Actualitate

FOTO – Cum va fi restricționată circulația în centrul Bistriței la Turul României. Traseul cicliștilor

În perioada 6-11 septembrie are loc cea de-a 55 ediție a Turului României organizat de Federația Română de Ciclism. Municipiul Bistrița este inclus pe traseul acestei competiții și va fi tranzitat de participanți în zilele de 7 și 8 septembrie.

Sosirea cicliștilor în Piața Centrală din Bistrița (finișul etapei 1) are loc miercuri 7 septembrie, în jurul orei 17.30, pe traseul bd. Independenței – str. Gheorghe Șincai, și va fi urmată de festivitatea de premiere. Plecarea festivă în etapa 2 este programată joi 8 septembrie, tot din Piața Centrală, la ora 12.00, pe traseul str. Gheorghe Șincai – bd. Independenței.

Municipalitatea anunță că traficul rutier va fi restricționat astfel în centrul orașului:

Miercuri 7 septembrie, între orele 09.00 – 23.00 pe următorul traseu: str. Gheorghe Șincai între bd. Independenței și Piața Centrală, str. Dornei între Piața Centrală și Piața Unirii, Piața Centrală și str. Liviu Rebreanu.

Joi 8 septembrie, între orele 06.00 – 16.00 pe următorul traseu: str. Gheorghe Șincai între bd. Independenței și Piața Centrală, str. Dornei între Piața Centrală și Piața Unirii și Piața Centrală.

În Bistrița-Năsăud, Turul României va trece pe traseul Agrieșel – Agrieș – Târlișua – Borleasa – Lunca Borlesei – Spermezeu – Căianu Mic – Dobric – Ilișua – Uriu – Cristeștii Ciceului – Coldău – Beclean – Șintereag – Blăjenii de Jos – Sigmir – Bistrița/Piața Centrală (în 7 septembrie) – Viișoara – Sărățel – Herina – Galații Bistriței – Lechința – Matei – Fântânele – Moruț – Budești – Budești Fânațe – Țagu (în 8 septembrie).

Circulația pe drumurile din afara orașelor va fi restricționată pe banda de mers a caravanei cicliste, iar mașinile care vin din sens opus vor fi trase pe dreapta.

2 comentarii

  • Ca la noi la nimeni : Au promis că până pe 5 Septembrie deschid circulația auto pe strada Șincai, la câteva zile după circulația auto este închisă din nouă.
    Din nou sau prezentat doar cu o schiță în care se prezintă doar străzile închise fără să prezinte nici-o rută ocolitoare. Noi pe unde vom ocolim Centru?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS