Actualitate

O firmă top trei la nivel mondial vine la Bistriţa. Ce specialişti va pregăti UTCN

Absolvenţii secţiei de inginerie medicală a Extensiei Bistriţa a Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca se vor putea specializa, începând cu anul universitar următor, în radioterapie. Senatul UTCN a aprobat acest curs postuniversitar despre care a spus că este cerut de mediul economic.

„Am dezvoltat masteratele care se potrivesc domeniilor de la nivel de licenţă la cererea mediului economic: masteratul de sudură, de managementul şi ingineria calităţii care se ţine cu toate locurile ocupate de câţiva ani, inclusiv anul acesta, şi care dă diplome de inginer de calitate şi auditor calitate, şi masteratul de robotică. Vestea bună este că, şedinţa de Senat de joia trecută, a fost aprobată şi dezvoltarea unor cursuri postuniversitare în domeniul radiologiei medicale”, a spus prof. dr. ing. Daniela Popescu, prorectorul UTCN la deschiderea noului an universitar la Extensia Bistriţa.

Prof. univ. dr. Călin Rusu, prodecanul Facultăţii de Inginerie Electrică, a adăugat ingineria medicală este o specializare nouă, dar studenţii învaţă pe parcursul a patru ani tot ce au nevoie ca să fie profesionişti în domeniu : „Ingineria medicală este un domeniu focusat pe o arie mai îngustă, dar ea beneficiază de toate cunoştinţele din domeniul electric şi nu numai”.

„Ingineria medicală este mai tânără decât specializările mecanice. La Bistriţa am avut prima admitere la inginerie medicală în 2010, iar în 2014 prima promoţie, deci avem deja câteva promoţii şi dorim să o ducem mai departe. De la anul, din toamnă, o să intre şi un curs postuniversitar de radioterapie care a fost propus şi a trecut prin Senatul UTCN ca urmare a interesului arătat de firmele producătoare de aparatură de radioterapie. Este o firmă în top 3 la nivel mondial care şi-a exprimat interesul şi dorinţa să-şi facă un centru de instruire la Bistriţa şi atunci sigur că, mergând îngemănat efortul lor cu al universităţii, pe lângă acest centru de instruire al unei firme de prestigiu, o să apară şi cursul nostru postuniversitar de radioterapie”, a spus conf. dr. ing. Mihai Munteanu, responsabil de ingineria medicală şi totodată director adjunct al Extensiei Universitare Bistriţa.

Universitatea Tehnică Cluj-Napoca este prezentă la Bistriţa din 1985, cu o întrerupere de 5 ani, în perioada 1990-1995. În această perioadă au terminat UTCN peste 7000 de absolvenţi numai la Bistriţa.

2 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.