Actualitate

Mr. Georgeta Cășvan, sărbătorită la 10 ani de activitate în Jandarmerie

La împlinirea a zece ani de activitate în Jandarmerie, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud, maiorul Georgeta Cășvan, a primit o diplomă de merit și flori din partea col. Florin Furnea, inspectorul șef al Jandarmeriei bistrițene.

”Îi mulțumesc în numele meu și al colegilor pentru modul în care a prezentat activitățile pe care noi le-am desfășurat, pentru tot ce a făcut în cadrul Inspectoratului. La mulți ani!”, a spus col. Florin Furnea.

Cu această ocazie, a fost pregătit și un tort cu mesajul ”Mulțumesc! 15 iunie 2007 – 15 iunie 2017”.

”Ma înclin cu recunoștință în fața voastră! Vă mulțumesc tuturor, conducerii instituției și jurnaliștilor, pentru sprijinul acordat și buna colaborare în cei 10 ani de activitate”, a spus, cu lacrimi în ochi, Georgeta Cășvan.

Mulți înainte!

4 comentarii

  • Si ce merite a avut?nu auzi de jandarmerie decat cand da amenzi pt niste rahaturi de drone,rusine.

  • Azi e ziua lui Cășvan, știe toată lumea.
    Și a lui Eminescu, cine-o auzit de el.
    Că doar trăim în Romania lui Bulan !

  • E interesant cum se ajunge ofiter in Romania fara facultate in domeniu, adica fara academie. Ca si cum ai fi doctor fara medicina sau avocat fara Drept.

Apasă aici ca să comentezi