Actualitate

Gabriel Lazany s-a testat de patru ori pentru Covid-19. Ce rezultate a primit

Managerul Spitalului Județean de Urgență Bistrița, Gabriel Lazany, a mărturisit, miercuri seara, că s-a testat de patru ori până acum pentru Covid-19, el optând și pentru testul cu anticorpi. Din fericire însă, nu s-a infectat cu SARS-CoV-2, a spus el la BEX TV.

”Lațul se strânge. Tot mai multă lume în jurul nostru e pozitivă. Până la urmă o să ne infectăm toți și doar așa ne vom imuniza. Dacă nu apare un vaccin cât de repede să se facă imunizare în masă, atunci doar prin infectare ajungi să te imunizezi”, a spus managerul SJU.


El a spus că, la aproape 1500 de angajați câți are Spitalul Județean de Urgență, în permanență apar persoane infectate, însă marea lor majoritate din afară.

”Foarte mulți angajați am avut pe care i-am depistat pozitivi la întoarcerea din concediu. În cadrul anchetei făcute la Secția de Neurologie s-a constatat că nu au fost respectați pașii de anchetă epidemiologică la intrarea în schimb. De acolo a pornit tot, de la o angajată care avea simptome, a continuat să vină la lucru și să nu declare. În pauzele de prânz, nu respectau distanțarea și luau masa împreună și de acolo a pornit. Asistentul șef coordonează activitatea personalului, am înlocuit-o din funcție, doamna doctor Gărduș a revenit însă. Medicii nu sunt foarte sociabili nici între ei, nici în secție. Ei se întâlnesc dimineața la raportul de gardă, dar în rest nu i-am văzut în grupuri mari să stea la socializare”, a spus Gabriel Lazany.

Focarul de la Secția de Neurologie a izbucnit la sfârșitul lunii iunie când conducerea SJU a luat măsuri drastice.

3 comentarii

  • Asta clar duce lipsa de laudatori din moment ce isi face atata publicitate. Bucura-te ca Raducu a avut grija de tine de te-a pus unde esti. Ai face bine sa nu mai iesi atata in evidenta ca esti penibil, si ne-am saturat de tine. Ba ne dai sfaturi, ba ca te-ai testat, dar poate nu ne intereseaza. Te comporti de parca ai fi medic, te bagi peste toti.
    Asa ca, las-o mai incet…

  • Oare cine a plătit testele? Eu m-am testat și am platit din buzunar. Un singur test. Sper că și D-voastră v-ați platit testel!

    • cum cine a platit?
      TUUUUUUUUUUUUUUUUUUU!
      cand ai fost si ai cumparat dimineata paine, ulei, si ai facut plinul la masina ai platit FIX CA UN….(P…c) CA STA sa se laude ca a facut patru teste !!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS