Politică

Cum a fost pentru Ioan Turc primul an la conducerea organizaţiei judeţene a PNL

(INTERVIU) Preşedintele PNL Bistriţa-Năsăud, Ioan Turc, a declarat, într-un interviu acordat publicaţiei noastre, că gestionarea partidului creat prin fuziunea dintre vechiul PNL şi fostul PDL a fost şi este în sine o „provocare”, moştenirea lui Ioan Oltean, un lider cu mână forte, nefiind nici ea uşoară.

Sunteţi primul preşedinte ales al noului PNL. Cum a fost anul acesta pentru dumneavoastră?

Vechiul PNL, şi sunt convins că e valabil şi pentru vechiul PDL, era un partid oarecum omogen, un partid care avea deja un istoric, mă refer la tot ce s-a întâmplat după 1990 – oamenii se cunoşteau unii pe alţii – şi un partid suplu. Vechiul PDL, aşa cum îl vedeam eu atunci, de asemenea era un partid omogen, care atât la nivel naţional, cât şi pe orizontală, încerca să se afirme. După realizarea fuziunii, inerent au apărut şi probleme. Presiunea schimbului de generaţie care s-a făcut simţită atât în vechiul PNL, cât şi în fostul PDL, a agitat apele. Cu siguranţă faptul că două partide mari s-au reunit fiecare cu istoria lui, cu particularităţile lui politice, fiecare cu vedetele lui, a ridicat pentru lidership-ului nou creatului partid o problemă de gestionare, cred eu, deosebit de complexă.

Noul PNL e un proiect unic în România după 1990. Nu se cunosc precedente în care două partide mari să fuzioneze. Şi aici nu discutăm despre o fuziune prin absorbţie nici măcar la nivel tehnic. Vorbim de entităţi politice bine definitite, cu lideri afirmaţi pe scena politică românească, despre două partide care, unul are o istorie îndelungată, este un partid de care se leagă toată evoluţia României moderne, şi un partid până la un moment dat concurent pe partea dreaptă care a dat în tandem cu PNL un preşedinte al României şi s-a aflat la guvernare în diferite formule politice.

La nivel judeţean, vreau să fiu cât mai corect cu cititorii noştri, am avut de răspuns unor provocări până la urmă previzibile pentru că şi la nivel de judeţ, la fel ca şi la nivel naţional, ambele partide au venit cu zestrea lor de experienţă politică, cu oamenii pe care fiecare partid a reuşit să-i promoveze de-a lungul timpului. Au existat şi probabil că încă mai există unele particularităţi  care urmează să intre într-un amplu proces de modernizare pe care cred că ni-l dorim cu toţii.

E grea moştenirea lui Ioan Oltean, fostul lider al PDL Bistriţa-Năsăud?

Nu e uşoară. Domnul Oltean s-a afirmat ca un lider politic de mână forte în vechiul PDL. Este un model politic pe care PNL, la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud, nu l-a cunoscut. De aceea, această alchimie dintre cele două partide, cel puţin la început, este una cel puţin interesantă pentru că vechii membri ai PDL sunt oameni obişnuiţi cu ierahia politică, cu o anumită reţetă în administrarea unui partid politic, cu mâna forte, iar colegii noştri care vin din vechiul PNL s-au obişnuit cu o atmosferă de partid mai relaxată, în care dezbaterea de idei, cu siguranţă, a fost una deosebit de vie, cu o atmosferă de partid în care a fost încurajată exprimarea opiniei de către mulţi lideri ai PNL, nu de către toţi, nu vreau să generalizez, dar, în acelaşi timp, vin dintr-un partid eficienţa politică nu a fost întotdeauna de prim rang pentru că – nu-i aşa? – e importantă modalitatea în care cele două modele politice se întrepătrund, modalitatea în care managementul politic apasă pe una sau alta dintre pedale în diferite situaţii.

Aţi încercat să schimbaţi modelul de conducere?

Eu am avantajul faptului că aproximativ opt ani am lipsit din viaţa politică. E probabil unul dintre motivele pentru care am fost uşor acceptat de colegii din fostul PDL atunci când mi-am depus candidatura pentru preşedinţia unică a PNL. Cred că o reţetă de succes astăzi, în politică, presupune efortul în echipă. E important, în acelaşi timp, ca oamenii care compun echipa să fie oameni de valoare. Conceptele în sine nu produc rezultate. Putem afirma cât dorim că echipa e mare, echipa e tare, prin echipă câştigăm. Până la urmă, e ca într-o familie unită, în care atmosfera e cea potrivită, în care fiecare membru se poate manifesta deschis, fără emoţia că stârneşte aversiune prin opinile sale atunci când ele nu sunt împărtăşite de către toţi membrii, dar atunci când familia, la fel ca şi un partid politic, trebuie să ia atitudine, unitatea este deviza de bază şi condiţia esenţială a succesului.

