Politică

Gavrilă Urs, secundul lui MRU. A fost ales vicepreşedinte la nivel naţional al Forţei Civice

Preşedintele filialei Bistriţa-Năsăud a Partidului Forţa Civică, Gavrilă Urs, a primit un cadou frumos de sărbători, dar în acelaşi timp şi o responsabilitate pe măsură. A fost ales vicepreşedinte al Biroului Permanent Naţional al Partidului Forţa Civică şi se va ocupa de coordonarea activitǎţii politice a departamentului de infrastructurǎ, locuinţe şi urbanism.

Partidul Forţa Civicǎ a organizat în week-end-ul trecut cel de-al treilea Consiliu Naţional din acest an. Cei peste o mie o sutǎ de delegaţi din toatǎ ţara au votat, mai ȋntȃi, desemnarea lui Mihai Rǎzvan Ungureanu drept candidatul partidului la alegerile prezidenţiale din 2014.

echipa FC BNPotrivit unui comunicat al Forţei Civice Bistriţa-Năsăud, tot ȋn cadrul aceloraşi lucrǎri, partidul şi-a desemnat noua conducere centralǎ prin alegeri pentru funcţiile din cadrul Biroului Permanent Naţional.

„Suntem mȃndri sǎ anunţǎm succesul celor doi candidaţi propuşi de organizaţia judeţeanǎ Bistriţa-Nǎsǎud. Astfel, preşedintele Urs Gavrilǎ a fost ales pe o funcţie de vicepreşedinte al BPN, iar Rǎzvan Cȋtu, purtǎtorul nostru de cuvȃnt, a fost ales preşedinte al comisiei de cenzori. Ȋn urma acestor alegeri pentru un mandat pe patru ani, vicepreşedintele BPN Gavrilă Urs se va ocupa de coordonarea activitǎţii politice a departamentului de infrastructurǎ, locuinţe şi urbanism. Programul politic ȋn baza cǎruia a candidat pe acest departament are la bazǎ constituirea unei comisii mixte de lucru pe domeniile de mai sus, care sǎ includǎ experţi, ingineri, arhitecţi, jurişti şi investitori. Scopul final va fi adaptarea legislaţiei ȋnvechite la nevoile actuale pe aceste segmente, gǎsirea de soluţii administrative la probleme cu care se confruntǎ aceste domenii şi nu ȋn ultimul rȃnd pregǎtirea terenului pentru ministerele guvernului alternativǎ a partidului care vor avea tangenţe cu departamentul mai sus amintit”, se arată în comunicatul Partidului Forţa Civică Bistriţa-Năsăud.

Potrivit sursei citate, „datoritǎ acestui nou BPN, pulsul partidului se ia şi se dǎ din provincie, zece din cei cincisprezece vicepreşedinţi provenind din alte organizaţii decȃt cele din capitalǎ sau judeţul Ilfov. Adǎugȃnd o notǎ localǎ, observǎm cu bucurie cum, datoritǎ preponderenţei curentului de dreapta, liberal, ȋn regiunea noastrǎ, şase dintre vicepreşedinţi provin din judeţe din zona Transilvaniei”, informează Departamentul de comunicare Forţa Civicǎ, organizaţia Bistriţa-Nǎsǎud.

8 comentarii

  • Se spune că cine se aseamănă se adună.
    Domnul MRU a fost în CC al UTC înainte de 1990, domnul Urs afișează chelia tip Lenin, lipsind însă țăcălia.

  • Se vede ca est plin de „myself”si un invidios.De aceea merg lucrurile cum merg,ca toti sunt buni de critica,invidiosi si de facut nu fac nimic.De ce nu ai avut curajul sa te implici si tu ca si Gavrila?Daca toti stam pe tusa si criticam….ajungem de rasul lumii!!

  • Unii „apostoli” ai actualei drepte românești, precum domnul MRU, nu sunt decât niște foști activiști UTC de rangul 3-4 de dinainte de 1990. Erau încă prea tineri pentru a ocupa funcții mari în PCR.Nu e nimic neadevărat în ce am spus, poți verifica informația cu o simplă căutare pe Google.
    Cei care cred în ei, ar trebui să îl recitească pe eternul Caragiale, și se vor lecui.
    Iar despre faptul că domnul Urs aduce puțin cu Lenin la chelie, te poți convinge personal.

  • Foarte relevant, myself. Geniala remarca! Pe ideea cu chelia, inca cateva milioane de barbati din Romania seamana cu Lenin. Alte contributii esentiale mediului public?

  • Tara noastra se numea dupa abdicarea regelui Mihai in 1947 Republica Populara Romana
    in 1965 Republica Socialista Romania
    in decembrie 1989 ROMANIA
    iar de ceva timp incoace ROMANIA TE IUBESC DAR TE PARASESC

  • În perioada 1998-2001, Mihai-Răzvan Ungureanu a îndeplinit funcția de secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe. Apoi, este numit în funcția de director general – emisar special al Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est (2001-2003) și coordonator-adjunct al Inițiativei de Cooperare Sud-Est Europeană (SECI) (2003-2004), ambele cu sediul la Viena.

    În paralel cu aceste atribuții, a fost ales ca Președinte al Institutului Român pentru Studii Strategice din București (din 2001), membru al board-ului administrativ al New Europe College din București (din 2002) și membru al board-ului științific al Centrului pentru Politici de Securitate din Szeged, Ungaria (din 2003). Mihai Răzvan Ungureanu deține gradul diplomatic de Ministru consilier (din 2003).

    • Mie mi se pare ca ati descris o parte din cv-ul sau profesional. Da, cu un astfel de background administrativ poti avea pretentii de prezidentiabil!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS