Actualitate

Fostele glorii s-au reunit pentru un meci al amintirilor, cu ocazia centenarului (FOTO-VIDEO)

La Baza Sportivă Alex a avut loc întâlnirea fostelor glorii din anii 1970-2000, care au jucat un meci amical cu zâmbetul pe buze și au depănat amintiri din vremurile bune ale Gloriei, pentru a sărbători centenarul fotbalului bistrițean.

Au spus ”prezent” la reunirea emblemelor Gloriei Bistrița fotbaliști din mai multe generații, care au scris istorie pe gazon. Nu au lipsit Aurel Nalați, Paul Czervenski, Octavian Dănilă, Dorel Cilean, Adrian Florea, Doru Nicolae, Traian Ionele, Gheorghe Filipoi, Grigore Butuza, Alexandru Fogorosi, Gheorghe Roman, Ion Alexandru, Dinu Vlad, Radu Caizer, Victor Ciocan.

Au fost alături de ei, printre alții, Marius Pop și Dan Jiga pe teren, Sergiu Costin, Paul Șomodean, Dănuț Matei, Eugen Voica, Sergiu Mândrean, Călin Albuț, Valer Someșan, dar și antrenorul Gloriei 2018, Adrian Falub.

”M-aș bucura să fie cât mai des astfel de evenimente plăcute, să ne prindă cât suntem încă în viață. Pentru mine, Gloria a însemnat totul, aici a fost viața mea. Deși am avut o sumedenie de oferte, am rămas în Bistrița. Am jucat cu dăruire tot timpul”, a declarat legendarul Victor Ciocan la finalul meciului în care scorul nu a mai contat, ci doar buna dispoziție.

Prezent la eveniment, președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan, le-a mulțumit celor care au făcut istorie pentru fotbalul bistrițean. ”Nu am vrut să lăsăm să treacă neobservat acest moment important pentru Gloria, care de-a lungul timpului a fost în diferite divizii, cu diferite nume și tipuri de organizare. Este un gest de prețuire și respect pentru acești oameni. Din acest an, cea mai dezvoltată secție a clubului Gloria 2018 va fi cea de fotbal, care va avea și echipe de copii și juniori. Sper ca echipa care joacă în Liga a 3-a să ajungă în Liga a 2-a, ar fi un cadou frumos pentru toți iubitorii fotbalului, pentru istoria clubului Gloria. La mulți ani, Gloria, și să ne revedem măcar la 125 de ani dacă nu la 150”, a spus șeful CJ.

Înaintea jocului s-a ținut un minut de reculegere în memoria celor care s-au identificat cu Gloria Bistrița și nu mai sunt printre noi.

Punctul culminant al manifestărilor ”Gloria 100” va fi în 1 iulie, pe Stadionul ”Jean Pădureanu”, unde se vor întâlni de la ora 19.00, într-un meci al legendelor, Gloria Old Boys și echipa Ligii Elitelor. Două ore mai devreme este programată o partidă caritabilă între echipa Poliției, câștigătoarea campionatului județean de fotbal desfășurat între instituții, și echipa mediului de afaceri din Bistrița-Năsăud. Detalii aici.

Organizatorul evenimentelor este CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS