi”, a spus Frandeş.

El a declarat că cei care deţin terenuri de acest tip sunt amendaţi. „Sunt amenzi pentru necurăţarea terenurilor proprietate personale. Amenda este de 150 de lei, dar poate fi dată de mai multe ori dacă măsurile dispuse de noi nu sunt aplicate. De exemplu, pe cei doi proprietari ai terenului de la fosta fabrică de bere i-am amendat de mai multe ori. Un proprietar e o firmă din Cluj care a voia să facă un mall. A lăsat mult timp terenul în paragină până le-am tot dat amenzi şi au înţeles şi au îngrădit terenul”, a spus Frandeş.

Globe Trade Center (GTC) România a cumpărat terenul din zona fostei fabrici de bere ca să facă mall-ul Galleria Bistriţa. Iniţial, firma a precizat că investiţia va fi finalizată în vara anului 2010, apoi că tăierea panglicii va avea loc în 2012, însă nu a mai făcut nimic.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS