Actualitate

Garda de Mediu recrutează ”voluntari dedicaţi”. Cu ce cred ecologiştii că ar trebui să fie dotaţi

Bistriţenii care iubesc natura sunt invitaţi de Garda de Mediu să devină voluntari cu acte în regulă. Ei vor primi însemnele specifice şi vor avea misiunea să informeze autorităţile de fiecare dată când vor observa depozite neconforme sau persoane care aruncă gunoiae în alte locuri decât cele autorizate.

„După 15 mai vreau să încep o acţiune de cooptare de voluntari de mediu. Noi suntem o instituţie cu doar zece comisari şi vreau ca, în fiecare zonă, să existe măcar trei voluntari de mediu dedicaţi, cu dragoste de mediu care să ne informeze şi cu care să mergem în acţiuni ca să acoperim mai bine zonele”, a declarat comisarul şef al Gărzii de Mediu Bistriţa-Năsăud, Cristian Niculae (foto principal).

Timp Online l-a întrebat pe ecologistul Marius Bălan ce părere are despre această idee. „Despre această idee s-a Marius balandiscutat încă de pe vremea comisarului şef Ioan Borş. Atunci însă nu s-a întâmplat nimic. Sper ca, de data aceasta noul comisar şef Cristian Niculae – pe care eu îl apreciez fiindcă văd că a dat o nouă carte de vizită Gărzii de Mediu şi ne oferă încredere iubitorilor naturii – să o concretizeze. Când a apărut pentru prima oară ideea, ni s-a cerut să identificăm 30-40-50 de iubitori ai naturii care nu pretind nimic şi care să intre într-un parteneriat cu Garda de Mediu. Acestora să li se ofere un ecuson. Noi am cerut şi o dotare minimă. Chiar ne-am gândit să li se ofere un telefon de serviciu ca să poată fi anunţată Garda de Mediu imediat ce voluntarul observă o neregulă”, a spus Marius Bălan.

Deşi oarecum sceptic legat de faptul că „se va întâmpla minunea”, Marius Bălan spune totuşi că „aşa cum a pornit domnul Cristian Niculae activitatea la Garda de Mediu, cred că se va întâmpla”.

L-am întrebat pe Marius Bălan ce crede că ar trebui să facă un voluntar de mediu: „Ceea ce fac eu de ani de zile: să se implice nonstop  şi nu o dată din haşti în Paşti, de Ziua Mediului sau de Ziua Apei. Dacă vrei să fii voluntar, nu trebuie să abandonezi cu una cu două o idee, ci să fii atent tot timpul la tot ce se întâmplă, să fii de veghe, să ai acei ochi pătrunzători, iubitori şi să sesizezi la timp toate neregulile din jurul tău. Sunt probleme cu nemiluita. Zilnic apar probleme, cazuistica e foarte stufoasă şi niciodată nu poţi spune că ai terminat de înfrumuseţat un loc şi nu trebuie să mai treci pe acolo. Lucrurile trebuie atent monitorizate. (…) În postura de voluntar de mediu văd pe oricine, oameni de orice vârstă. Cred că sunt mulţi care se pot implica. Cineva trebuie să îi adune şi să dea semnalul că se doreşte ca societatea civilă să se organizeze în jurul unui om care dă startul la aşa ceva”, a răspuns Marius Bălan.

Printre cei pe care ecologistul îi vede deja voluntari se numără Cristian Ţetcu de la Grupul de Acţiune Locală (GAL) Ruralis, pe Marius Rus, pescar recunoscut şi realizator tv, profesoriişi elevii de la Tiha Bârgăului şi pe mulţi alţii.

Cristiana Sabău

11 comentarii

    • pai nu ….! ca la astia le trebuie implicare ,,personala,, cu informatori gratis. mai ceva ca pe vremea lu Ceasca . macar la aia le dadea citeva sute de lei. astia…..ciuciu.

  • corect, e bine sa fie asa ceva! doar ca suna a recrutare de informatori!
    SUNT multe „puncte” unde se polueaza …unde GARDA DE MEDIU STIE……si care SIGUR VA FI INFORMATA DE acest lucru de „voluntari” ….LA CARE SIGUR NU VA RASPUNDE GARDA DE MEDIU CONFORM LEGII!!!!!

  • Domnule Walter Born , Garda de Mediu are o adresa de mail unde oricare cetatean poate trimite poze si o petitie. Dar voluntar de mediu inseamna mai mult , inseamna un angajament pe termen lung, nu ceva ocazional ! Credeti ca e ceva rau ? Fara implicare nu vom reusi sa traim civilizat !

  • Voluntar e cineva care nu doreste compensarea materiala, baneasca a muncii sale ! Chiar de va vina greu sa credeti ca exista asa ceva , domnule Raul Adrian, totusi acesti oameni se afla printre noi si incearca sa faca lumea mai buna !

  • E corect sa existe fose pe malul paraielor taluzate sau sa se deverseze dejectiile direct in parau?Vedeti pe Valea Sieului in amonte!Ce parere are Garda de Mediu?

  • Domnule comisar șef, vă informez în direct fără nici un contract, fără salariu, că pe malul stâng al râului Bistrița, în zona stației de epurare există un depozit de gunoaie menajere, pentru care este responsabilă primăria, ca administrator al acestui municipiu.
    Ce faceți, nu este suficient că v-am spus și să vă sesizați din oficiu ca organ care aveți obligația să ne asigurați un mediu curat?
    Să nu spuneți că nu puteți face nimic. Amenda, domnule! Apoi puneti-i să-l care unde trebuie. Pe cine să trageți la răspundere? Pe cei responsabili, stiți dv. cine sunt.
    Am văzut că ați răspuns mai sus la ”există adresă de mail”, și stiu că veți citi ce v-am scris. Aștept răspunsul dv. prin măsura pe care o veți lua. Am înțeles și din alte articole că sunteți foarte motivat să faceți curățenie în județ și asta este o bilă albă.

    • asta e un exemplu ce demonstreza ca aceasta garda de mediu e un ….”fazan”
      adica vor sa bage la inaintare „voluntarii” …care sa intre prin „curtea omului” … asta cauta acesti gardieni ai mediului…..CAUTA TAPI ISPASITORI!… ei au acum informatii pentru cel putin 1000 de amenzi de poluare si de incarcare a legilor de mediu ….dar nu vor sa se implice pentru ca…. sunt infantili …”cu capu”

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS