Cultură

Fostul sediu al Bibliotecii Județene de pe str. Gării nu este de vânzare

Administrația locală din Bistrița a avut o discuție cu actualii proprietari ai clădirii situată pe str. Gării, nr. 2, unde a funcționat în trecut Biblioteca Județeană, însă aceștia au răspuns că nu au de gând să o vândă, a spus primarul Gabriel Lazany.

”Am avut o discuție cu proprietarii fostei Biblioteci Județene. Clădirea nu este de vânzare, nu vor să o vândă”, a declarat primarul Gabriel Lazany într-o emisiune la AS TV.

În ședința CL din ianuarie a.c. urmarea unei interpelări a ecologistului Marius Bălan, primarul Gabriel Lazany a declarat: ”Fosta Bibliotecă Județeană este o clădire de patrimoniu care chiar merită să fie salvată și va intra în atenția Consiliului Local. Vom iniția o discuție și cu proprietarii să vedem dacă sunt dispuși să vândă sau să facă schimb sau să găsim alte posibilități legale de a intra în posesia ei”

Clădirea, construită la sfârşitul secolului al XIX-lea este în stil Art Nouveau, un stil apreciat în toată Europa pentru că a reprezentat libertatea de creație în arhitectura de la începutul anilor 1900. A fost reședința familiei Elenei Dan, fiica lui Demetriu Ciuta, cel care a construit impunătoarea clădire învecinată, cunoscută ca Poșta Veche.

Din anul 1956 până în anul 2012 această clădire a fost sediu pentru Biblioteca Judeţeană Bistrița-Năsăud. În 2007 clădirea a fost retrocedată urmaşilor foştilor proprietari.

În urmă cu un an, mai multe persoane au manifestat și au cerut salvarea de la demolare a acestei clădiri.

20 comentarii

  • Bun, discutiile cu proprietarii clădirii au fost doar primul pas, amiabil, de tatonare, de încercare cu vorbă bună!
    Metodele de convingere , de motivare a unui cal, a unui sportiv, a unui investitor, pot fi “cu zaharelul” sau “cu bota” !

    Care vor fi următorii pași pe care îi va face primăria ?
    Dar societatea civilă cum va reacționa la rea-voința celor care au preluat temporar imobilul ?

    Iar dacă planul B nu funcționează, care va fi planul C?

    34
    47
  • Am inteles ca nu e de vanzare dar nu am inteles de ce nu e intretinuta. Daca proprietarii nu doresc sa o vanda poate accepta la pretul corect un alt teren unde sa construiasca. Eu cred insa ca Primaria Bistrita are „parghii” prin care sa indulceasca tonul proprietarilor aplicand legea in vigoare. Mai concret pot mari de multe ori impozitul pe cladire si pe teren. Sper ca d-l primar este consiliat indeajuns de bine si este de partea bistritenilor care doresc sa se pastreze aceasta cladire istorica in patrimoniul orasului. Astept „mutarea” primariei dupa refuzul categoric. Daca nu se face nimic vom intra la banuieli…

    50
    52
    • Trebuie respectata proprietatea si nu trebuie folosite …..diverse mijloace.
      A doua problem….fiind cladire de patrimoniu, ministerhl culturii.
      , care doarme, poate face rOst de bani pentru….A OFERI PROPRIETARULUI SA O REABILITEZE

      37
      12
    • @Leo
      nu are nici o „pârghie” primăria Bistrița .. absolut nici una!
      ușă în ușă cu primăria e o clădire la fel plină de „pârghii”

      foto via:
      Programul Regional 2021 – 2027 Nord-Vest / Regenerare urbană a imobilelor din centrul istoric Bistrița
      https://imgur.com/a/KZ8B1j4

      Legislație:
      https://sintact.ro/legislatie/monitorul-oficial/codul-fiscal-din-2015-legea-227-2015-16950032/art-489

      Rolul poliției locale:
      1. Poliția locală verifică starea imobilului + somează proprietarii.
      2. Dacă proprietarii nu remediază problemele, consiliul local votează supraimpozitarea (ilegală)

      deciziile sunt contestate, statul plătește după ce se face de tot rahatul, clădirea rămâne pericol pentru cetățeni într-un stat EȘUAT
      mare noroc avem cu domnul Bălan!

      7
      6
    • Magelan, nici în acest caz primăria nu poate da nici -o amendă deoarece proprietari sunt într-un proces în care chiar primăria este pârăta. Dacă primăriar ar da o amendă asta se va considera un abuz şi o hărţuire şi implicit ar duce la câştigarea procesului de către proprietari.

      4
      1
  • Știți ce ar face tinerii din Berlin și din Copenhaga?
    Pur și simplu ar ocupa-o, s-ar muta în ea. cu totul, cu paturi, cu mese, cu farfurii și pahare. Ar face acolo “Casa Tinerilor Creativi – Artiști și Activiști”.
    Tinerii nu au de sta, prețul imobiliarelor în Copenhaga e de 66.000 euro/m2 ‼️
    Au ocupat o cazarmă dezafectată “Christiania” acum 53 de ani și sunt tot acolo!
    Au ocupat o clădire din Copenhaga timp de 25 de ani, până când autoritățile i-au scos afară de acolo folosind trupe speciale din armata, care au coborât din elicopter 🚁 pe acoperiș și au evacuat clădirea de sus în jos.
    Asta se întâmplă la Copenhaga, Berlin, Stockholm, sunt sute de mii de Greta Thunberg .

    16
    43
    • Nu e cel mai bun exemplu. Tineri creativi care se ocupa cu consumul de droguri si celelalte forme ale criminalitatii asociate. Fix asta ar mai lipsi in centrul Bistritei, un sediu central ca altfel pacanelele si drogurile se revarsa fara restrictii pe toate strazile Bistritei.

      37
      4
    • Am vrut să zic 66.000 DKK /m2! ‼️
      Asta e in jur de 9.000 euro /m2
      Un apartament cu 2 camere (50m2) costa 450.000 euro.

      Nu ma interesează cine va fi proprietarul acestei case de importanță locală!
      Poate să fie moștenitorul, poate să fie primăria Bistrița, o firmă, , o asociație , o persoană privată, dar “să o restaureze pentru ca ‼️ imobilul să arate exact cum arăta acum 125 de ani‼️

      7
      22
  • Proprietarii vor să demoleze și să construiască un bloc. Primăria ar putea termina tot bâlciul ăsta și să le dea autorizație pentru blocul respectiv. De ce nu o face, nimeni nu știe. In blocul ăla vor locui zeci de familii într-o locatie ultracentrală, la doi pași de centru, poliție, policlinică, gară, licee de top. Dar în loc să asigurăm unor oameni o viață mai bună, aruncăm un purcoi de bani pe niște nostalgii, încercănd să salvăm ruina numită Biblioteca Județeană.

    70
    69
    • Ne-am saturat sa tot înghesuim/aglomeram orașul. In momentul in care se da aviz de construcție pentru un bloc , trebuie că cel care inițiază proiectul sa.asigure și parcările aferente pentru fiecare apartament ( cel puțin 2 parcări/apartament) în interiorul proprietății.

      46
      56
    • Păi normal ca blocurile să fie în oraş chiar lângă este un bloc mare cel de la trezorerie deci acolo se potriveşte un alt bloc.
      Unde vrei să muţi tu oameni din oraş pe toate dealurile ?

      54
      31
    • Păi, e locația ideală din punct de vedere al parcărilor. Peste drum va fi o parcare uriașă, așa se laudă primarul. Iar Primăria poate să ceară parcări câte dorește în interiorul proiectului, cum ar fi normal. Și fiind ultracentral, nici locatarii nu sunt nevoiți să folosească mașina așa des precum cei care locuiesc în blocurile de pe deal.

      50
      4
  • S-ar fi rezolvat totul daca venea Calin la putere. Casa nationalizata, iar proprietarii la munca silnica la canalul Marea Neagra – Marea Caspica. (Cur)(Tu)rul doi inapoi!

    16
    17
  • Știți la ce concluzie am ajuns?
    Că moștenitorilor nu le pasă de casa strămoșească a bunicilor lor! Deci nu meritau să moștenească această perlă arhitecturală.
    Cetățenii Bistriței o iubesc ❤️ în timp ce moștenitorii o lasă intenționat să se distrugă
    Parcă era un citat de genul “Nu dați perle la porci”!

    12
    11
    • Moştenitoarea de la Cluj fiindcă nu a fost lăsată să facă nimic acolo deja a vândut la alţi tot din Cluj.

      11
      1
    • Adi dacă tu şi ceilalţi din Bistriţa Civică chiar ţineţi la această clădire atunci lăsaţi văicăreala şi mergeţi la Cluj şi cumpăraţi voi cu banii voştri clădirea de la actuali proprietari.

      29
      5
  • Nu cred că poți impune cuiva să iubească sau să urască un anumit lucru. Vina principală o poartă aici Primăria pentru că a perpetuat atâția zeci de ani harababura din urbanism și nu știe ce să facă cu orașul, încotro să-l îndrepte din punct de vedere urbanistic.
    Dacă avea un plan clar, telenovela asta nu mai exista, ori era construit blocul dorit de proprietar, ori era salvată fosta bibliotecă. Punct.

    9
    9
  • Cuprinsa in lista monumentelor istorice și obligați să o întrețină.
    Atunci o sa o vanda.
    Dar dacă primăria a eliberat pe vremea lui Crețu și turc certificate pentru construire de blocuri sigur țin tare și nu vor să o vândă.
    Oare în primăria Bistrița și mai ales în urbanismul bistritean care oricum este un mare haos , mai gândește cineva?
    Domnule primar, aveți nevoie urgenta de specialiști arhitecți la conducerea direcției astfel se vor face in continuare manevre sa nu zic ilegalități.

    3
    5
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

KissFM

KISSFM

GA – Vertical

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

Titlu Articole Recente

Articole recente