Jordi Pujol i Soley este cel sub care prosperitatea i-a adus pe români în nordul Spaniei, cel care a vegheat construcţia unei comunităţi de la pământ la cer. Cel care astăzi este văzut drept marea decepţie a unei ţări: Catalunia.
În România se ştie prea puţin despre această personalitate europeană, căci noi suntem închistaţi în politichia noastră de Dâmboviţa în care saltimbancii, şarlatanii şi parveniţii fac jonglerii cu viaţa noastră…
Jordi Pujol i Soley era la sosirea mea în Catalunia (2004) eroul naţiei, cel care sub sloganul <facem ţara, construim ţara> a reuşit în 23 de ani să recatalanizeze nordul Spaniei, a câştigat încrederea investitorilor străini şi printr-o muncă destoinică a populaţiei găseam miracolul catalan: o ţară mult mai săracă decât România lui 1989 ajunsă acum destinaţia migraţiei mondiale…
În anii ce au urmat am auzit tot mai multe despre el: anii de închisoare, lupta împotriva dictaturii franchiste, descoperirile lui medicale, familia numeroasă (7 copii), virtuţile şi calităţile lui, în alte cuvinte mitul Jordi Pujol.
După publicarea Dicţionarului Român – Catalan / Catalan – Român (2007) am avut posibilitatea să-l cunosc în biroul lui din centrul Barcelonei de lângă monumentala casă Battlo a lui Gaudi. Parcă era ieri, când m-a întâmpinat în salonul lui înconjurat de cărţi şi m-a uimit din start: mi-a vorbit de Ion I. C. Brătianu. Nu mă aşteptam, mai cu seamă că mulţi liberali din România care stau pe funcţii barosane nu ştiu cine este acesta. Apoi mi-a dat un articol de-al său despre Ceauşescu şi naţional comunismul românesc.
S-a legat o colaborare care a culminat cu invitarea lui la prezentarea Partidului Românilor din Spania, PIRUM (2009).
În aceste zile am rămas şocat când presa spaniolă a descoperit conturile sale de sute de milioane de euro ascunse în paradise fiscale timp de 34 de ani. Mai mult, este acuzat împreună cu membrii familiei sale de corupţie, evaziune fiscală, deturnare de fonduri, spălare de bani, fraudă şi minciună, ancheta judiciară fiind în desfăşurare. Guvernul catalan i-a retras pensia viageră, biroul, premiile şi titlurile.
Nu mi-a venit să cred cum munca unui om iubită de o comunitate întreagă se duce pe râpă în numai câteva ceasuri… Chiar dacă şi-a cerut public iertare mitul Jordi Pujol se cufundă în Catalunia… Ce greu este de câştigat încrederea oamenilor şi cât de uşor se pierde în societăţile vertebrale.
Marea întrebare: oare referendumul pentru independenţa Cataluniei din noiembrie 2014 va avea de suferit odată cu căderea liderului spiritual al acestuia – Jordi Pujol?
Prof. Florin I. Bojor
si eu ma intreb: oare dvs. sinteti popa sau politist. sau altceva…..! ca sa stim si noi o treaba.