Social

Fost militar al Batalionului 812 Infanterie s-a stins din viață la numai 48 de ani

Un fost militar al Batalionului 812 Infanterie Șoimii Carpaților, care a participat la misiuni din Kosovo, Irak șți Afganistan, s-a stins din viață la numai 48 de ani. Își va dormi somnul de veci în Anglia, acolo unde s-a dus să muncească împreună cu familia, sperând într-o viață mai bună.

Potrivit colonelului (r) Florentin Archiudean, plutonierul major în rezervă Vasile Ovidiu Coman este originar din comuna Teaca, satul Ocnița.

”Timp de 18 ani a servit Armata și Țara dăruindu-le tinerețea și visele sale!

A participat la patru misiuni externe în afara granițelor cu Batalionul 812 Infanterie Bistrița (Kossovo 2002, Irak 2003-2005 și Afganistan misiunea ISAF III 2006-2007 și 2010-2011).

Născut la 8 aprilie 1973, Vasile Ovidiu Coman, fiul plutonierului adjutant în rezervă Aurel Coman și al Voichiței Coman, a urmat cursurile Școlii militare de subofițeri din Sibiu pe care a absolvit-o la 19 ani, în anul 1996, fiind apoi încadrat la B.812 I Bistrița.

În anul 2014, după revenirea din Afganistan a demisionat din armată și, împreună cu soția și cei doi copii, au decis să-și caute un loc de muncă în Anglia. A fost un tânăr responsabil, muncitor, harnic și respectuos!”, a scris el.

Militarul va fi condus astăzi pe ultimul drum în Anglia, dar clopotele din Ocnița, Pintic și Teaca vor anunța ”cu tristețe plecarea la cele veșnice a unui suflet bun și drag!”.

3 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS