Actualitate

Florin Bojor: Au învins, dar oare au convins?

”Rezultatul referendumului local din Bistriţa, din 29 septembrie, a fost elocvent: cetăţenii prezenţi la vot au decis că doresc varianta ocolitoare a Bistriţei pe la sud, prin Pădurea Codrişor. În calitate de cetăţean care am votat ”Nu”, mă supun majorităţii. Felicitări câştigătorilor şi să-i ajute Dumnezeu să facă ceea ce au dat ca şi făcut – centura Bistriţei”.

Au învins, dar oare au convins?

Rezultatul referendumului local din Bistriţa, din 29 septembrie, a fost elocvent: cetăţenii prezenţi la vot au decis că doresc varianta ocolitoare a Bistriţei pe la sud, prin Pădurea Codrişor. S-ar putea spune multe despre campania făcută de către câştigători, despre indiferenţa celorlalţi cetăţeni, dar din diferite motive majoritatea au votat DA. În calitate de cetăţean care am votat NU, mă supun majorităţii. Felicitări câştigătorilor şi să-i ajute Dumnezeu să facă ceea ce au dat ca şi făcut – centura Bistriţei.

Domniile lor nu au promis că vor face varianta ocolitoare prin Pădurea Codrişor, ci mai mult, centura era deja construită, însă noi, simplii cetăţeni învinşi eram cei ce puneam piedici realizării proiectului lor. Noi, oamenii simpli învinşi eram oile negre care nu doresc dezvoltarea, care nu doresc progresul, care sunt mereu “Gică Contra” şi parcă au ceva personal cu autorităţile… Dar oare aşa să fie?

M-am împotrivit variantei de 174 milioane euro pentru construirea drumului de căruţe prin Pădurea Codrişor, pentru că banii sunt irosiţi, sunt risipiţi. Şi cu aceşti bani puteam face pe la nord 3 autostrăzi! Cu 209 milioane euro americanii au trimis o misiune pe lună, iar noi aruncăm atât de mulţi bani pentru un simplu drum. Comparaţia e izbitoare pentru cei ce ştiu să utilizeze cu folos mărit banii tuturor. Dar bistriţenii au decis altceva… să se împlinească voinţa lor!

Acum 77 de ani, filosoful spaniol Unamuno spunea franchiştilor: “Veţi învinge, dar nu veţi convinge” şi a avut dreptate după 40 de ani. Aşa se întâmplă azi cu politicienii din România, înving pentru că folosesc manipularea, răzbunarea, frica, minciuna şi hoţia, dar nu conving, pentru că, pentru a convinge e nevoie de argumente, iubire, libertate, adevăr şi înţeleaptă folosire a banului public!

Aşa va fi şi cu varianta ocolitoare a Bistriţei de 174 milioane euro, dacă se va realiza… Peste 20 de ani, elevii mei vor judeca politicienii de azi şi mă întreb, cum o să-i vadă? Până atunci, câştigătorii sunt liberi să-şi facă treaba şi să se pregătească să răspundă în faţa istoriei peste 20 de ani!

Prof. Florin I. Bojor

8 comentarii

  • Nu a invins nimeni, eu zic ca nici nu au existat nici macar pierzatori.
    Pentru ca nu a fost miza, centura nu se va face nici in 10 ani de acum incolo, nu vedeti ca nu au bani nici de ziare? Or fi fondurile europene principala sursa de finantare, dar numai pentru constructia propriu-zisa. Restul e de la Bugetul local, ma refer la exproprieri, studii, proiecte, etc.(stiu ca unele sunt facute, dar se vor mai pune conditii prin avize). Mai dureaza, o noua hotarare a Consililuiu local = noi procese pe rol. Mai asteptam, crapa si coalitia pana la presidentiale, mai curge ceva apa pe Bistrita..

  • Domnule profesor, nu va lasati invins.

    Îndemn la luptă, de Radu Gyr

    Nu dor nici luptele pierdute,
    nici ranile din piept nu dor,
    cum dor acele brate slute
    care să lupte nu mai vor.

    Cat inima în piept iti canta
    ce-nseamna-n lupta-un brat rapus ?
    Ce-ti pasa-n colb de-o spada franta
    când te ridici cu-n steag, mai sus ?

    Infrant nu esti atunci când sangeri,
    nici ochii când în lacrimi ti-s.
    ADEVARATELE INFRANGERI,
    SUNT RENUNTARILE LA VIS.

  • Corect, de la aprobare PUG pana la realizare efectiva a centurii se vor mai face cateva proiecte pe dealul Codrisor 🙂
    10 ani e cam mult, dar minim 2-3 ani vor trece poate la demararea lucrarilor (daca vor mai demara…)
    Oricum, a fost un exercitiu util prin care a fost dovedit ca spiritul civic in Bistrita este sublim , dar lipseste cu desavarsire…

  • Lupta s-a dat intre MAFIA-OLIGARHICA care a manipulat asistatii sociali ( in principal pe cei din Sarata, Viisoara Unirea de etnie gipsi-indiana ) si adeptii TALIBANI PSD-PNL-UDMR, precum si pe cei NEINFORMATI care au citit o partea intrebarii ” pe fonduri europene” care, au cazut in plasa si au votat cu spaima indusa ca aceste fonduri se vor pierde precum si cei care nu sunt AFECTATI DIRECT de constructia centurii prin Codrisor.
    Cine a pierdut ?
    1.Cetatenii bistriteni -180.000 lei.
    2.Primarul care se poate baza la viitoarele alegeri pe cetatenii care voteaza cu capul in punga de produse primite, sau cei care beneficiaza de ajutorul social.
    3.Cate voturi a luat MARELE CRETU din marea coalitie USL-ista ? – 6164 din 76.140, care reprezinta 8% …!
    4. Cetatenii care au devenit constienti ca prin neparticiparea la vot nu se va ajungela 50%+1, deci NU se va VALIDA referendumul .
    Deci este de rasu-plansu !

  • Cine a invins? Cu toata propaganda USL-ista n-au reusit sa convinga lumea sa se prezinte la vot.Mai mult, nici cu plagiatorul Ponta pe care l-au adus la Bistrita si a facut campanie electorala in favoarea centurii lui Cretu chiar in preziua referendumului ceea ce este ilegal, tot au inregistrat un esec de proportii. Cretu in loc sa-si asume esecul, se crede pe cai mari.
    Ce majoritate e aia cand la vot s-au prezentat numai 10.554 (13,86) din alegatori iar din acestia numai 6124 au votat pentru iar 4281 au votat impotriva. Daca nu ai minte macar sa ai bun simt. Mai degraba ar trebui sa te ingrijoreze cei care au votat impotriva decat sa te entuziazmeze procentul atat de mic al votantilor pentru. Cine ar trebui sa-si asume irosirea sumei de 180.000 RON din banii bistritenilor pentru un referendum cu rezultat previzibil:ESEC TOTAL.
    Pe cand un referendum pentru demiterea primarului?

    • Cine se încumetă, iată procedura de urmat (aproape imposibil de gândit ca fiind realizabilă), conform cu Legea nr. 286/2006 pentru modificarea si completarea Legii administratiei publice locale nr. 215/2001 (publicata in Monitorul Oficial nr. 621 din 18 iulie 2006) ce prevede că :
      – mandatul unui primar poate inceta ca urmare a unui referendum local avand ca obiect demiterea acestuia [art. 73 alin 1];

      – referendumul pentru incetarea mandatului primarului se organizeaza ca urmare a cererii adresate in acest sens prefectului de locuitorii comunei/orasului/municipiului, ca urmare a nesocotirii de catre acesta a intereselor generale ale colectivitatii locale sau a neexercitarii atributiilor ce ii revin ;

      – organizarea referendumului trebuie solicitata de cel putin 25% dintre locuitorii cu drept de vot [procentul trebuie realizat in fiecare dintre localitatile componente ale comunei, orasului sau municipiului];

      – cheltuielile cu referendumul se suporta din bugetul local;

      – referendumul local este organizat de catre o comisie numita prin ordinul prefectului;

      – comisia este compusa din : – 1 reprezentant al prefectului

      – – 1 reprezentant al primarului;

      – – 1 reprezentant al consiliului local

      – – 1 reprezentant al consiliului judetean;

      – – 1 judecator de la judecatoria in a carei jurisdictie se afla unitatea administrativ teritoriala in cauza.

      – Secretarul comisiei este asigurat de institutia prefectului;

      – Referendumul este valabil daca s-au prezentat la urne cel putin jumatate plus unu din numarul total al locuitorilor cu drept de vot;

      – Mandatul primarului inceteaza inainte de termen daca s-a pronuntat in acest sens cel putin jumatate plus unu din numarul total al voturilor valabil exprimateLegea nr. 286/2006 pentru modificarea si completarea Legii administratiei publice locale nr. 215/2001 (publicata in Monitorul Oficial nr. 621 din 18 iulie 2006) prevede ca :
      – mandatul unui primar poate inceta ca urmare a unui referendum local avand ca obiect demiterea acestuia [art. 73 alin 1];

      – referendumul pentru incetarea mandatului primarului se organizeaza ca urmare a cererii adresate in acest sens prefectului de locuitorii comunei/orasului/municipiului, ca urmare a nesocotirii de catre acesta a intereselor generale ale colectivitatii locale sau a neexercitarii atributiilor ce ii revin ;

      – organizarea referendumului trebuie solicitata de cel putin 25% dintre locuitorii cu drept de vot [procentul trebuie realizat in fiecare dintre localitatile componente ale comunei, orasului sau municipiului];

      – cheltuielile cu referendumul se suporta din bugetul local;

      – referendumul local este organizat de catre o comisie numita prin ordinul prefectului;

      – comisia este compusa din : – 1 reprezentant al prefectului

      – – 1 reprezentant al primarului;

      – – 1 reprezentant al consiliului local

      – – 1 reprezentant al consiliului judetean;

      – – 1 judecator de la judecatoria in a carei jurisdictie se afla unitatea administrativ teritoriala in cauza.

      – Secretarul comisiei este asigurat de institutia prefectului;

      – Referendumul este valabil daca s-au prezentat la urne cel putin jumatate plus unu din numarul total al locuitorilor cu drept de vot;

      – Mandatul primarului inceteaza inainte de termen daca s-a pronuntat in acest sens cel putin jumatate plus unu din numarul total al voturilor valabil exprimate

  • A convins ! A convins pe cei ignoranti, pe cei indiferenti, pe cei pe care carnetul de partid ii scoate la vot. Pe cei a caror replica este: ce ma intereseaza pe mine pe unde o fac, daca se face din bani europeni (pentru cei ignoranti = gratis) e bine sa se faca. Imi amintesc un banc cu Ion si Gheorghe , ce discutau despre cat de scumpa este o bomba, Gheorghe concluzionand: Ma, Ioane, daca ti-ar cadea una din astea in curte, ce gazda te-ai faceeeee !!!!!!!!!!!!!!!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS