Sport

Gloria la un pas de depunctare, Manea la capătul puterilor

După meciul cu FC Vaslui (0-3), antrenorul Gloriei Bistriţa, Nicolae Manea, a declarat că se află la capătul puterilor, că a rămas la echipă doar fiindcă i-au cerut-o jucătorii şi pentru că are de recuperat bani, dar că e aproape de abandon. Tehnicianul moldovenilor, Marius Şumudică, a spus că l-au trecut fiorii când a intrat pe stadion, deoarece şi-a adus aminte de perioada când era antrenor aici.

”Aceasta e diferenţa dintre Gloria şi Vaslui. Vrem să ne batem cu Vaslui, Steaua, Dinamo, dar condiţiile sunt diferite. Sunt jucători care l-au costat milioane pe Porumboiu şi care fac diferenţa prin valoarea lor. Am fost conştient că va fi greu, Vaslui venea după nişte rezultate proaste şi erau siguri că vor câştiga aici. Dacă până acum am spus că nu meritam să pierdem, de data aceasta victoria Vasluiului a fost clară, nu poate fi pusă sub semnul întrebării. Atât am putut. Avem jucători care au doar câteva meciuri în Liga I, ne e greu să formăm o echipă competitivă. Să vedem de ce vom fi în stare când vom juca împotriva unor echipe ca şi noi, precum Constanţa, Severin. Sper să scăpăm de retrogradare, lucru care devine din ce în ce mai greu. Suntem o echipă mică, o echipă care nu mai spune nimic. Atât au putut jucătorii, n-au putut mai mult. Nu e tragedie că avem doar un punct, tragedie e să ne întoarcem de unde am plecat”, a comentat Manea.

Tehnicianul Gloriei a povestit ce a discutat cu jucătorii. ”Le-am spus că dacă îi înţeleg din toate punctele de vedere, cu un lucru nu sunt de acord: nu vreau să mă compromit, să mă fac de râs. Dacă vom continua aşa, mă retrag. Eu zic că am făcut lucruri bune în condiţii foarte grele. Am muncit enorm. Să nu vă mire dacă abandonez, nu e un act de laşitate. Am rămas pentru că am adus bani la club şi trebuie să-i recuperez. Nu banii mei, ci de la nişte prieteni care au înţeles situaţia grea şi au vrut să mă ajute. Am vrut să plec, dar m-au ţinut jucătorii. Sunt restanţe de doi ani la jucători, pe care clubul nu le mai poate acoperi, din păcate. Mai avem o speranţă, banii pe Moraes, dar dacă în zece zile nu dăm banii foştilor jucători care şi-au depus memorii, începe depunctarea. Dacă şi-ar mai depune memorii şi actualii jucători, ar fi toate şansele ca echipa să se desfiinţeze”, a spus Manea.

Nicolae Manea a precizat că a fost impresionat de lumea care a venit la meci în număr mare şi îi pare rău că echipa i-a dezamăgit. ”Le-am spus jucătorilor: aveţi două variante, faceţi memorii şi echipa se desfiinţează, sau hai să tragem să ne salvăm. Sunt la capătul puterilor, eu mă consum, nu-mi place să pierd. Şi dacă joc o miuţă cu băieţii, ţin meciul până bat eu. N-am întâlnit nicăieri în cariera mea o situaţie atît de grea. Nu poţi să-i ţii la infinit fără bani. Aş vrea să văd care antrenor dinaintea mea stătea în condiţiile astea, în situaţia mea. Nu stau la vilă, stau la stadion, nu mai suport praful ăla din cameră, simt că mă îmbolnăvesc. Lumea poate să mă judece, dar eu am vrut să fac lucrurile cum trebuie. Când aduci jucători fără bani, ei nu pot fi Messi sau Ronaldo. Sănmărtean poate câştiga un meci de unul singur, spuneţi-mi un nume din echipa mea care poate face asta. Noi putem reuşi doar prin muncă, angajament. Le-am spus că le mai acord două meciuri, altfel în condiţiile astea nu se poate merge la nesfârşit”, s-a descărcat antrenorul Gloriei.

Manea a vorbit şi despre arbitrajele defavorabile: ”După meciul cu Mediaş tuşierul a venit şi a recunoscut că a fost ofsaid la golul lor. Cu ce mă încălzeşte? M-am luat şi de Porumboiu, îi face pe arbitri hoţi şi aşa mai departe, îi sperie. Am avut o discuţie cu Balaj în timpul meciului şi mi-a zis că pentru proteste, dacă nu era prietenul meu, mă trimitea în tribună. S-au dus vremurile alea când se zicea că Gloria e avantajată de arbitri”.

Nicolae Manea a dezvăluit şi de ce nu a fost prezent la stadion preşedintele Jean Pădureanu. ”Nu e grav, a mâncat pepene stricat şi l-a luat burta. A făcut indigestie. El săracul încearcă, face tot ce poate, nu e uşor să mergi gârbovit atâtea ore în autocar, mi-e şi milă de el, îl apreciez. Încearcă să ţină steagul sus, poate meseria asta îl şi ţine”, a spus el.

Antrenorul formaţiei FC Vaslui, Marius Şumudică, a afirmat că meciul din etapa a 5-a a Ligii I a fost dominat în totalitate de echipa sa, chiar dacă nu este pe deplin satisfăcut de exprimarea în teren.

”Am făcut o primă repriză slabă, am intrat şi în jocul adversarului, dar repriza a doua a fost mai bună, cu mai multe acţiuni de poartă, un 11 metri ratat şi încă două-trei ocazii clare. Nu poate fi pusă la îndoială victoria noastră. Când am păşit pe stadion m-au trecut fiorii, mi-am amintit de perioada petrecută aici. Lumea mă respectă, m-a oprit prin oraş, le mulţumesc. Gloria e echipa care mi-a dat şansa să antrenez în Liga I. Îi doresc numai bine lui Jean Pădureanu, despre care am auzit că are probleme de sănătate. Le doresc celor de aici să nu aibă probleme legate de desfiinţare. Mi-aş dori ca Gloria să rămână în prima ligă, dar e greu, are doar un punct până acum. Probabil şi din cauza situaţiei financiare, nu au putut aduce jucători…E păcat”, a spus Şumudică.

Mijlocaşul bistriţean Lucian Sănmărtean s-a declarat bucuros de victoria echipei sale, adăugând că a fost surprins plăcut de atmosfera din tribune. ”A fot OK, lumea m-a primit cu căldură. Am câştigat fără probleme. Gloria e o echipă frumoasă, tânără, fără experienţă, care are nevoie de continuitate”, a spus fostul jucător al Gloriei.

Patronul vasluienilor, Adrian Porumboiu, a concluzionat: ”Era normal să câştigă, Vaslui a jucat foarte bine deoarece este o echipă foarte bună”.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS