Actualitate

Florian și Dolha, păreri diferite despre criza refugiaților

Senatorul PNL Cristian Florian și copreședintele PNL BN, deputatul Stelian Dolha, au vorbit despre criza imigranților și cotele de refugiați propuse de UE pentru România.

Cristian Florian: ”Valul de imigranți cu care se confruntă Europa este principala preocupare a UE, vorbim de un dezastru umanitar care se conturează într-o criză de durată și care nu va putea fi soluționată atâta timp cât nu se rezolvă situațiile ce o generează, și mă refer la conflictele din Siria, Irak. Acest dezastru umanitar ar fi putut fi evitat sau ar fi putut avea o amploare mai mică dacă țările UE s-ar fi implicat mai activ în soluționarea acestor conflicte. Din păcate, actorii politici europeni s-au limitat mult timp la a face declarații politice, iar acum se caută soluții legislative cu costuri foarte mari. În opinia mea, poziția României este ușor superficială. Ne-am limitat la disponibilitatea de a caza 1.500-1.700 de imigranți, ca și cum singura noastră preocupare e de a oferi cazare unor oameni aflați în momente de suferință, fără a lua în considerare latura umanitară. Vorbim de oameni care și-au pierdut casele, familiile, care în acest moment nu au niciun viitor. UE are datoria de a veni în sprijinul lor, iar România este țară membră a UE și trebuie să fie solidară cu partenerii și cu tragedia acestor oameni. A spune că ne mulțumim să cazăm niște oameni și că restul nu ne interesează, nu e problema noastră, ci a UE, este ușor superficială. E nevoie de o abordare mai atentă, mai umanitară. Se poartă discuții, cel puțin la nivel european, și de integrare a lor, nu doar de cazare”

Stelian Dolha: ”Eu am o părere puțin diferită față de cea a senatorului Cristian Florian. Eu sunt de acord cu președintele Klaus Iohannis. În urma studiului făcut, putem primi 1.750. Pe aceștia putem să-i cazăm, să le oferim hrană și așa mai departe, să le asigurăm mersul pe mai departe, pașii următori. Cred că s-a făcut un calcul. Bun, din punct de vedere emoțional e de înțeles, dar trebuie să vedem și capacitatea noastră, cât putem duce noi la ora actuală. Nu știu dacă putem să ne întindem mai mult”.

Parlamentul European a aprobat propunerile Comisiei Europene privind gestionarea crizei refugiaţilor, inclusiv repartizarea a 160.000 de imigranţi între statele membre ale blocului comunitar. Comisia Europeană cere României să găzduiască 6.351 de imigranţi.

4 comentarii

  • Criză umanitară este însă nu cred că cocostârcu astă din imagine, înțelege cine anume se află în această criză umanitară. Molfăie și el niște idei preluate de la alți habarniști ca el și le dă mai departe fără să gândească câtuși de puțin. Mai mult decât atât vorbește de atitudinea superficială a României în această problemă și ăsta e senator în Parlamentul României. În primul rând domnule senator în Parlamentul României, România nu face parte nici măcar din eșalonul 3, ca să zic așa, dintre cei cu minimă influență în conflictele din Siria, Irak, Africa etc. României nu i se permite nici măcar să furnizeze chelnerii la masa unde se iau decizii geopolitice și strategice în aceste conflicte. Și acuma vi tu măi senatorule și spui că România are atitudine superficială ca și cum ar avea o minimă putere de a influența lucrurile. Ești prost bă, habar n-ai, ieși afară… Mai bine limitează-te la a distribui mesajul preşedintelui tău fiindcă în acest caz a avut o poziție cât se poate de corectă, nepopulistă și neipocrită, reală și în concordanță și cu interesul național chiar dacă lăsat așa mai la urmă, măcar bine că mai există din când în când…

    p.s. Să fi de-acord cu cote (de parcă am vorbi de porci, vaci sau lapte) în acest caz mi se pare de un cretinism fără margini. Cote se stabilesc în situații normale, corecte, firești nu în cazuri de fenomene și crize anormale, ieșite din comun care nu ar trebui să fie. Sigur că acele conflicte trebuiesc rezolvate în cel mai scurt timp posibil iar toți acești așa ziși imigranți să poate să revină în țările lor. Altfel avem de-aface cu un plan dinainte gândit și stabilit și care se va desfășura etapizat până se va atinge obiectivul sau obiectivele urmărite…

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.