Aţi mai fost preşedinte, însă al vechiului PNL. La vremea aceea, exista o echipă unită în jurul dumneavoastră. Mulţi dintre cei care v-au susţinut au abandonat viaţa politică. Faptul că aţi revenit acum în fruntea marelui PNL nu îi face să vină înapoi? Nu are PNL uşile deschise şi pentru ei?

Îmi aţâţaţi nostalgia. Cu siguranţă, PNL are uşile deschise pentru toţi oamenii de valoare. Pentru că întrebarea îi vizează direct pe foştii mei colegi din vechiul PNL, vă spun că unii dintre ei sunt în actualul PNL, în marele PNL şi, cu siguranţă, dacă sunt aici, înseamnă că se regăsesc în această nouă entitate politică. Alţii au preferat să rămână în expectativă. Vechiul PNL a pierdut membri implicaţi în viaţa partidului de două ori. Prima dată i-a pierdut atunci când PNL, împreună cu PSD, au decis să creeze o entitate politică cu personalitate juridică – USL – şi desigur că sunt oameni şi din vechiul PNL, şi din fostul PDL, care nu au agreat noua formulă politică (fuziunea -n.r.). Pentru toţi aceşti oameni, mă refer la cei care trăiesc în judeţul Bistriţa-Năsăud, mesajul meu este unul ferm, de încurajare în a lăsa uitate orice fel de supărări, în a lăsa deoparte orice fel de incertitudini sau opinii unele radicale pentru că realitatea politică din România de astăzi reclamă imperios o unificare a eşichierului de dreapta şi, în primul rând, o întărire a PNL, ca unic partid care poate gestiona ulterior şi o unificare pe partea dreaptă.

Despre unificarea dreptei se vorbeşte de mulţi ani, dar, de la o rundă de alegeri la alta, creşte numărul candidaţilor de pe dreapta. De ce credeţi că acum ar fi altfel?

Eu cred că oamenii care fac politică pe dreapta la primul nivel înţeleg faptul că, în România se schimbă paradigma politică. Mă refer în primul rând la modul în care PSD şi ALDE, datorită modului  în care profită de majoritatea în parlament, se comportă. Într-o democraţie constituţională majoritatea nu zdrobeşte minoritatea, ci guvernează ţinând cont de anumite restricţii pe care mecanismele politice şi constituţionale le impun. Dacă s-ar guverna doar pe principiul majorităţii în formă brută, democraţia în sine ar deveni istorie. De aceea, societăţile democratice au gândit mecanisme prin care să limiteze forţa majorităţii, dar dincolo de mecanismele acestea, cultura politică a fiecărei ţări reglează relaţia dintre majoritate şi minoritate într-un mod aproape natural. De ce astăzi partidele de dreapta ar putea fi interesate de unificare? Tocmai datorită faptului că astăzi PSD îşi foloseşte majoritatea într-un mod nou pentru viaţa politică de după 1990, care pare să ducă spre o dictatură a majorităţii, ori, în societăţile democratice moderne, acest lucru este total inacceptabil.

Dar este acceptabil pentru români pentru că PSD le dă, iar partidele de dreapta nu au făcut altceva decât să le ia.

Din nefericire, PSD a divizat societatea românească mai mult decât a fost ea divizată vreodată. PSD beneficiază de o consultanţă politică de înaltă calitate. Putem să punem ghilimelele pentru a accentua pe efect. PSD împarte România în două. Pe de-o parte avem o România  oamenilor sensibili la ce se întâmplă în societate, a oamenilor educaţi din punct de vedere civic indiferent de nivelul de educaţie profesională, o Românie a oamenilor implicaţi, a oamenilor care privesc spre vitor. Pe de altă parte, avem o Românie atentă la orice fel de beneficiu de natură materială, o Românie pauperă, dependentă de decizia statului, de decidenţi, sensibilă la propagandă de tip agresiv. Tristeţea mea mare este că România activă, care produce valoare şi plusvaloare, care, până la urmă face această ţară digerabilă atât pentru noi, cât şi pentru Comunitatea Europeană din care facem parte, este din ce în ce mai dezamăgită. Foarte mulţi oameni au plecat şi mă refer la exportul de inteligenţă. Am avut privilegiul să vorbesc cu ultimul descendent al familiei Bibescu, în urmă cu nu foarte mult timp, şi domnia sa se arăta extrem de neîncrezător în viitorul acestei ţări în primul rând din cauza exodului de oameni tineri, în putere, de oameni lucizi care nu au plecat toţi pentru avantaje materiale. Pe mulţi dintre ei i-a întâlnit la Paris, Roma sau Berlin şi i-au spus că au plecat din cauza unui soi de lehamite faţă de involuţia acestei ţări după 1990.

Dar au mai rămas oameni de valoare şi aici. Cei care au plecat şi-au ales drumul lor. Cred că degeaba stăm acum să regretăm lucrul acesta. Ce face PNL pentru cei rămaşi în ţară? 

Din nefericire, a doua generaţie dintre cei care au plecat sunt oameni care se formează, cresc în cultura statului care i-a găzduit, oameni care, din nefericire, sunt pierduţi pentru societatea românească. Am eu rude şi cunosc lucrul acesta. E extrem de trist fiindcă nu vorbim de sute sau mii de oameni, ci despre milioane de oameni. Electoratul de dreapta e educat, pretenţios, riguros, nu poate fi manipulat, este formator de opinie. Acest electorat aşteaptă nu doar mesaje politice, aşteaptă programe, teme cu adevărat importante pentru ţară, luciditate şi acţiune politică reală. Din acest motiv, PNL nu îşi poate permite să facă greşeli. Eu cred că ideea de asociere cu PSD a fost una profund greşită datorită faptului că i-a îndepărtat exact pe cei din nucleul dur al PNL, mă refer la electoratul PNL care niciodată nu ar fi avut o altă opţiune decât PNL. Pe mulţi dintre aceştia fie i-a zdruncinat în credinţa lor că PNL este exponentul real al dreptei în România, fie i-a îndepărtat. Recuperarea, ca după orice fel de traumă, presupune timp, durează. Sunt numeroşi şi cei care susţin PNL indiferent de episodul USL. Cunosc foarte mulţi oameni care au înţeles mesajul PNL când a propus varianta de colaborare în plan politic cu PSD. Personal, ca om de dreapta, care cred în doctrine, care cred că oamenii, ca să aleagă, trebuie să aibă şi ofertă, consider că acel gest politic a fost profund greşit.

Pe de altă parte, ce mă înspăimântă este că PSD, beneficiind de o consultanţă politică extrem de scumpă – dar se pare că pentru ei merită -, reuşeşte să găsească cheia supravieţuirii politice divizând societatea. Nu mai discutăm despre opinii politice diferite, pe care oricum oamenii le-au avut întotdeauna, mă refer la modul în care între cele două Românii apare o prăpastie din ce în ce mai mare, oamenii celor două Românii îşi văd afectate interesele lor şi modul în care răspund din punct de vedere politic provocărilor care vin dinspre partidele politice. Cred că cele două Românii se radicalizează, iar dacă ar trebui să menţionez prima vină pe care PSD o are, evident din punctul meu de vedere, raportat la tot ce a făcut din 2016 după câştigarea alegerilor generale, acesta este faptul că în mod conştient, ştiind foarte bine ce fac, în mod lucid, cu premeditare, împart România în două. Pe de-o parte îşi alimentează fie prin promisiuni, fie prin pomeni electoratul captiv, pe de altă parte încearcă să creeze în ochii propriului electorat, o imagine indezirabilă a oamenilor care trăiesc în cealaltă Românie, a oamenilor sensibili la ce se întâmplă în jurul lor, la România oamenilor greu de manipulat, la România oamenilor care creează performanţă, valoare şi care obosesc aşteptând ca această ţară să le ofere aici, acasă, motive suficiente pentru a pretinde că trăiesc într-o ţară normală.

Această Românie despre care vorbiţi e mai mică. Se vede şi în stradă. În aceste condiţii să înţeleg că sunteţi pesimist în privinţa şanselor pe care le are PNL? 

Nu sunt pesimist. Dacă ne uităm la ce s-a întâmplat la alegerile prezidenţiale, vedem că această ţară are capacitatea de a se mobiliza când îi ajunge cuţitul la os. Cred că oamenii au înţeles foarte bine care e pericolul Ponta, aceasta fiind o denumire generică, pericolul ca PSD să acapareze tot ce înseamnă putere politică în România. Îi rog pe cititorii noştri să facă un exerciţiu de imaginaţie şi să încerce- chiar dacă oripilează – să vadă virtual cum ar fi arătat România dacă Victor Ponta câştiga alegerile prezidenţiale şi nu Klaus Iohannis, cum ar fi arătat România cu întreaga putere, indiferent de instituţiile statului, în mâinile aceluiaşi partid politic, condus, din nefericire de oameni care nu au niciun fel de legătură cu interesul naţional. Eu cred că la alegerile prezidenţiale se va vedea din nou capacitatea de mobilizare a românilor.

Asta va ajuta PNL în vederea alegerilor locale şi parlamentare din 2020? 

Categoric da. Primul semnal va fi dat la alegerile europarlamentare, primele pe care le avem cronologic vorbind. În mod categoric, va da o imagine a modului în care văd românii astăzi partidele politice. În ceea ce priveşte alegerile prezidenţiale, da, ele sunt cu siguranţă un barometru.

Însă actualul preşedinte al României nu a dus PNL la guvernare, spre deosebire de predecesorul său Traian Băsescu. De ce credeţi că ar fi diferit de data aceasta? 

Preşedintele acţionează în haina constituţională. A avut în trei rânduri ocazia de a duce PNL la guvernare. Prima a fost după episodul Colectiv. Îl înţeleg pe preşedintele României. Nu era cazul ca PNL, care nu avea majoritate în parlament, dar putea forma una, să vină la guvernare după o dramă de proporţii precum cea la care am făcut referire. Soluţia unui guvern tehnocrat nu a fost greşită în sine, dar modul în care a fost aplicată a creat grave deservicii PNL şi spun acest lucru datorită faptului că într-un guvern aşa-zis tehnocrat, PSD a avut exponenţi de frunte. Să nu-l uităm pe Vasile Dâncu, vicepremier, un om la care PSD se raporta nemijlocit, să nu uităm faptul că ministerele, prefecturile, instituţiile deconcentrate au rămas – dacă e să ne uităm la ce s-a întâmplat în Bistriţa-Năsăud – integral în mâinile PSD. Pe de altă parte, preşedintele României a asumat acel guvern. E foarte limpede faptul că preşedintele a venit cu acel guvern ca soluţie personală, a fost susţinut de PNL, dar şi de PSD, dar modul în care PNL s-a regăsit în aşa-zisa formulă tehnocrată a fost de natură să creeze deservicii PNL care, din nefericire, s-au văzut limpede în rezultatul alegerilor din 2016.

De asemenea, preşedintele a avut ocazia să ducă PNL la guvernare după alegerile din 2016, dar, din păcate, rezultatul pe care PNL l-a obţinut nu i-a permis acest lucru, iar după „trântirea” în parlament a guvernului Grindeanu de propriul partid a existat o altă oportunitate. Nu cred că acesta este modul prin care un partid serios trebuie să ajungă la guvernare. Cred că preşedintele României, lăsând la o parte modul în care a fost gestionată perioada Cioloş, a acţionat corect. Cred că PNL trebuie să devină realmente un partener al preşedintelui prin rezultatele pe care le obţine, prin scorul politic pe care îl obţine. Nu putem cere preşedintelui României ca, prin artificii de natură politică, să facă ceea ce PNL nu este în stare din punctul de vedere al scorului electoral. Am încredere că următoarele alegeri îi vor da preşedintelui României suportul de care are nevoie în alegerile prezidenţiale, am încredere că parteneriatul dintre PNL şi preşedintele Klaus Iohannis este cheia pentru o altă guvernare în România şi am încredere că preşedintele Klaus Iohannis după alegerile din 2020, reconfirmat în funcţie, va mandata un exponent al PNL pentru a forma noul guvern.

Notă: Într-o a doua parte a interviului, Ioan Turc va vorbi despre planurile PNL legate de Primăria Bistriţa şi Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, dar şi despre strategia sa legată de primarii liberali. 

3 comentarii

  • Un papă-lapte Victor Ponta.A zis când era premier că-i dă metroul lui Sorin Oprescu care era în 2012 primarul capitalei și în două zile au venit sindicaliștii de la Metrorex grămadă în fața guvernului hău-hău hău-hău să rămână Metrorex în subordinea Ministerului Transporturilor și papă-lapte de Victor Ponta a cedat presiunilor lor și a anulat demersul de a transfera Metrorex de la Ministerul Transporturilor la Municipalitate în loc să fi fost vertical și să fi călcat pe cadavre și să ducă demersul până la capăt.Să ne unim în rugăciune pentru Gabriela Firea să reușească să aducă Metrorex în subordinea Municipalității!Doamne ajută!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.