Actualitate

Gabriela Remeș, femeie europeană: În sistemul sanitar, succesul este în fiecare secundă

Gabriela Remeș, director de îngrijiri al Spitalul Județean de Urgență Bistrița, va fi premiată la evenimentul ”Femeia Europeană”, ediția 2016.

”Am terminat Școala sanitară în Hunedoara, am lucrat acolo apoi am revenit acasă, la Bistrița. Am ajuns la Spitalul Județean la 21 de ani, Blocul operator – sala de nașteri, într-o echipă competentă, o a doua familie, o a doua casă pentru mine. Aici este un succes permanent: și lupta cu viața, dar și noi vieți. Fericirea se dublează. Merg și acum acolo, după ce am devenit director, din plăcere. Din 2010 am ales o altă cale pentru că am vrut să mă autodepășesc, știam că pot ajuta mai mulți pacienți. Am fost asimilată într-o echipă managerială profesionistă, recunoscută și la nivel național în primul rând prin domnul prof. dr. Mircea Gelu Buta. În sistemul sanitar, succesul este în fiecare secundă, în fiecare minut, în fiecare zi, la căpătâiul cuiva. Succesul apare când vezi pacientul zâmbind, plecând acasă sănătos. Nu știu dacă o altă meserie poate să îți ofere atât de multe satisfacții. Există o vorbă: fiindcă Dumnezeu nu poate fi în același timp peste tot, a creat asistenta. Trebuie să fii ales pentru asta. Din echipă fac parte 35 de femei. Cred că suntem alese. Am încercat să fiu lider, nu șef. Nivelul unui lider este dat de nivelul echipei, valoarea mea este a lor de fapt”.

Ea spune că ”femeile sunt mai puternice, o speranță pentru toți”: ”Eu cred că toate bistrițencele sunt femei europene. Mai nou, femeile fac carieră, sunt multifuncționale”.

Interviul integral, în continuare:

”Femeia Europeană”, eveniment organizat de Fundaţia Doris Moldovan și ajuns la a IX-a ediție, are loc duminică 13 martie, ora 17.00, la Sala Polivalentă. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile. Invitații speciali sunt cunoscutul om de televiziune Dan Negru, Gabriel Cotabiță și Mirabela Dauer. Dan Negru va prezenta spectacolul alături de Doris Moldovan.

2 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.