Frica angajatului

Marea majoritate a celor care s-au dezvoltat ca adolescenți  în perioada imediat de după revoluție au învățat , pot spune chiar obsesiv, că libertatea de exprimare este darul de care trebuie să profite, de care se pot bucura precum cetățenii din cele mai dezvoltate și civilizate țări din lume. Au crezut în libertatea prezentată de profesori, de familie, de politicienii și jurnaliștii din acea perioadă, luând astfel, libertatea de exprimare ca o trăsătură indispensabilă a caracterului uman.       

Adolescenții de atunci – adulții de azi, pregătiți pentru viață să își exprime gândurile și opiniile cât mai liber, trăiesc acum cea mai mare dramă a vieții lor. Știți de ce? Nimic din învățăturile despre libertatea de exprimare nu pot fi aplicate. În orice instituție pășești, frica angajatului se simte încă de la intrare. Ce fel de teamă? Aceea de a nu face vreo afirmație, fie ea și banală și astfel să supere șefimea care oricând poate inventa o abatere disciplinară și al da afară pe subordonat, cât ai clipi. De asemenea dacă angajatul încearcă să-și contrazică din punct de vedere profesional șeful, atunci riscă să fie vânat multă vreme de conducere pentru ”a fi prins la cotitură” și sancționat.

Acum de când cu ”marea restructurare” din instituțiile publice, frica s-a instalat atât de puternic încât subordonații uită și să mai respire. Acesta este mediul perfect ca șeful și cu ”gașca” lui să terorizeze restul angajaților din instituție. Am înțeles de ceva vreme că șefii instituțiilor publice sunt numiți politic. Nici o problemă. Ne-am obișnuit cu asta. Dar, de ce odată ajunși în funcție, acești șefi care evident nu prin muncă asiduă și-au câștigat postul ci prin fățărnicie dusă la extrem, primul lucru pe care îl fac este să își arate puterea prin a batjocori angajați? De ce primul lor gând nu este să aducă îmbunătățiri  sistemului în care își desfășoară activitatea pentru ca oamenii să fie mulțumiți ?

Amenințările precum ”o să zburați afară ”, ”o să rămâneți pe drumuri” nu sunt tocmai constructive într-o țară care se vrea democrată. Ca să reproduc cât mai bine ce se întâmplă în instituțiile plătite din banii publici am să prezint câteva întrebări însoțite de răspunsuri:

Cum se exprimă șefii din ziua de azi?

„ Mă amărâtule, ești prost!”. Răspunsul vine prompt din partea subordonatului: ” Da, șefu sunt prost!”

Cine sunt marea majoritate a șefilor din instituțiile publice?

” Persoane  pregătite pentru viață în școlile comunismului”

Cine sunt subordonații?

” 80%  dintre subordonați au urmat liceul și facultatea după căderea comunismului”

Ce fel de oameni promovează șefii?

” Monștri. Oameni care îmbină democrația României prost înțeleasă cu tehnicile nesăbuite ale comunismului. Ceea ce înseamnă că vlăstarele comuniștilor sunt mai periculoase decât comunismul în sine” 

Rămâne să îmi exprim liber o singură dorință: ”Dumnezeu să binecuvânteze România și să o ferească de monștri”.

Claudia