Actualitate

Locatarii blocurilor de pe strada Gării nu vor containere semiîngropate pe spaţii verzi

Desfiinţarea unui părculeţ amenajat de curând în spatele Cinematografului Dacia, unde Primăria Bistriţa a montat mai multe bănci, i-a înfuriat pe locatarii blocurilor din zonă care sunt nemulţumiţi că acolo s-a luat decizia amplasării unor containere de gunoi. Oamenii spun că nu i-a consultat nimeni.

„Suntem foarte indignaţi de modul în care se procedează în oraşul nostru referitor la modernizarea spaţiului public. Locuiesc pe strada Gării şi, de ieri, s-a început procedura de înlocuire a spaţiului verde din spatele blocului cu 7 containere de colectare a gunoiului. S-a făcut în trecut cerere la Primărie pentru modernizarea spaţiului respectiv în loc de joacă pentru copii, dar ni s-a comunicat că nu este spaţiu suficient pentru un tobogan şi un balansoar, dar oare pentru aceste containare este loc!?

Se pare că da din moment ce, peste noapte, apar aceste containere. Suntem curioşi dacă o sa mai putem trece pe acolo din cauza mirosului, ce să mai zicem să stăm pe băncile nu de mult puse de Primărie în jurul rondoului? Părerea locatarilor din jurul spaţiului respectiv nu contează pentru cel care a luat decizia de a pune containerele respective acolo? Oare cât de sănătos poate fi pentru copiii noştri să se joace de-a v-aţi ascunselea în jurul containerelor? D-nule primar v-aţi lasa nepotul să se joace acolo?”, se întreabă, retoric, o doamnă care ne-a semnalat cazul.

Despre aceeaşi situaţie scrie pe Facebook şi consilierul local PDL Alin Seserman: „În urmă cu o săptămână, Primăria Bistriţa a montat bănci în părculeţul din spatele cinematografului Dacia. Astăzi băncuţele sunt date la o parte şi se lucrează la montarea unor pubele pentru deşeuri menajere. Prea multe se fac anapoda în oraşul nostru, domnule primar. Pe locul respectiv se adunau copiii după-amiaza, spaţiile fiind şi aşa foarte restrânse pentru locatarii a patru blocuri din care unul cu zece etaje”.

Reamintim că, la Bistriţa, CJ a preluat în administrare terenuri în suprafaţă totală de peste 3.100 mp şi aflate pe domeniul public al municipiului, în vederea construcţiei platformelor echipate cu două, trei sau patru containere semiîngropate pentru colectarea selectivă a deşeurilor în cadrul proiectului ”Sistem de management integrat al deşeurilor solide în judeţul Bistriţa-Năsăud”.

Vor fi amplasate containere semiîngropate în zone precum Valea Slătiniţei, în zona centrală din Slătiniţa, în zona bisericii din Unirea, pe str. Principală şi str. Ghinzii din Ghinda, pe Valea Ghinzii, pe str. Principală din Sărata, la intersecţiile str. Lucian Blaga cu str. Grigore Moisil, str. Ulmului cu DN 17 C, str. Grigore Pletosu cu DN 17, etc.

Contractul de implementare a containerelor pentru colectarea selectivă a deşeurilor din judeţ, atribuit SC Iridex Group Plastic SRL, prevede în total 212 containere semiîngropate cu un volum de 3 metri cubi pentru deşeuri mixte, aproximativ 82.000 de pubele atribuite fiecărei familii sau persoane juridice, pentru a putea colecta deşeurile de la fiecare locaţie, 968 de containere semiîngropate pentru colectarea hârtiei, 968 pentru plastic şi metal şi 90 de bucăţi pentru deşeurile din sticlă.

GUNOI 1 gunoi 4 gunoi 3 gunoi 2

6 comentarii

  • Ce vorbesti d-le consilier A.Seserman? Pai, asta nu-i proiectul PDL-ist, coordonat de V.Moldovan si L.Rusu? Atunci erati la putere si ati sustinut proiectul in ciuda a foarte multe controverse pe marginea lui. Acum v-ati trezit ca nu-i bine? Dezobisnuiti-va sa va mai treziti prea tarziu. Asumati-va urmarile guvernarii PDL-iste si nu mai atatati populatia, facandu-va ca nu sunteti partasi la acest proiect.

  • CETATENI!!!…dati Primaria in judecata, prin Asociatia de Locatari . Administratia calca in repetate randuriLEGEA 24 a spatiilor verzi . Angajati un avocat si veti castiga iar Primaria va fi obligata sa refaca acel spatiu.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS