Sport

Gloria Bistrița câștigă ”Trofeul Poarta Transilvaniei” la TeraPlast Arena

Gloria Bistrița a câștigat sâmbătă, la TeraPlast Arena, turneul amical de handbal feminin ”Trofeul Poarta Transilvaniei”, după ce a dispus în finală de Corona Brașov.

Campioana României, pregătită de Carlos Viver, s-a impus cu 32-27 (15-15).

În finala mică, pentru locurile 3-4, Minaur Baia Mare a învins-o pe Alba Fehervar din Ungaria cu scorul de 26-25 (12-9).

Vineri, în primele meciuri (semifinale), Corona Brașov – Minaur Baia Mare 31-24 și Gloria Bistrița – Alba Fehervar 32-17.

În perioada 21-23 august, TeraPlast Arena va găzdui turneele Final Four ale Supercupei României la handbal masculin și feminin, care deschid oficial sezonul 2026-2027. La feminin, sâmbătă 22 august se vor întâlni în semifinale Corona Brașov (locul 3) și SCM Râmnicu Vâlcea (locul 4) de la ora 12.30, respectiv campioana Gloria Bistrița și vicecampioana CSM București (deținătoarea trofeului) de la ora 15.00. Duminică 23 august vor avea loc finala mică (ora 15.00) și finala mare (ora 17.30).

2 comentarii

  • La turneul organizat de echipa din Ramnicu Valcea , considerat cel mai puternic din aceasta perioada , avand ca invitate echipele Krim (campioana Sloveniei) , Buducnost (campioana Muntenegrului) si Debrecin (echipa titrata din campionatul Ungariei , cred locul 3) , toate participante in CL , spectatorii au avut acces liber. E bine de stiut , pentru comparatie cu turneul de la Bistrita! In sezonul viitor Gloria va avea mari probleme cu Valcea dar si cu CSM Bucuresti , Rapid , Corona si Braila , echipe valoroase , avand toate antrenori priceputi si foarte orgoliosi. Poate nu neaparat in aceasta ordine. Daca vrea sa si pastreze titlul are nevoie urgenta de un pivot bun care sa joace si in aparare si un portar mai bunicel. Nici nu vreau sa ma gandesc ce se poate intampla daca s-ar accidenta portarul titular E. E iar echipa s-ar baza doar pe H si U. Sau daca in aparare ar juca B si G , concomitent si ar lua fiecare cate 2 sau 3 eliminari intr-un meci.

    3
    1
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.