Actualitate

Întâlnire cu surprize la mănăstire

Inspectorul şcolar general Vasile Marc, candidatul PDL la o funcţie de consilier judeţean, a dat nas în nas, la Mănăstirea Dobric, tocmai cu prefectul Ani Bob care l-a întrebat ce caută acolo în timpul programului. Marc a trebuit să dea explicaţii ad-hoc şi să scoată din buzunar invitaţia primită de la maica stareţă în persoană.

Luni, în zi de hram la Mănăstirea Dobric, inspectorul şcolar general Vasile Marc (PDL) a lăsat treburile învăţământului baltă şi la ora 12.00 trecute fix s-a prezentat la slujba oficiată de Înalt Preasfinţitul Mitropolit Andrei Andreicuţ.

Generalul Marc spune că n-a apucat să se aşeze bine în mulţime că s-a şi trezit cu un cetăţean care i-a spus că este chemat de doamna prefect Ani Bob.

„M-am dus, evident. Doamna prefect m-a întrebat ce caut acolo în timpul programului. Eu i-am spus că am invitaţie de la maica stareţă şi că am onorat-o. Dânsa a insistat că nu ar trebui să mă aflu acolo, dar eu nu aveam cum să nu mă duc fiindcă am o relaţie specială cu maicile de acolo, am ajutat mănăstirea, am şi parteneriate cu Arhipiscopia, doar nu era să nu mă duc”, a declarat Vasile Marc.

El a spus că sintagma „în timpul programului” nu trebuie tradusă ca nemişcare de la birou, în programul unui şef de instituţie intrând şi alte activităţi cum ar fi deplasarea la diverse evenimente la care este invitat în calitatea sa oficială.

„Dacă vor să mă demită, nu au decât. Eu sunt numit cu delegaţie şi contractul meu poate înceta în orice moment. Nu trebuie să avem astfel de discuţii. Mie nu îmi interzice nimeni să mă duc la mănăstire. Poate doar bunul Dumnezeu”, a declarat Vasile Marc.

Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean spune că a luat act de avertismentul pe care l-a transmis USL legat de şefii de instituţii ale statului şi nu are nimic împotrivă dacă noii guvernanţi doresc să îl schimbe din funcţie.

Luni, Mănăstirea Dobric şi-a sărbătorit unul din hramuri, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena.

Cristiana Sabău

14 comentarii

  • Pe principiul (…) vine noua ,,perfecta,, si trage oameni la raspundere ca s-au dus la biserica, a se retine la biserica in zi de sarbatoare. Dar ea ce facea acolo bine zis, ce????Madama ai putina jena ca ce faci tu inca nu si-a permis nimeni.Inca nu am vazut prefect sa interzica sa se mearga la biserica…Doamne apara pe motiv ca era in timpul programului..Halucinant.Tu nu erai in timpul programului???? (comentariu editat)

  • Nu puteti sau nu vreti sa intelegeti? Baiul nu e ca omul ala era la biserica, baiul e ca era acolo in timpul programului, in timpul orelor de munca, pentru care este platit! Si este platit sa munceasca nu sa mearga la cumetrii, cum de altfel fac multi directorasi scosi din jobenul oltenesc! D-na prefect trebuie sa solicite ca in acea zi, respectivul sa nu isi ia salariul!

  • Doamne fereste , dar in mandatul premierului Boc, duduia nu lipsea de la nici o manifestare publica fie singura fie insotita de directoarea portocalie. Si era tot functionar public si nu a
    dat-o nimeni afara. Parca pe atunci se vorbea de dictatura. Asta ce-i ??????

  • Doamna Sabau va credeam mai bine informata si ma dezamagiti. De cate ori ati scris despre problemele invatamantului bistritean si sa nu stiti ca nu este directorul Inspectoratului Scolar General ci este INSPECTORUL SCOLAR GENERAL. Pai se poate?

  • Daca totusi cei doi oficiali ai judetului s-au intalnit la o manastire, nu trebuia sa rezulte un articol de ziar de joasa speta. Asa ceva nu se scrie la un ziar, chiar daca noul prefect a gresit enorm. Te duci la manastire pentru ce? D-na prefect trebuia sa fie la manastire cu capul plecat si acoperit, plina de smerenie fata de D-zeu.

  • Pai vasile nu era comunist? io ase stiu de pe vremuri ca era ACTIVIST cu carnet! Pe bune de ala rau…….adica care si avea fonctii!
    Acuma e bisericos? ioi……….si pe banii contribuabilului……..ioi …. si lo prins…? ioi……. no fain! Vezi Vasile daca ramaneai in PSD acuma nu erau probleme? No ase? Dar ai vrut ciolan…..nu-i ase?
    Multumim presei ca ne mai da ni noua cate o astire mai picanta ca la unele cotidiene merge articole ciudate pe banda rulanta ……………….rondouri cica! Ase!

  • @ Preistoric Man
    Sfântul Apostol Pavel fusese, înainte vreme, fariseu şi prigonitor de creştini. Orice om are dreptul să devină un alt om. Spontan, treptat, influenţat, mentalizat, treaba lui.

    Episodul de la mănăstire m-a şocat. Iată de ce: nu-ţi trebuia mare intuiţie ca să-ţi dai seama ce comentarii vor apărea în urma „urecherii” publice a d-lui în cauză („dar mata ce căutai acolo???”) Un astfel de reflex de gândire mă îngrijorează brusc atunci când e asociat cu puterea,

    Dar să râmânem optimişti, oricine poate gafa. Totul e să nu cantoneze acolo. Aştept următorii paşi.

  • Erată: în loc de „un altfel de reflex de gândire…” a se citi „absenţa unui astfel de reflex de gândire”. Mea culpa est.

  • Comentariu obiectiv Marsa, dar eu vroiam sa subliniez faptul ca omul asta sta la CIOLAN de peste 40 de ani. cand era PCR era la putere, cand era PSD era la putere, acum cu PDL este la putere….. ce BULAN! Probabil multi se intreba cum reuseste! O fi destept ca Einstein? Nu or fi altii m ai buni?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS