Calendarul creştin ortodox românesc consemnează pe 16 august martiriul pentru credinţa în Iisus Hristos al familiei Brâncoveanu. Anul acesta se împlinesc 300 de ani de la tragicul eveniment când creştinul Constantin Brâncoveanu împreună cu fii săi Constantin, Ştefan, Radu şi Matei şi ministrul său sfetnicul Iananche au fost decapitaţi la Constantinopol.
Astăzi Biserica subliniază în mod special fermitatea credinţei acestora în dumnezeirea lui Iisus Hristos şi curajul de a accepta moartea pentru această mărturisire. Ce este impresionant la aceşti martiri: erau politicieni şi de aici paralela cu politicienii noştri de azi devine necesară.
Dacă domnitorul Constantin Brâncoveanu a domnit în Valahia 26 de ani, imediat vor fi 25 de ani de când politicienii noştri conduc România. Cum era acesta şi cum sunt cei de acum?
Domnia lui Brâncoveanu era la confluenţa intereselor Constantinopolului, Vienei, Sankt Petersburgului, după cum astăzi noi suntem la confluenţa Washingtonului, Bruxelles-ului, Moscovei şi Beijingului. Brâncoveanu a reuşit să transforme Valahia într-o ţară demnă, România de azi este o colonie a occidentului, iar oriunde în lume spui că eşti român eşti văzut de mâna a doua.
Domnitorul cunoştea limbile importante ale timpului său: greaca, latina şi slavona, politicienii noştri de abia se descurcă cu limba română (cazul deputatului <Auto>).
Voievodul deşi provenea dintr-o familie care a cochetat cu puterea a urcat treptat pe treptele administraţiei. Mulţi dintre politicienii noştri au cochetat şi ei cu puterea – turnători, informatori, ca apoi să înfiinţeze un nou partid în care să se pună direct şefi.
Constantin Brâncoveanu a fost mai întâi paharnic, am zice azi stagiar, apoi postelnic de rangul doi, am zice azi secretar de stat, apoi logofăt, adică ministru al administraţiei. Ai noştri de azi, toţi se văd preşedinţi şi directori – instituţii, agenţii de stat, filiale, partide, asociaţii, etc.
Deşi a iubit atât de mult cultura, nu şi-a dat doctoratul, după cum cei mai mulţi politicieni de-ai noştri se laudă că l-au luat, iar apoi îl ascund prin sertare. El a înfiinţat Academia Domnească din Bucureşti, nu pseudo-facultăţi în care se trece cu X-uri, servite şi plicuri.
În domnia sa s-a dovedit bun administrator al avuţiilor ţării, nu vânzător de fier vechi al industriei, şi a reuşit prin construcţiile sale private şi publice să nască un stil arhitectural eclectic ce-i poartă numele – stilul brâncovenesc (îmbinare între renascentist, bizantin şi baroc). Politicienii noştri reuşesc să-şi facă case gen coteţe megalitice şi mari proiecte pe hârtie.
Brâncoveanu a întărit rolul domniei, adică a guvernat ţara, ai noştri ne aburesc cu statul de drept, haos administrativ şi-şi continuă afacerile personale, şi aici sunt slabi, căci imperiile lor se construiesc pe corupţie şi minciună, în timp ce Brâncoveanu era numit de către duşmanii lui ”altin bey” (adică prinţul aurului).
Domnitorul a reorganizat sistemul fiscal, iar ai noştri schimbă codul fiscal aproape săptămânal născând tot mai multă birocraţie şi inutilitate administrativă.
A avut relaţii strânse cu Moldova şi Transilvania, iar ai noştri nu pot face o conductă de gaze care să ajungă în Republica Moldova.
Copiii lui au acceptat martiriul dovedind credinţă, caracter, curaj şi demnitate, copiii politicienilor noştri arată prostie, hoţie, lăcomie şi îngâmfare.
Concluzia este că Brâncoveanu s-a dovedit un gospodar desăvârşit şi a creat o epocă de prosperitate şi de pace pentru români. Ai noştri au creat imigraţia românilor, decadenţa naţională şi subjugarea economică a noastră, reducându-ne la simpli zilieri ce trăiesc de pe o zi pe alta. Dacă greşesc, vă rog să-mi scrieţi!
Prof. Florin I. Bojor
Sa vina „ospataru”, sa inceapa circoteca!