Sport

Gloria a obținut la Brăila a noua victorie consecutivă în Liga Florilor

Echipa de handbal feminin Gloria Bistrița s-a impus în deplasare cu Dunărea Brăila, într-o partidă contând pentru etapa a 16-a din Liga Florilor, și a reușit a noua victorie la rând în campionat: 30-26 (15-11).

Au marcat: Delgado – 7, Nusser – 5, Arcos – 4, Ostase – 3, Gutierrez – 3, Lupei – 2, Kobylinksa – 2, Forsberg – 1, Gassama – 1, Seraficeanu – 1, Bazaliu – 1. Intervențiile portarilor: De Arruda – 8/32, Persecă – 0/2.

Cele două echipe s-au întâlnit și în urmă cu o săptămână, tot la Brăila, în optimile Cupei României. Gloria a câștigat atunci cu 32-27 și s-a calificat în sferturi, unde va juca pe teren propriu împotriva Coronei Brașov.

Cu 30 de puncte, echipa bistrițeană a urcat din nou pe primul loc în clasamentul Ligii Florilor, cel puțin provizoriu, în condițiile în care campioana CSM București (29 de puncte) evoluează vineri, în deplasare, cu SCM Râmnicu Vâlcea.

În runda următoare, a 17-a, Gloria Bistrița va juca pe teren propriu cu Rapid București, joi 12 martie de la ora 17.30.

Campionat întrerupt pentru națională

Liga Florilor ia pauză pentru meciurile României din EHF Euro Cup, contra Slovaciei: la Michalovce joi 5 martie de la ora 19.00 și la TeraPlast Arena din Bistrița duminică 8 martie de la ora 19.00 (în direct la TV pe Pro Arena). La lot au fost convocate și patru jucătoare de la Gloria: Lorena Ostase, ⁠Cristina Laslo, Iaroslava Burlacenko, ⁠Ștefania Stoica.

Cu Ikast în 22 și 28 martie

Meciurile Gloriei cu Ikast din play-off-ul pentru sferturile Ligii Campionilor se vor disputa astfel: turul duminică 22 martie în Danemarca, de la ora 17.00, iar returul sâmbătă 28 martie la TeraPlast Arena din Bistrița, de la ora 19.00. Echipa care se va califica o va întâlni în sferturi pe Brest Bretagne (turul acasă în 18/19 aprilie și returul în Franța pe 25/26 aprilie).

1 comentariu

  • A fost o partida grea pentru Gloria. O data pentru ca meciul s-a disputat in deplasare si a doua ora pentru ca echipa din BN a jucat multe , multe meciuri , din trei in trei zile , jucatoarele acumuland o oboseala cronica in urma jocurilor dar si a faptului ca au fost mult “pe drumuri”. Echpa nu a jucat azi chiar cel mai bun handbal dar s-a vazut inca o data ca are inchegat un nucleu de jucatoare care duc greul si chiar daca nu prind cea mai buna zi reusesc totusi sa castige in final. Cele doua puncte sunt importante in economia campionatului si depinde doar de ele sa castige si urmatoarele 6 partide. As zice ca meciurile cele mai grele vor fi cele din deplasarile cu CSM Bucuresti , Valcea si Corona. E bine ca urmeaza meciurile nationalei care permit o oarecare relaxare a jucatoarelor. Pana atunci sa asteptam cu interes si speranta ca echipa din Ramnicu Valcea sa produca surpriza si sa invinga pe actuala campioana , CSM Bucuresti.

    7
    1
Apasă aici ca să comentezi

Răspunde-i lui Leo Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.