După ce în perioada martie-aprilie a.c. prețul metalului a crescut cu 187%, în această perioadă a revenit aproape de nivelul din lunile anterioare declanșării războiului din Ucraina, fiind în medie cu 10-15% mai mare decât în acea perioadă, își informează compania Comelf acționarii.
Potrivit unui raport dat publicității de Bursa de Valori București (BVB), veniturile operaționale ale companiei Comelf au fost de 131,3 milioane de lei la 30.09.2022, în creștere cu circa 30 de milioane de lei față de cele realizate în aceeași perioadă a anului precedent.
”Creșterea veniturilor în primele 9 luni 2022 comparativ perioada similară a anului precedent a fost influențată de creșterea prețul de vânzare al produselor datorită prețului materiilor prime mai mare în 9 luni 2022 comparativ cu 9 luni 2021 (+48%), al prețului utilităților și al altor materiale; fabricația de produse mai complexe, incluzând și materiale speciale sau inox”, a informat conducerea Comelf.
Potrivit sursei citate, declanșarea conflictului din Ucraina, în februarie 2022, a avut ca și consecință imediată, o criză temporară de metal, materie primă de bază pentru Comelf pe fondul căreia prețul acestuia a a crescut accelerat, ajungându-se la dublarea lui într-un termen foarte scurt.
În perioada martie-aprilie 2022, prețul materiei prime de bază (metal), a crescut cu 187%. La data prezentului raport, prețul materiilor prime a revenit aproape de nivelul din lunile anterioare declanșării războiului, în medie cu 10-15% mai mari decât în acea perioadă”.
”În aceste condiții, am fost nevoiți să reluăm, urgent, discuțiile și negocierile cu clienții care aveau comenzi deja plasate pentru care nu era asigurată materia primă, concomitent cu operațiunile de identificare furnizori și achiziție materie primă, bazat pe accept și confirmări de la clienți. De asemenea, s-a schimbat total modalitatea de decontare a materialelor, majoritatea furnizorilor solicitând plăț în avans, la plasare comenzi, urmate de termene de plată foarte mici. În acest context, pe fondul dublării preturilor și al termenelor scurte de plată, în paralel cu menținerea termenelor de încasare de la clienți, compania a angajat un credit bancar suplimentar, în valoare de 1,5 milioane de euro pentru susținerea activității curente și a programului de investiții în derulare”, a transmis Comelf.
Pentru reducerea cheltuielilor cu energia, Comelf și-a propus extinderea investiției în sistemul de producere a energiei electrice cu ajutorul panourilor fotovoltaice până la 2.5 Mwp și investiții în instalația de încălzire cu tuburi radiante, având că resursă peleții, două obiective importante care vor asigura cel puțin o menținere a costurilor cu utilitățile și o oarecare independență.
Astea sunt vești bune, industria joacă un rol foarte important pentru oraș….
Sunt șanse mari ca lucrurile să înceapă să se așeze dealtfel se poate observa moderat.
Răsufla usurate ca le-a păsuit guvernul pana in 2025 de tampenia aia de ordonanța referitoare la impozitul pe clădiri si terenuri .
Altfel de la 1 Ianuarie 2023 nu mai suflau deloc !
Erau moarte !
In anii următorii, in toată lumea se va investi massiv in eoliene, panouri foto-voltaice, centrale nucleare, stații de încărcare etc.
Rețeaua electrică actuala este subdimensionată, peste tot, nu doar la noi si va fi nevoie de CABLURI.
Degeaba construiesti reactoare, dacă rețeaua de înaltă tensiune, si de transport a energiei nu poate transporta energia produsă.
Iproeb , RCB Electro 97 vor trece printr-o perioada foarte buna.
Ai auzit de incarcarea auto wireless?
Acolo tindem…deci sa investim in …buncare!!!
Nu am acțiuni la Iproeb, dar cred că ar fi o investiție bună.
Unii specialiști recomanda sa nu investesti mai mult de 5% din avere intr-o companie.
Să nu riști!
Adicā sā ai acțiuni la 20 de companii
Dacă ai 100.000 lei sa investești 5.000 lei x 20 companii.
Dar nu prea tine, pentru ca investitorii privați nu au posibilitatea sa urmărească evoluția a 20 de companii, și sa stie când sa cumpere o anumită acțiune, si când sa vândă.
Eu recomand fondurile de investiții, in care tu investești o sumă fixa in fiecare lună.
In România am acțiuni la SIF 1 Banat Crișana, si as vrea sa le vand, dar e destul de complicat, pentru că nu am domiciliul in România, iar impozitului de 27% din castig trebuie plătit in țara in care locuiesc. Traducere legalizată care sa ateste si deschidere de cont bancar intr-o banca românească etc.
Complicații peste complicații ….. eu as prefera sa plătesc impozitul in România,, pentru ca e mult mai mic.
.