Actualitate

Florica Buduşan: Copiii din ziua de azi nu ştiu care e stângul şi care e dreptul. Eu fac armată

Antrenoarea Florica Buduşan, care a înfiinţat în 1984 primul club de dans sportiv la Bistriţa, „Floris”,  iar în cariera sa a pus bazele mai multor cluburi de profil din ţară, a organizat, în acest sfârşit de săptămână, a 41-a ediţie a Cupei Floris la dans sportiv. Cu acest prilej, a făcut pentru Timp Online un scurt bilanţ al activităţii sale de decenii şi a vorbit inclusiv despre actuala generaţie.

„Prin mâna mea au trecut peste 5000-6000 de copii. Foarte mulţi dintre ei antrenează. Oriunde merg, pe lângă jobul pe care îl au, îşi formează şi o trupă de dans. Acum am o nouă generaţie cu care sper să ajung şi la Mondiale dacă se poate. Era, la un moment dat, că noi aveam nouă olimpici în club. Întotdeauna, sportivul este şi bun la învăţătură. Învaţă o regulă, o disciplină şi se deosebeşte categoric de copilul care nu face o astfel de activitate. Dansul sportiv este pentru disciplină. Când spui frac şi papion, spui din toate punctele de vedere ceva, categoric. Se formează caractere, disciplină. Aceste lucruri trebuie impregnate la tineretul de astăzi care ştiţi destul de bine că e cu probleme. Cei care au trecut pe la mine au făcut armată. Nu se face armată, dar la mine se face, în sensul bun, nu în sensul rău, pozitiv. De la mine învaţă o ţinută, un caracter, un mod de a vorbi, un mod de a se comporta, respectul pentru cei mai mari şi mici ca ei. Eu, în primul rând, la asta lucrez. Dacă tu nu ai caracter, nu poţi face performanţă, asta categoric”, a spus Florica Buduşan.

Antrenoarea sportivilor de la Clubul Floris regretă că numărul copiilor care se îndreaptă spre dans sportiv e tot mai mic de la un an la altul.

„Păcat că acum sunt mai puţini copii ca altădată. Părinţii îi duc în diferite părţi şi abia apoi ajung la mine cu nişte copii care nu ştiu care e stângul şi care e dreptul. Mă înfurii, normal, pentru că eu consider că la grupa zero trebuie să ştii care e stângul, care e dreptul, să numeri până la 10, să ai o ţinută. Toate le lipsesc cu desăvârşire. Mă supăr şi trebuie să spun lucrul acesta public”, a spus Florica Buduşan.

Născută în 17 mai 1949, la Prundu Bârgăului, Florica Buduşan a absolvit Facultatea de Coregrafie şi este unul dintre cei mai titraţi antrenori de dans sportiv din România.

2 comentarii

  • Felicitari pentru doamna Florica Budusan si pentru Clubul de dans Floris din Bistrita!
    Dna Florica Budusan a luptat cu toate puterea pe care o are, pentru aceasta vocatie. Dansul este vocatia vietii sale si se pot scrie carti despre asta, chiar daca s-a mai scris o carte.
    A fost la inceput dansul popular cu care in Cununa de pe Somes au dus faima tarii peste hotare. Apoi dansul sportiv in Clubul de dans Floris Bistrita care a dus faima bistritenilor si care a antrenat zeci de ani copii si tineri dintre care unii duc mai departe acest sport.
    Sper ca dansul sportiv sa ajunga un sport olimpic pentru ca merita. Bravo Florica Budusan! Succes Clubului Floris Bistrita si dansatorilor sportivi!

  • Cu siguranta d-na Florica Budusan ii invata pe copii sa munceasca. Este „bolnava de dans”, da, dansul este un viciu, o obsesie, care te urmareste toata viata, dupa ce i-ai prins gustul. Clubul de dans sportiv „Floris” a influentat vietile a mii de copii si parinti. Va multumim si va dorim sanatate pentru a mentine clubul cat mai multi ani !!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS