Social

Focar de Covid-19 la Cociu. Opt persoane sunt infectate. De ce e furios primarul din Șintereag

Opt persoane din satul Cociu, printre care o infirmieră care lucrează la secția de neuropsihici a Spitalului Orășenesc Beclean și fiica ei, asistentă medicală la Bistrița, sunt infectate cu SARS-COV2.

Situația a ieșit la iveală datorită Primăriei Beclean care a decis, împreună cu administrația Spitalului Orășenesc, să împartă în două turele la spital. Astfel, o parte dintre angajați lucrează, iar alții stau acasă 14 zile. Înainte să se întoarcă la muncă 26 de angajați, respectiv vineri, infirmiera din Cociu, care se număra printre ei, a fost testată, iar rezultatul testului a ieșit pozitiv. Femeia a fost trimisă direct la Spitalul Năsăud unde este internată.

Primarul Becleanului, Nicolae Moldovan, a declarat pentru Timp Online că infirmiera nu a apucat să intre în contact cu pacienții și cu ceilalți colegi.

”A fost testată înainte să vină la serviciu, la fel ca și ceilalți 25 de angajați care urmau să înceapă lucrul. Dintre toți, numai cea din Cociu a primit rezultat pozitiv. În momentul acela a început ancheta Direcției de Sănătate Publică. A reieșit că fiica femeii, care e asistentă la Bistrița, socrul infirmierei care e ceva pe la biserică sunt și ei infectați. După aceea s-a mers mai departe la contacți și acum sunt mai mulți infectați, toți din Cociu. Noi nu știm care e sursa infectării”, a spus Nicolae Moldovan.

Primarul din Beclean l-a informat imediat pe Ioan Bob, primarul din comuna Șintereag, pe raza căreia se află satul Cociu.

”Duminică pe la 12.00 m-a sunat primarul din Beclean să-mi spună că infirmiera din Cociu este infectată cu Covid-19 și că e dusă la Năsăud. M-am interesat cine e medicul de familie. Primul lucru care m-a enervat este că nu am fost anunțat de DSP, nici de ISU. Și ieri m-am certat cu domnul prefect la telefon și i-am spus să nu ne mai ia ca pe niște inculți, pe noi, pe primari. Dacă nu am informația, nu am putere. Duminică pe la 14.00 m-au sunat niște vecini de-ai respectivei care m-au luat: Domnule primar, ce ascundeți, iar politică, iar… Aici e una infectată și nu spuneți nimic! Pe bună dreptate, omul, pe bună dreptate. Ieri, luni, vin la serviciu, și mă apuc și sun la Poliție care îmi zice: Am auzit că… Sun doctorița care auzise și ea, după care l-am sunat pe comandantul de la ISU și apoi pe prefect: Terminați odată, domnule, DSP nu ne spune. Eu de unde să știu, cum să acționez? Prefectul mi-a zis că intră în ședință cu doamna Andrițoiu, că nu știu ce. Nu m-a mai sunat nimeni. Aseară la ora 23.00 am fost sunat de domnul colonel Florea și mi s-a spus că am 8 infectați în Cociu. Una locuiește în Bistrița, fata infirmierei. Infirmiera e la Năsăud, iar azi dimineață pe 6 i-au dus la spital”, a spus primarul Ioan Bob.

Primarul e nemulțumit că soțul infirmierei infectate e încă acasă pe considerentul că are niște porci.

”Am vorbit chiar acum cu el. Mă duc cu firmă de deratizare – că am mai făcut asta acum două săptămâni – dezinfectăm prin cotețe, să-și caute pe cineva care să le dea de mâncare la porci, fiind dezinfectat, poate lucra. Nu vrea să plece de acasă că zice el că nu are simptome și are găzdușag. Am sunat la DSP că nu vrea să plece. Acum să vorbesc să-l ducă cu jandarmii de acolo. La 12 mă duc să fac dezinfecția, dar el nu vrea să plece că nu are simptome. Uite unde suntem!”, a adăugat Bob.

În prima fază, la Șintereag a fost depistat pozitiv un bărbat care a ținut ilegal o adunare religioasă și fiica acestuia care s-au vindecat, apoi un bărbat a decedat după ce a luat Covid-19 de la respectiva adunare.

”Au trecut 2,5 săptămâni. Liniște! Mai am în izolare 4. Am zis: Doamne îți mulțam! Eu nu am crezut că izbucnește după Paști, dar uite că ăsta e adevărul. Eu ce pot să fac este să mă duc să fac dezinfecție, să dau măști la oameni, am dat cu clor pe străzi, cu tot ce trebuie. Ce depinde de mine tot fac, dar mă deranjează că nu ni se spune nimic. Primarul trebuie să știe primul ca să ia decizii că de-asta e președintele Comitetului Local pentru Situații de Urgență. Nici măcar pe noi, pe primari nu ne-au testat. Mai mulți primari din județ au cerut, dar au spus că nu, că nu sunt teste. Spuneți-mi unde să mă duc mâine să mă testez, că mă duc pe banii mei. Îmi plătesc eu testul!”, a adăugat primarul din Șintereag.

În satul Cociu sunt mulți cultivatori de legume sau zarzavaturi care vin cu marfă la Bistrița. Întrebat dacă nu ar putea fi testați ca să nu fie și alți infectați și să răspândească apoi virusul comunitar, el a răspuns: ”Ce pot face? Dacă îmi spune prefectul sau altcineva să mă duc să testăm, dacă mi se transmite să fac carantinare în Cociu, eu fac carantinare. Acolo sunt în jur de 1000 de oameni. Eu fac tot ce îmi stă în putință, dar nu mai mult decât îmi permit ordonanțele militare și legile acestei țări. Nu pot decât să le dau măști sau mănuși, oamenii le poartă. S-au dat amenzi pentru cei ce stăteau în grup, foarte bine am gestionat cu Poliția Beclean, i-am controlat pe cei în izolare. Am crezut că am gestionat bine și am scăpat, dar uită-te că nu am scăpat!”.

Etichete

7 comentarii

  • Salutări calde doamna Sabău C . !!
    ” am CREZUT ca am gestionat bine si am scăpat , dar uită- te ca nu am scăpat ” !
    * stimate domnule primar – din Beclean & Șintereag – lăsați orgoliile politice – acolo pare BINE ORICUM – în aceste situații de urgență- măsurile le iau ” meseriașii ” !!
    ☆ înconjurați- VĂ de EI – meseriașii/ medici / specialiști- așa că măsurile administrative – în puterea dvs. să aibe efectul cel bun !!!
    ☆ fiți sănătoși și binecuvîntați!!!
    Ps : ” Cred că..” – nu se potrivește- la măsuri FERME !!!

  • De ce nu se uita d-nii primari ce adunari ilegale de penticostali se mai fac prin beclean si cociu. Sunt o gramada de astia in cociu sintereag beclean ,dl primar Moldovan e unul dintre ei, ar putea investiva usor. Nu de alta dar au mai fost asemenea adunari in zona

    • Puteți să vă rugați mult şi bine da fără vacin nu va trece.
      Până atunci respectați măsurile

  • Eu sunt sigur ca la cociu si la beclean dracu si-a bagat coada in penticostali ca si la sintereag, am auzit ca si popa ortodox este infectat,dar asta nu-i face pe pocaiti,ingerasi. Mai ales ca acestia se cred ,,sfinti,, mantuiti,,vorbitori in limbi,,proroci,,etc,,in Ungaria cultul penticostal nu mai este recunoscut de stat.Stiati asta?…Pentru ca oamenii sunt fanatici,cu dispret fata de autoritatea statului,la fel ca si la noi. Cine a mai fost indisciplinat pe perioada ordonantelor militare? in afara sectantilor si a romilor? NImeni. Statul trebuie sa analizeze serios multe lucruri in tara asta dupa trecerea pandemiei.

    • Razboinicule, nu intelegi ca in acest caz e vorba despre preotul ortodox si acele persoane care au participat la slujba ortodoxa?

  • ,, Ana zorile se varsa,, si tu nu vrei sa pricepi, popa ortodox e la fel de nenorocit ca si voi sectantii.Nu stiti voi care sunteti mai sfinti. Iti spun eu ceva tie fa Ano,pocaitii si romii, din motive diferite ,se cred mai destepti decat noi muritorii de rand.pocaitii din cauza spalarii creierilor,iar romii din cauza slabei educatii.Amandoua categoriile trebuiesc analizate de statul roman.Iar daca vre-un popa ortodox e manat de diavol in aceeasi directie ,asta inseamna ca exceptia intareste regula,Sper Ana draga ca m-am facut inteles si de tine…..De ce dracu nu puteti sta in casa???

  • Oameni buni…..chiar nu va pare suspect???? Doar angajati ai statului sunt ” INFECTATI ” cu virusul corona!!! Cate cunostinte, prieteni, sau prieteni de-al prietenilor aveti, depistati cu acest virus???? Chiar credeti ca acesti oameni de la Cociu sunt infectati? De ce toate focarele sunt in afara orasului Bistrita ?? Intrebati_va creierul fara sa va uiati la Tv si o sa aveti raspunsul!!!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS