De ce au fost alegerile din PNL o sărbătoare a democraţiei

Sunt de acord cu deputatul Robert Sighiartău care a spus că alegerile din PNL Bistriţa-Năsăud au fost o adevărată „sărbătoare a democraţiei”. Competiţia este bună, frumoasă şi sănătoasă în orice partid politic. După mai puţin de trei decenii de libertate şi democraţie, foarte multe formaţiuni s-au întors, din păcate, la mitul conducătorului iubit, veşnic reales la al nu ştiu câtelea congres, dovadă că metehnele comunismului sunt extrem de greu de ucis. E de-a dreptul reconfortant să vedem că unii scapă de jugul acelorlaşi obsesii cum că doar unul poate conduce un partid şi doar ai lui au dreptul să-l moştenească.

A fost greu şi la PNL, format în mare parte din foştii democraţi şi apoi democrat-liberali, partid care a funcţionat după aceeaşi străveche reţetă FSN-istă ca şi PSD, de altfel. Ani la rândul, ambele partide au avut acelaşi conducător. Cu chiu cu vai, PSD a reuşit să-l răstoarne de Viorel Pupeză din jilţ, în timp de democraţii l-ar fi reales mult şi bine pe Ioan Oltean preşedinte dacă nu ar fi avut probleme cu justiţia şi nu s-ar fi scris codul de integritate al noului PNL.

Dacă vă aduceţi aminte, primarii PSD au fost cei care au făcut front comun şi l-au dat jos pe Viorel Pupeză care şi azi ar fi condus partidul în stilul Cozmâncă, defilând la pas cu Gheorghe Marinescu care nu s-ar fi dat nici el dus din jilţul de la CJ. Niciunul nu a plecat de bunăvoie. Se credeau un fel de zei ai judeţului, de neînlocuit. Sunt convinsă că nici azi nu le convine statutul de oameni de rând. Cea mai odioasă epocă, în opinia mea, a fost cea în care şeful PSD era Adrian Năstase. Mai era puţin şi ne întorceam la dictatură. Partidele de opoziţie erau la pământ, toată ţara era roşie, nu mişca nimeni în front de groază. Ca una care lucram în media naţională neobedientă puterii, mă trezeam în fiecare lună cu ameninţări că îmi voi pierde locurile de muncă fiindcă l-am criticat pe prefectul Viorel Pupeză, pentru că am îndrăznit să am altă atitudine decât de cântătoare de ode, ca majoritatea. A fost o perioadă de-a dreptul oribilă în care drepturile şi libertăţile oamenilor erau călcate în picioare fără nicio jenă de tot soiul de slugoi care luptau să fie plăcuţi mai marilor politici. Au fost vremuri extrem de grele şi pentru presă. Totul era secret, peste tot găseai uşi încuiate.

Mă întristează azi să văd că diverşi colegi de breaslă care nu au trăit acele vremuri de tristă amintire ar face orice ca să ponegrească oameni ce fac politică în alte partide doar pentru că e cool să faci mişto. Semnează aşa-zise „pamflete” colegi mai tineri care nu au trăit în comunism şi care nu au scris în epoca Năstase. Cred că nici nu îşi dau seama măcar cât rău poate să facă unei societăţi ideea partidului unic şi a „conducătorului iubit”. Chiar dacă el nu există azi, sunt toate şansele să-l creăm arătându-ne devotamentul către cel puternic şi denigrându-i pe ceilalţi pe care îi considerăm mai slabi. Portretizând la mişto oameni din alte formaţiuni care îşi depun candidaturi pentru funcţii interne în partidele lor mari, mici, cum sunt, noi, ziariştii, nu facem  altceva decât să ucidem dorinţa lor şi a altor oameni de a se implica în politică, iar acest lucru este nesănătos pentru democraţie. Oricât de amuzante par a fi caricaturile, textele scrise la mişto nu sunt pe placul niciunuia dintre cei care fac obiectul lor. Cu ideea să-i criticăm dacă greşesc sunt de acord, dar sunt total împotrivă să ne batem joc de ei. Să nu ne mai mirăm atunci că oamenii serioşi, cu cariere în spate evită să facă politică. Niciunul nu vrea să fie ţinta batjocurii altora pentru simplul fapt că vrea să facă ceva pentru comunitatea lui. Până la urmă, ca ziarişti, suntem doar nişte observatori ai societăţii şi datoria noastră este să transmitem mai departe informaţia nealterată de simpatiile sau antipatiile noastre. Ca nişte potenţiali formatori de opinie, ar trebui să cultivăm pluripartidismul, singura şansă ca democraţia să reziste, să încurajăm implicarea oamenilor în viaţa comunităţii fiindcă altă reţetă prin care să ne guvernăm, ca şi comunitate, nu s-a descoperit încă.

Alegerile din PNL Bistriţa-Năsăud mi s-au părut o „sărbătoare a democraţiei” fiindcă au fost organizate corect, fără reţete din vechiul PNL sau fostul PDL. Şi ştiu asta fiindcă am asistat la o discuţie chiar pe această temă. Detest partidele care votează la vedere candidatul unic şi îi admir pe cei care ţin la frumuseţea votului secret care nu lezează drepturile şi libertăţile oamenilor.

Mi-a plăcut faptul că majoritatea candidaţilor au avut emoţii, că au aşteptat cu sufletul la gură rezultatele. Am văzut oameni fericiţi, chiar dacă nu au câştigat în realitate nimic fiindcă e extrem de greu să conduci un partid în opoziţie, şi am văzut dezamăgiţi, chit că nici ei nu au pierdut nimic. Dumnezeu ştie ce va mai fi peste un an, doi sau trei. Rezultatul a surprins pe toată lumea fiindcă a fost cu adevărat neaşteptat.

Am auzit multe voci care au spus că, în sfârşit, partidul a ieşit din epoca Ioan Oltean, o epocă bună chiar pentru mulţi dintre cei care s-au simţit acum eliberaţi. Eu cred însă că a fost prea lungă şi nesănătoasă până la urmă. Nu degeaba în democraţii mai solide decât a noastră preşedinţii au cel mult două mandate. Mai mult de opt ani în fruntea unui partid, a unei ţări sunt de-a dreptul periculoşi. Se adună hoarde de slugi care au interesul să profite de pe urma poziţiei respectivului lider, realitatea e din ce în ce mai greu de perceput de cel în cauză. Apare convingerea că fără el lumea stă pe loc, inerţia.

Când ştii că e un zid de care nu poţi trece, mai bine îl ocoleşti. E mai înţelept aşa. E motivul pentru care în PD şi apoi în PDL nu a mai crescut nimic pe lângă Ioan Oltean. El era zidul de care nimeni nu a putut trece. S-a ridicat la un moment dat până la cer şi alţii nu au mai văzut decât întunericul. Azi, zidul e dărâmat. Au săpat la fundaţia lui DNA, codul de integritate, viaţa însăşi, cei din preajmă. Probabil că PNL e acum expus vânturilor, ploilor, dar e liber să vadă înainte. Ziua de ieri a fost într-adevăr o sărbătoare a democraţiei fiindcă niciun alt sistem nu a dat omului mai multă libertate.