Sport

Gloria joacă primul meci acasă în această ediție a Ligii Campionilor

În etapa 3 din Grupa B a Ligii Campionilor la handbal feminin, Gloria Bistrița are meci pe teren propriu, primul din acest sezon al competiției, cu Odense Handbold din Danemarca.

Partida se va disputa duminică 20 septembrie, de la ora 17.00, la TeraPlast Arena, și va fi transmisă în direct la TV pe Digi Sport 2 și Prima Sport 2.

Odense ocupă locul 3, cu o victorie și un egal, iar campioana României se află pe 5, cu un succes și o înfrângere. În sezonul trecut, ambele echipe au fost eliminate în sferturi. Până acum, Danila Delgado de la Gloria este cea mai bună marcatoare a Ligii Campionilor, cu 12 goluri, în timp ce de la oaspete Viola Leuchter a marcat de 10 ori. Larissa Nusser își va înfrunta fosta echipă, ea evoluând pentru Odense între 2021 și 2024.

Arbitri: Ozren Backovici, Mirko Palackovici (Slovenia). Delegat EHF: Ilona Tordai (Ungaria).

”Echipa din Odense s-a întărit cu jucătoare de clasă și are calitatea necesară să ajungă în Final Four sezonul acesta. Se poate spune că Odense are printre cei mai buni portari din Liga Campionilor, iar venirea Annei Vyakhireva este un mare câștig, grație experienței sale și a abilităților de joc unu contra unu. Vrem să facem un meci foarte bun în fața suporterilor noștri și să luptăm pentru victorie, chiar dacă știm că va fi o partidă foarte dificilă”, spune antrenorul Gloriei, Carlos Viver.

Antrenorul lui Odense, Jakob Vestergaard, se așteaptă la Bistrița la o adevărată ”furtună românească”: ”Gloria este una dintre acele echipe care își trage puterea și energia din atmosfera publicului de acasă, așa că mă așteptă să înfruntăm o furtună românească. Linia lor de 9 metri este incredibilă, cu mare forță de finalizare a atacurilor. Cu siguranță Gloria luptă pentru unul dintre primele locuri în grupă, astfel că trebuie să jucăm foarte bine pentru a obține un rezultat pozitiv. În drumul spre obiectivul nostru, Final Four-ul, să luăm două puncte dintr-o astfel de deplasare dificilă ar însemna un mare imbold pentru noi”. Jucătoarea germană Viola Leuchter de la Odense crede că va fi un duel crâncen: ”Nu am jucat niciodată la Bistrița, dar știm că acolo este o adevărată fortăreață. Linia de 9 metri cu Engel, Reichert și Delgado este întotdeauna impresionantă. Cu toate acestea, cred că noi suntem favorite”. La rândul ei, Helene Fauske laudă Gloria: ”Este o echipă cu foarte bune calități fizice și cu jucătoare de valoare. Vom întâlni o echipă puternică și va trebui să avem o apărare solidă. Și cel mai important lucru, dacă vrem să obținem cele două puncte, este să jucăm în viteză, să alergăm”.

Celelalte jocuri din runda 3 a Grupei B: Koprivnica – Metz (sâmbătă ora 19.00), Storhamar – Gyor (duminică ora 15.00), Nykobing – Blomberg-Lippe (duminică ora 15.00).

2 comentarii

  • Se spune ca Dumnezeu rade de planurile oamenilor. Asa stand lucrurile sper ca d-l Viver sa nu declare ca (echipa) a avut si duminica o zi proasta , asemanatoare cu cea de la Metz. Despre Larissa Nusser as spune ca a ramas datoare pentru prestatiile din ultimele doua meciuri. E “tare” aerul din CL si nu oricine rezista pe “everestul” handbalului. Echipa are nevoie urgenta de un portar bun si un pivot tot bun.

    15
    5
    • Mai bine s-ar desființa gloria. Ați fi și dumneavoastră mai liniștit, iar banii s-ar Investi în ceva care aduce plus valoare. Practic, prin plata mercenarilor din handbal se face export de capital, iar gloria “contribuie” la creșterea balantei comerciale. Lăsați echipa pe mana investitorilor privați, sa vedem cum se descurca. Nu mai risipiți banii publici!

      14
      8
Apasă aici ca să comentezi