Actualitate Politică

Fostul lider al PMP Bistriţa-Năsăud, Vasile Borş, a bătut palma cu PSD – surse

Fostul lider al Partidului Mişcarea Populară Bistriţa-Năsăud, Vasile Borş, ar fi bătut palma cu PSD, spun surse politice. Acesta ar fi al treilea partid la care aderă în mai puţin de un an fostul primar al comunei Maieru după PDL şi PMP. Dacă primele două se erijau a fi de dreapta, PSD e exact la polul opus şi un partid împotriva căruia, cel puţin teoretic, Vasile Borş a militat.

Potrivit surselor noastre, după plecarea din funcţia de preşedinte interimar al Partidului Mişcarea Populară Bistriţa-Năsăud, Vasile Borş a „cohetat” o vreme cu ideea să treacă la PNL, dar s-a răzgândit „brusc, subit şi dintr-o dată” alegând PSD. Timp Online a încercat să ia legătura cu Vasile Borş însă fără succes.

O apropiere a fostului primar din Maieru de PSD nu este exclusă din cel puţin două puncte de vedere. Încă din 2012, Ioan Oltean vorbea despre „trădarea” lui Vasile Borş care, în calitate de prim-vicepreşedinte al PDL la vremea aceea, era bănuit că a făcut jocurile PSD şi a întors spatele colegilor de partid la alegerile parlamentare din 2012, ceea ce l-a determinat pe Ioan Oltean să propună revocarea lui din funcţia politică deţinută la partid.

„În ce-l priveşte pe Vasile Borş, sunt multe elemente care au contat, dar unul a fost esenţial, iar el nu a avut curajul şi bunul simţ să îl precizeze. În data de 7 decembrie 2012, vinerea, el a convocat personalul silvic al Ocolului Silvic Maieru, în frunte cu şeful de ocol, s-a întâlnit cu aceştia împreună cu Nicolae Moldovan, primarul PSD al Becleanului, şi cu senatorul Ioan Deneş. Le-a cerut acestora, în mod expres, să meargă din casă în casă începând cu ziua aceea de vineri şi să le spună oamenilor să voteze la Senat cu Ioan Deneş şi la Cameră cu Ioan Oltean, ceea ce este impardonabil”, a spus Ioan Oltean. Liderul PDL Bistriţa-Năsăud a declarat atunci că „un prim-vicepreşedinte de partid, al doilea om într-o organizaţie judeţeană, nu poate să facă aşa ceva”, motiv pentru care în ianuarie 2013 a propus revocarea lui din funcţia de prim-vicepreşedinte al PDL Bistriţa-Năsăud.

„Este inadmisibil în opinia mea de lider al partidului. În al doilea rând, în ziua votului, el nu a ieşit din casă decât până la primărie şi de la primărie acasă. Nu a fost văzut nicăieri, discutând, contribuind la mobilizarea, că nu trebuie să ne ascundem după deget, în ce priveşte participarea la vot. Nu a fost văzut. Am fost la Maieru, iar el era la primărie cu pantofii uscaţi, deşi afară era cum era. Am văzut un total dezinteres faţă de actul electoral al Alianţei România Dreaptă. Îl suspectez că, în timp ce lucra cu noi, a avut întâlniri şi a avut un joc dublu. Categoric! Am suficiente informaţii, dar nu am probe, e adevărat acest lucru. Faptul că s-a întâlnit cu pădurarii şi cu candidatul USL mi se pare intolerabil şi inadmisibil pentru calitatea lui de prim-vicepreşedinte al filialei. M-am întâlnit cu el joi după-amiază, i-am spus care e punctul meu de vedere, i-am spus că eu personal nu mai pot avea încredere în el dat fiind acest comportament politic şi i-am cerut să-şi prezinte demisia”, a spus Ioan Oltean.

Al doilea motiv este că Vasile Borş şi-a păstrat influenţa în comunitatea din Maieru unde PMP a făcut cel mai bun scor din judeţ, aşa încât PSD este interesat să-l aibă de partea lui la alegerile prezidenţiale din toamnă, nu de alta, dar într-o comună de diminsiunile acestea, cum e Maieru, un vector de imagine precum Vasile Borş nu poate fi ignorat.

Reamintim că în 19 iunie Vasile Borş a demisionat din funcţia de preşedinte interimar al Partidului Mişcarea Populară Bistriţa-Năsăud. El spune că “a ajutat” PMP până la europarlamentare şi că nu pleacă din funcţia de lider din cauza rezultatelor, ci pentru că nu vrea să mai fie preşedinte.

Întrebat dacă ar putea să se alăture PNL, el nu a confirmat, dar nici nu a infirmat ipoteza. “Nu ştiu, voi lua o decizie peste câteva luni”, a spus Vasile Borş.

Să mai spunem că Vasile Borş a devenit lider al PMP Bistriţa-Năsăud în data de 23 martie, zi în care fostul preşedinte interimar, Cristian Ţuţuruga, a primit un email prin care era anunţat că este revocat din funcţie.

Vasile Borş, fost candidat al PDL la şefia Consiliului Judeţean, şi-a anunţat oficial trecerea la PMP în 3 martie. El spune la vremea aceea: ”Am decis să vin la PMP pentru că de zece ani am fost alături de preşedintele Traian Băsescu, de proiectele lui. Voi putea să fac parte din această echipă care formează PMP. După zece ani de PDL, nu am nimic de reproşat niciunui fost coleg din PDL. Atât a fost perioada în care am stat împreună, nu s-a mai putut. M-am simţit într-un fel sau altul, după alegerile locale din 2012, marginalizat. Am decis să-mi găsesc locul aici. Am rămas tot pe partea dreaptă a politicii, PMP e un proiect pe termen lung, vrem să fim constructivi, să venim cu idei noi. Cred că ne adresăm oamenilor care de obicei nu merg la vot. Nu pot spune că regret plecarea mea din funcţia de viceprimar al comunei Maieru. Dacă ţinem să avem doar o funcţie şi ne e frică să facem alţi paşi, nu vom realiza nimic. Nu ţin de funcţii, dacă era aşa nu candidam la şefia CJ şi rămâneam primar. Dacă voi fi preşedinte al PMP Bistriţa-Năsăud? Încă n-am negociat nimic, dar totul e posibil. Deşi mulţi credeau că îmi doresc funcţia de preşedinte al PDL Bistriţa-Năsăud, nu mi-am dorit-o. Aici, la PMP, dacă vine un om care poate face mai mult decât mine, fac pasul înapoi. Să nu credeţi că îmi doresc atât de mult funcţii”.

Foto: arhivă

15 comentarii

  • oare de ce nu ma mir ? am stiut ca va face asta cind a plecat din Pmp. de fapt o sa-l urmeze si altii. (surse) foarte cunoscuti pe aici . oare de ce nu ma mai mir de nimic ??

  • aaaaaaaa……………si sa nu uit. parinte o stiti pe aia cu : la placinte inainte…..la razboi inapoi. e pefecta aici. o zi buna.

  • Sunt siderata!!! De unde stiti voi asa ceva???? Eu o sa fiu consiliera nr 1 al lui Radu Moldovan….. Vasile o sa fie si el consilier, dar dupa mine!! :)))

  • Intr-un final a reusit sa-si arate adevarata valoare .
    Cine tradeaza o data o va face de fiecare data cand se iveste ocazia .
    Dar de ce trebuie sa vorbim atat de mult de astfel de specimene ?
    Tradatori ca si Denes , Vasile Bors si altii nu reprezinta nimic pentru societate si mai mult valoarea lor este redusa la zero .
    Oricum amandoi au batut campii de cate ori au avut ocazia . Si asta pentru ca nu pricep nimic din realitatile acestei lumi si sunt mult prea loviti in caracter ca sa mai si avem incredere in ei .
    Sunt convins ca si maierenii o sa-l sanctioneze pentru acest fapt si astfel cariera lui politica se apropie de apus chiar daca trece la rasarit partidul bolsevicilor transformat in al baronilor PSD .

  • Acesta este sistemul politic românesc actual.
    Vasile Borş nu este cauza mersului anapoda, ci unul dintre efecte.
    Când am demisionat din PMP, nu am avut nimic de împărţit cu „noul” preşedinte Borş.
    Am avut de împărţit cu cei din Bucureşti, în special E. Udrea şi mâna ei dreaptă, F. Popescu (între timp în „sesiune de extemporale” la DNA şi retras din PMP din motive de operaţie estetică asupra partidului în blugi cu tocuri). Cei din Bucureşti au negociat cu comandoul Borş, ignorând filiala pe care tot ei o înfiinţaseră. Adică ei aveau voie să încalce statutul, noi nu. Cam asta era esenţa. Plus faptul că Borş era un om după gustul lor, Cristian Ţuţuruga nu. Trageţi singuri concluziile.
    Ar fi cazul să ne mirăm de PSD, partidul lider, despre care am crede că nu ar avea nevoie de asemenea achiziţii disperate?
    România din păcate nu este ţara tuturor posibilităţilor, ci ţara în care orice e posibil.
    Dumnezeu cu mila!

    • Dl ZORIN aveti la Beclean un om valoros care are experienta politica ,spune lucririlor pe nume fara retineri asa ca PMP nu a pierdut nimic sprijinit acest om sub numele lui POP DANUT si mergeti inainte.

    • Caca maca ce spui.Vasile a fost, este si va ramine un om valoros pentru comunitatea in care s-a consacrat politic.Daca decizia lui va fi aceasta inseamna ca simte ceva si poate va mai excela inc- o perioada pentru localnicii care-l apreciaza.

  • Oltean vrea sa il denigreze pe Bors si arunca fumigene. Sa nu uitam ca Oltean s-a intalnit personal cu Radu Moldovan inainte de alegerile locale si au negociat fotoliul de presedinte al CJ. Uitati-va ce echipa are acum seful PDL si va dati seama de ce a ramas singur. Un papusar care prefera sa conduca oameni slabi.

  • Si ne innebuniti toata ziua cu politici de stanga si politici de dreapta !!! (spun politici pentru ca ele sunt elaborate de oameni) ! Astuia era sa-i faca unii statuie ! ,,curat murdar ” !

  • sforării…..sforării….sforării…..mai bine ar merge la Ponta si ar aduce bani sa faca drumurile din judet………sforării,chefuri cu mâncare la ceaun,vânătoare,concedii lungi………….

  • Părerea mea e ca Oltean e și el la fel de mirat ca noi! Bors ar face orice sa aibă parohia aia de la Maieru (a tot ezitat și a tot pierdut-o, pana acum!), de asta se da cu PSD-ul, pentru un salar și pentru parohie! Geea își cauta de lucru…Botis are interese politice si-i arunca pe ăștia 2 în fata (ca el nu prea poate sa apara:-p), asa ca dl Bors – bărbat hotărât, cum îl stim:-p – ar vrea sa păstreze și pasarea din mana dar și cioara din gard! O sa vedem…s-ar putea sa fie sfârșitul lui Bors!!!

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui cristi Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS