Politică

Florin Urîte: Promisiunile privind crearea de noi locuri de muncă să nu rămână povestioare

Consilierul judeţean Florin Urîte, prim-vicepreşedinte al PDL Bistriţa-Năsăud, a spus că PDL va vota favorabil proiectele care vin în sprijinul locuitorilor judeţului. Eugen Curteanu, consilier judeţean şi prim-vicepreşedinte al filialei PDL BN, a declarat că decizia în cazul Adrian Năstase, care trebuie salutată, e un semn că în justiţie lucrurile intră pe un făgaş normal.

”Sper ca încet-încet lucrurile să intre în normalitate şi tot ce a fost slogan în campaniile electorale să devină cert prin strategii şi prin utilizarea banului public cu adevărat în folosul cetăţenilor. Sperăm ca acele promisiuni privind crearea de noi locuri de muncă să devină certitudini, să nu rămână la stadiul de simple povestioare. Prin atitudinile luate de PDL în Consiliul Judeţean, am demonstrat cred că am cerut de fapt explicaţii, iar profesioniştii din aparatul de specialitate al CJ să argumenteze. De câte ori vor exista principii şi criterii în alocarea bugetară, pe priorităţi, cu siguranţă votul nostru va fi unul pozitiv, de susţinere a proiectelor care vin în sprijinul cetăţenilor”, a declarat consilierul judeţean Florin Urîte, prim-vicepreşedinte PDL Bistriţa-Năsăud.

eugen curteanu 7 ian 2014Consilierul judeţean Eugen Curteanu, prim-vicepreşedinte al filialei judeţene PDL, a afirmat că lucrurile încep să intre pe un făgaş normal în ceea ce priveşte justiţia.

”Privim cu optimism anul 2014 şi din perspectiva unei etape fericite, să zicem, în justiţia românească, e vorba de recenta decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (n.r. – în cazul Adrian Năstase), care bineînţeles nu trebuie comentată, doar salutată, în sensul că lucrurile intră pe un făgaş normal măcar în ceea ce priveşte justiţia. Dacă această componentă importantă a vieţii noastre reuşeşte să se rupă de politic, e un lucru de salutat. Sperăm că procurorii au înţeles care e menirea loc, că judecătorii au ieşit de sub acea pălărie a politicului, iar lucrurile acestea să capete consistenţă în timp. Sperăm să nu mai existe atacuri la statul de drept cum au fost în 2012 şi 2013, justiţia să fie lăsată să-şi desfăşoare activitatea. La alegerile din acest an sperăm la un scor onorabil, demn de PDL, aşa cum ne-am obişnuit de-a lungul istoriei”, a spus Curteanu într-o conferinţă de presă.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS