Actualitate

Gloria câștigă la Brăila și urcă pe locul 7 în Liga Florilor, după trei victorii consecutive

CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud a câștigat meciul din deplasare cu HC Dunărea Brăila, contând pentru etapa a 9-a a ligii naționale de handbal feminin, și a urcat pe locul 7 în clasament, la egalitate de puncte cu adversara sa.

Începutul și finalul au aparținut Gloriei. În prima repriză, echipa bistrițeană a condus cu 4-0, 5-1, 6-2, 7-4 și 8-6, dar la pauză a fost 14-12 pentru Dunărea. Gloria și-a asigurat victoria în ultimele zece minute, revenind de la 20-22 și marcând cinci goluri consecutive. S-a terminat 25-23 pentru Gloria.


Au adus a treia victorie consecutivă în campionat: Mariana Costa – 7, Laura Pristăvița – 4, Nicoleta Dincă – 4, Dziyana Ilyina – 4, Andreea Tetean – 3, Natallia Vasileuskaya – 1, Valentina Ardean Elisei – 1, Daniela Rațiu – 1. În poartă, Ana Maria Inculeț a avut 2/2 intervenții reușite (100%), Darly Zoqbi de Paula – 9/20 (45%), iar Ljubica Nenezic – 1/13 (7%).

”E o victorie imensă, împotriva unei contracandidate la obiectivul pe care îl avem, cupele europene. Le felicit pe fetele mele pentru dăruire, mobilizare și atitudinea exemplară. În seara aceasta, Gloria a arătat ca o echipă. Am avut un debut de sezon mai greu și le felicit pe fete pentru modul în care se pregătesc. Cu atitudinea asta, probabil că multor echipe o să le fie greu să le depășească”, a declarat antrenorul Horațiu Pașca.

https://www.facebook.com/CSGloria2018/videos/930683323981242/?__xts__[0]=68.ARCWiayy4z1qYYbThsqhCghv_vWLnrzn14B45dnEw89muNImDQbQAFD1eWdcpq_syM-fVy2qDfdriIFJhu0y3t2RVuhI5xoB27OPAW5ZwENkmyWmBPGGBqIjBcOCSFY_Qwqe9HqtN0KDnnSv5ZslpmTGC72RZnuLpVLGlFukbe5uhQKL3C-2WrMZhF6oc1_rGf3PZyF0pYAfXCsWDMbs4LfZY86HBjwQC0H-MP4XwMsc7qVS6DQYH3Y7uUqm27fqrU_SozaVXxgiqXKydsqmmKt6fw4N7vR4k2kQElwCncFkD_DwPf1FSWnZ8cUTWb8KQsl1KLi6nOJcl4qn2gakHdeUPIfece6L86o&__tn__=-R

Meciul a fost transmis în direct, pe Facebook, de gruparea din Brăila:

https://www.facebook.com/HCDBraila/videos/541315129774929/?__xts__[0]=68.ARAaHiHCEYM40EhQid0_iUfb1UH2im2muaaQ0Vbi9lbwrYRfHJFpDw36fF7A8Ot9_YZWNW0DsKMgz82LBm68B0FuzYs4p0jPPbCOpSlhzL7Jr95Of_JjepVJB1mGZGGIHM8XHapwfT1l-j9yoPLSZI-2Ab4YTuh2TXD9tA0THThWG3v-u0toiMHhYnH1JeKM7ri33hGVysdO7ybeE8mLpJZeXSN9XEndRFhOzhYyAy_DvPyZNf1VCWB9p_dvQAlEkpuFwhFBVkXGgdGXkMhIVc45FY_6JgjmeNafkJ3v-mIJ4Vs5ZMuk2jOrIJRRwx-IBYF4vrbu5MqQgPdRqX1AQ1Gep2sTeJ3Pu_BU-Q&__tn__=-R

Aici desfășurarea partidei în format live text.

Aici clasamentul Ligii Florilor.

https://www.facebook.com/CSGloria2018/photos/a.274353386458614/541734269720523/?type=3&theater

Ce urmează pentru Gloria

Echipa bistrițeană joacă marți 5 noiembrie, de la ora 17.00, pe teren propriu cu campioana și totodată liderul Ligii Florilor SCM Râmnicu Vâlcea, într-o partidă contând pentru etapa a 8-a.

Apoi, sâmbătă 9 noiembrie, tot la Bistrița și tot de la ora 17.00, Gloria întâlnește formația Corona Brașov în prima manșă a turului 3 din Cupa EHF.

Ștefania Lazăr, împrumutată la Rapid

Gloria a ajuns la un acord cu Rapid București în privința interului dreapta Ștefania Lazăr. Jucătoarea a fost împrumutată până în vară la Rapid, echipă pentru care va evolua așadar până la finele acestui sezon competițional.

Trei jucătoare de la Gloria, în lotul României pentru CM din Japonia

Coordonatorul de joc Laura Pristăvița, extrema stângă Nicoleta Dincă, extrema dreaptă Andra Moroianu, dar și fizioterapeutul Cătălin Rațiu, vor reprezenta România la Campionatul Mondial care va avea loc între 30 noiembrie și 15 decembrie. Naţionala de handbal feminin a României va evolua în Grupa C a Campionatului Mondial, alături de Ungaria, Spania, Muntenegru, Senegal şi Kazahstan.

1 comentariu

  • Bravo pentru victorie.
    Sincer, n-am rezistat sa ma uit la meci, conduceam cu 6-2 si parca credeam ca m castigat. Cand s-a facut 10-8 nu m-am mai uitat….a fost gata….credeam ca am luat-o rau!!!
    Si uite ca am castigat….bravo fetelor, echipei, …
    Bravooooo!!!

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Yghion Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS