Actualitate Recomandări

George Avram a pierdut la ICCJ procesul cu ANI. Sentința, definitivă

Administratorul public al municipiului Bistrița, George Avram, a pierdut la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) procesul cu Agenţia Naţională de Integritate (ANI), care în 2014 l-a declarat incompatibil. Sentința este definitivă.

Potrivit legislației, George Avram nu poate candida în următorii trei ani pentru o demnitate publică. În schimb, decizia nu îi afectează situația actuală, astfel că nu își va pierde funcția de administrator public.

În 2015, Curtea de Apel Cluj a respins cererea lui George Avram de anulare a raportului de incompatibilitate emis de ANI. Pe atunci viceprimar al orașului, George Avram a înaintat recurs la ICCJ.

Instanța supremă a decis: ”Respinge recursul declarat de George Avram împotriva Sentinţei nr. 185 din 2 aprilie 2015 a Curţii de Apel Cluj – Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal, ca nefondat. Definitivă”.

În decembrie 2014, ANI a anunţat că pe atunci viceprimarul George Avram s-a aflat în stare de incompatibilitate în 2008, când a deţinut şi funcţia de administrator la SC Aquabis SA, dar şi în perioada 2011-2014, deoarece a avut şi calitatea de membru în Consiliul de Administraţie al Şcolii ”Lucian Blaga”: ”S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 25 iunie – 29 iulie 2008, întrucât a deţinut, simultan cu funcţia de viceprimar, şi funcţia de administrator la SC Aquabis SA. De asemenea, acesta s-a aflat în stare de incompatibilitate şi în perioada 29 noiembrie 2011 – 15 octombrie 2014, întrucât a deţinut, simultan funcţia de viceprimar, şi calitatea de membru în Consiliul de Administraţie al Şcolii Generale nr. 5 ”Lucian Blaga”, respectiv al Şcolii Gimnaziale ”Lucian Blaga” Bistriţa. Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/200”.

Conform legii, ”Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat încălcarea obligațiilor legale privind starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective. Persoana faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.

George Avram, viceprimar al Bistriței în perioada 2008-2016, singurul candidat la postul de administrator public, a fost declarat admis la concursul organizat de municipalitate în vara anului 2016, renunțând la funcția de consilier local din partea PSD.

Reamintim că George Avram, președintele Asociației ”22 Decembrie 1989”, dar și Ioan Blaga, membru al asociației, ambii deținători ai titlului de ”Luptător pentru Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 – Luptător cu Rol Determinant”, au fost trimiși în judecată pentru cumpărare de influenţă şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Din rechizitoriu reiese că cei implicaţi în traficul cu certificate de revoluţionar foloseau hârtie îngălbenită pe care inscripţionau fapte nereale, astfel încât să pară a fi documente scrise în perioada Revoluţiei din 1989. ”La începutul lunii noiembrie 2015, George Avram, Ioan Blaga şi un martor s-au deplasat în municipiul Bucureşti, unde s-au întâlnit cu Ionel Iosef, care le-a explicat procedura prin care urmau să modifice documentele aflate la dosarele de revoluţionari, dosare care se aflau în acel moment în posesia lui Iosef, precizându-le că va pune la dispoziţie şi hârtie îngălbenită, pentru a crea aparenţa că documentele ce urmau a fi falsificate sunt autentice şi au fost scrise în perioada anilor următori după Revoluţie”, se arată în documentele de la dosar. Când au ajuns la locuinţa martorului din dosar, Ionel Iosef le-a dat celor trei dosarele de revoluţionar şi ”i-a determinat să modifice memoriile aflate în dosare, în sensul atestării, în mod nereal, a împrejurării că, la data de 21.12.1989, toţi trei s-au aflat pe raza municipiului Bucureşti şi ar fi participat la activităţi revoluţionare în zona Hotelului Intercontinental, deşi în realitate, în perioada în cauza, toţi s-au aflat pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud”, se mai arată în document.

14 comentarii

  • Sentinta asta e parfum pe langa ce urmeaza pentru George Avram.
    Nu are cum sa scape necondamnat, cu executare, pentru falsificarea dosarului de revolutionar. Mai trage de timp, dar nu scapa!

  • Domnule bistritean umbla vorba ca a scapat basma curata cu dosarul de la revolutie, adica a castigat. Nu stiu ce sa spun.
    Orcum postul care il ocupa e mult mai bun, nu face nimic si ia cam 15000 lei salariu, ce i mai trebuie, un pic mai putin decat primarul.¤◆☆♥♡

  • PSD rasplateste oameni meritosi vezi cazul de fata, oare cine o sa ii mai aduca voturi tovarasului Cretu fiinca undeva in adeneul lui a ramas ideea ca trebuie sa mai candideze pentru asi termina proiectele marete si pline de viziune

  • Acest „demnitar” nu are nici o calitate nici profesionala nici morala sa ocupe asa o functie importanta.Suntem jalnici, stimati concetateni.Veneram pseudointelectuali, profesionisti.
    Dar uitati-va la acest oras administrat de dl.Avram.Murdar, plin de praf (suntem in top cel mai poluat oras),cu strazi neasfaltate care se intersecteaza cu cele asfaltate.Acum exista adevarat noroi pe trotuare si artere principale.Trebuie sa luam atitudine.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS