Actualitate

Funcţia de inspector şcolar general, scoasă la concurs. Ce va face Camelia Tabără

Ministerul Educaţiei Naţionale a scos la concurs şi funcţia de inspector şcolar general din Bistriţa-Năsăud, ocupată în prezent de profesoara Camelia Tabără (PSD). Domnia sa anunţase la finalul anului trecut că vrea să se retragă. Iată ce reacţii a stârnit anunţul şi ce va face în continuare inspectorul general.

În luna decembrie a anului trecut, surse Timp Online spuneau că inspectorul şcolar general Camelia Tabără a cerut Ministerului Educaţiei să fie lăsată să se întoarcă la Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu”, acolo unde este profesor de fizică. Decizia inspectorului general avea legătură, potrivit surselor noastre, cu o eventuală întoarcere în ISJ a fostului general Vasile Negruşeri care a părăsit PDL pentru a deveni consilier judeţean independent însă susţinător al PSD. Drept răsplată, i s-ar fi oferit o funcţie în cadrul ISJ, situaţie care a nemulţumit-o pe Camelia Tabără.

Contactată în legătură cu acest subiect, Camelia Tabără a confirmat pentru Timp Online că are intenţia respectivă, însă decizia domniei sale nu era definitivă. „Acum e şi perioada aceasta agitată. Mă voi duce în ianuarie la Minister să vedem ce şi cum”, a spus Camelia Tabără.

La insistenţele mai multor inspectori şi profesori, inspectorul general a renunţat să mai plece din fruntea ISJ Bistriţa-Năsăud, iar luni a confirmat pentru Timp Online că va participa la concursul pe post organizat de minister.

„Am cerut acordul Consiliului de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean şi intru pe calendarul de calendarul de organizare a concursului. Nu ştiu dacă mai sunt şi alţi candidaţi. Calendarul spune că, până în 23 februarie, se depun la sediul ISJ solicitările. Până în data de 20 februarie, orice profesor care intenţionează asta trebuie să ceară acordul consiliului profesoral din care face parte, al meu, respectiv al Consiliului de Administraţie al ISJ”, a declarat Camelia Tabără pentru publicaţia noastră.

Cristiana Sabău

16 comentarii

  • Concluzia din articol, foarte murdara si corupta mafia pesedista care a reusit cancerizarea procesului de invatamant.
    Negruseri rasplatit de psd pentru tradare, tabara din nou masluita de concurs general sa poata distribui coronite si premii locotenentilor.Ce alt semn de putreziciune mai vreti in razboiul dintre negruseri si tabara, in batalia pesedeului de a distruge tot invatamantul?
    Strategia guvernarii ponta de a fixa pe post de inspector general pe camelia tabara cand inca e la putere psd, e un gest de urata abatere de la morala dovada unor caractere infecte.

  • las ca trage pesedul apa peste toata tara de ne ineaca…
    tabara camelia asculta ce i se spune ca nu degeaba a dat bani in campania electorala a psd si i-a fost si barbatul fixat pe post …trist, foarte trist sa ramana la invatamant o corupta….rusine psd, rusine tabara

  • Concluzie: Negruseri nu a fost acceptat de PSD si Radu Moldovan l-a umilit inca o data. Camelia Tabara se tine disperata de scaun si nu accepta colaborarea cu Negruseri, care ii este verisor. S-a lamurit lumea cu mafia PSD si toti s-au mai facut o data de rusine.Niste incompetenti ahtiati dupa functii.

    • Ar trebui DNA sa intre in ispectorat si in toate afacerile pesediste.
      Si mai ales in concursurile organizate de minister. Camelia Tabara fiind in functie poate declasa dosare concurente, sa elimine concurentii potenti…asa cum l-a eliminat pe verisorul Negruser.
      De ce sa vorbeasca banii pe care ii invarte cu Radu Moldovan si sa umileasca pe cei care nu sunt pesedisti? De ce sa ramana prin coruptie la putere tot incompetentii?

  • Mda, una zice tabara, alta face. Sunt convinsa ca au rugat/o sa ramana inspectorii care au ajuns in ISJ dupa ce au lipit afise la partid.

    Nu stiu ce vorbeste doamna in cauza, cand spune ca potentialii candidati trebuie sa aiba avizul dansei, caci nu trebuie decat avizul Consiliului Profesoral din scoala apartinatoare si al Consiliului de Adm al ISJ (art 2 alin f din metodologia de concurs, ORDIN Nr. 5557 din 7 octombrie 2011), ori, Tabara doreste sa se substituie cumva Consiliului de Adm???

  • ”La insistenţele mai multor inspectori şi profesori, inspectorul general a renunţat să mai plece din fruntea ISJ Bistriţa-Năsăud………” dedest IPOCRIZIA.

  • Sa nu fim atat de rautaciosi ,incat sa nu vedem ca femeia aceasta a pus suflet pt binele scolii.Poate era mai bine daca nu intra in clica pesedista.Dar putea ajunge intr-un scaun fara sprijinul partidului ocrotitor?La asta ar trebui sa gandeasca parlamentul,sa nu se mai puna sefi la medici,profesori,politisti si portari numai pe cei ce au carnet de partid!Altfel la vara vom asista la un spectacol caraghios cum va umbla Dolha si Oltean sa scoata alte schelete de la naftalina.Si vom merge asa din neam in neam in vecii vecilor!

    • hai mai radule, a cui suflet a pus? femeia asta n-are suflet, si ce a facut a facut pentru binele ei, a pesedistilior mafioti si acolitilor.Nu s-a gandit la scoala si la elevi decat prin binele personal.Iar ministerul nu face un concurs echitabil ci doreste sa puna coruptii pesedeului in functie. Ponta, prin asta a dat delete invatamantului.Asa ca Dolha si Oltean nu mai au ce face.Poate Iohannis se va sesiza ca doar vrea lucru bine facut si nu corupt .

  • Mai fratilor, oare cat timp mai lasam sa se lupte pe soarta invatamantului din BN, pe acesti doi neispraviti? Am numit aici pe Negruseri si Tabara C! Daca totusi nimeni nu-i poate ,,goni” pe veci din preajma ISJ, (sau nu se vrea), atunci haideti s-o facem noi parintii, pentru viitorul copiilor nostri si copii ai acestui tinut. Aici in BN, se pare ca se fac cele mai aberante experimente, pe sistemul educativ. Ce mai asteptam?!

    • Stai linistit, mister Ardelean, ca vine PDL-ul iar la putere si-l pun inspector general pe cel mai „competent” om, respectiv VASILE MARC… LOL…

    • Marc nu o sa mai ajunga in veci inspector general.Asta ti-o spune unul ce cunoaste anumite detalii. Marc, va candida la viitoarele ,,parlamentare” din 2016. Huooo…

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.