Economie

Firme de top premiate de Camera de Comerţ la Hotel Metropolis (FOTO)

224 de societăţi comerciale din toate domeniile de activitate au fost premiate joi seara, la ediţia 2012 a Topului firmelor din Bistriţa-Năsăud, în cadrul unei festivităţi care a avut loc la Hotel Metropolis şi la care au fost prezenţi prefectul Ani Bob, preşedintele CJ Radu Moldovan, primarul Ovidiu Creţu, deputatul PNL Ioan Țintean şi numeroşi oameni de afaceri.

Vasile Bar, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud, organizator al evenimentului, a anunţat că la a XIX-a a ediţie a Topului firmelor 224 de societăţi comerciale au îndeplinit condiţiile necesare pentru a intra în clasamente. El a precizat că la sfârşitul anului trecut, la nivelul judeţului, au depus documente financiare 7.628 de firme, iar 1.329 au intrat în competiţia ”Topul firmelor”. Condiţiile de participare au fost: cifra de afaceri minimă de 100.000 de lei pentru microîntreprinderi şi 250.000 de lei pentru restul, iar profitul de exploatare pozitiv.

Societăţile comerciale câştigătoare au fost împărţite pe domenii: 11 în cercetare, dezvoltare şi hi-tech, 94 în industrie, 6 în agricultură, 19 în construcţii, 36 în servicii, 58 în comerţ şi turism. În afara acestor premii, a mai fost acordat şi Trofeul creativităţii, realizat împreună cu OSIM şi stabilit în funcţie de câte documente au fost depuse la acest organism. Trofeul a fost câştigat de Metropolis Grup. La această ediţie au primit premii şi unele societăţi implicate în activităţi sociale.

Prefectul judeţului, Nastasia Ani Bob, a declarat că, deşi criza a afectat firmele, în Bistriţa-Năsăud sunt numeroase societăţi care au creat în continuare locuri de muncă, au realizat investiţii, au plătit taxele la bugetul de stat şi au ridicat economia.

Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a spus că este un lucru îmbucurător faptul că după trei ani în care situaţia economică a României şi a lumii n-a fost una tocmai fericită încă se găsesc resurse şi firmele au avut ingeniozitatea necesară pentru a trece peste perioadele grele.

”În programul de guvernare sunt măsuri extrem de interesante pentru mediul economic. Se fac eforturi ca statul să îi stimuleze pe cei care au avut curajul să-şi înfiinţeze firmă, au creat locuri de muncă. Conform legii, CJ nu are foarte multe atribuţii în sprijinirea mediului de afaceri, dar împreună cu CCI, cu Prefectura, cu primăriile, vom încerca să găsim soluţii pentru a vă propune parteneriate, oportunităţi de afaceri. Lucrăm la strategia de dezvoltare şi trebuie să o facem în timp util. Dacă până nu demult filozofia de dezvoltare se baza pe resurse guvernamentale, acum ea trebuie schimbată radical, principalele resurse vor fi cele europene. Statul nu are resursele necesare pentru a investi în dezvoltare”, a subliniat Moldovan.

Primarul Ovidiu Creţu a menţionat că 2012 a fost un an dificil pentru societate iar zvonurile cum că am fi ieşit din criză s-ar putea să se adeverească, însă numai în puţine sectoare.

”Vremurile bune de dinainte de 2008 nu cred că se vor întoarce prea curând. După această criză economia nu va mai fi niciodată ca înainte. Ne-am străduit şi în acest an să atragem fonduri europene, care să ţină în viaţă şantierele din domeniul edilitar. Aceste sume care nu sunt mici, e vorba de circa 18 milioane de euro în acest an, nu s-au dus numai la constructori, pentru că angajaţii lor trebuie să consume mâncare, îmbrăcăminte, etc. Această variantă de a acţiona e benefică pentru toată lumea, pentru oraş, pentru cetăţeni, pentru dezvoltare. Din fonduri europene asigurăm o gură de oxigen în această perioadă dificilă. Cu banii din taxe şi impozite am reuşit să asigurăm funcţionarea administraţiei, fie că vorbim de şcoli, străzi sau reabilitări termice. Topul firmelor este o recunoaştere pentru tot ce faceţi pentru ca municipiul să se dezvolte”, a spus Creţu, care a mulţumit celor care au venit în sprijinul autorităţilor locale pentru susţinerea unor manifestări şi evenimente importante: ”Trebuie să dezvoltăm oraşul, să facem pentru noi şi pentru copiii noştri un oraş în care să ne placă să trăim, unde să-şi găsească un punct de întoarcere şi un Rareş Buhai, care aduce aur de la olimpiade în Bistriţa, unde spun cei din sud că se agaţă harta în cui”.

Preşedintele PNL Bistriţa-Năsăud, deputatul Ioan Țintean, a afirmat că multe firme s-au descurcat aproape pe cont propriu în această criză fără sfârşit. ”Noi cei din Parlament poate n-am făcut tot ce trebuia să facem în domeniul legislaţiei, dar în programul de guvernare sunt unele capitole care ne dau un semn că s-ar putea face ceva mai mult pentru viaţa economică”, a spus Țintean.

Mai multe imagini de la Topul firmelor 2012 – pe pagina noastră de facebook!

5 comentarii

  • Iar ma infunda risul . Economic , suntem praf !!!!! Si astia se premiaza unii pe altii !!si mai ales sunt premiati de Bar ( alt economist praf ) …as intelege sa se faca un o mega decernare de premii daca s-ar vedea un progres economic real . Bistrita a cazut economic , in primul rind din cauza administratiei de 2 lei din ultimii 20 de ani …si culmea , tot ei dau premiii …e o rusine ! Orasul asta a ajuns o rusine !!!!…..Ce naiba cauta un politist la aceste premii ? Ce cauta un parlamentar care spune ca nu a facut nimic pt mediul economic ? si ce cauta un director de regie autonoma? ei sunt mediul de afaceri ??? …Mai da nu vi rusine deloc ????? De premii va arde voua ?…Premiile cooperativei ”Munca in zadar ”

    • pe mine nu ma infunda rasul…………eu rid sanatos de ma doare burta !!! Doamneeee…ce-om mai ride noi la iarna , o sa vedeti /

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS