Sport

Gloria – Steaua 0-1. Manea: Păcat că n-am reuşit un egal. Asta ne e valoarea (FOTO)

În ziua în care s-au împlinit 27 de ani de când Steaua a câştigat Cupa Campionilor, echipa de rezerve a campioanei României s-a impus greu la Bistriţa. Nicolae Manea a declarat că diferenţa de valoare şi experienţă şi-a spus cuvântul. Tehnicianul Stelei, Laurenţiu Reghecampf, regretă că Gloria a ajuns într-o situaţie fără ieşire.

Meciul de marţi, din etapa a 30-a a Ligii I, s-a jucat cu casa închisă, cum nu s-a mai întâmplat de ceva vreme la Bistriţa. Din echipa de start a Stelei au făcut parte mulţi fotbalişti care de obicei stau pe banca de rezerve, jucătorii de bază fiind menajaţi pentru derby-ul de vineri cu Dinamo.

După un început bun al Stelei, cu câteva mari ocazii ratate de Costea şi Rocha, Sighiartău şi Cubilla în patru rânduri au trecut pe lângă deschiderea scorului. Tânărul portar al oaspeţilor, Cojocaru, a avut câteva intervenţii de excepţie. În finalul primei părţi, arbitrul nu a acordat penalty pentru Gloria la un henţ în careu comis de Gardoş. Unicul gol al partidei a fost înscris în minutul 59 de Gabriel Iancu, care l-a învins pe Dolha cu un şut din interiorul careului. Finalul a aparţinut bistriţenilor, însă Răzvan Radu şi Feher au trecut pe lângă egalare.

Steaua, care şi-a adjudecat încă din runda trecută cel de-al 24-lea titlu din istorie, a mai bifat un succes, în timp ce echipa antrenată de Nicolae Manea a încasat golul cu numărul 60 în acest campionat şi aşteaptă resemnată retrogradarea.

Gloria – Steaua s-a jucat chiar în ziua în care s-au împlinit 27 de ani de la câştigarea Cupei Campionilor Europeni de către gruparea din Ghencea. În 7 mai 1986, la Sevilla, Steaua o învingea pe FC Barcelona la loviturile de departajare, scor 2-0 (Lăcătuş şi Balint), iar portarul Helmuth Duckadam, acum preşedinte de imagine, intra în istorie şi în Cartea Recordurilor cu patru penalty-uri consecutive apărate.

Gloria Bistriţa: Dolha – Trestenicu, Ad. Iordache, Hlinca (Berceanu 68), Ţârcă – Feher, Enescu – R. Radu, Cubilla (Oct. Ionescu 80), B. Oprea – Sighiartău (Ciofu 60). Antrenor Nicolae Manea

Steaua Bucureşti: Cojocaru – Râpă, Gardoş, D. Bratu, Lupu – Filip, Prepeliţă – Năstăsie (Rusescu 54), Iancu (Pintilii 65), M. Costea (Ad. Popa 60) – Rocha. Antrenor Laurenţiu Reghecampf

Stadion: ”Jean Pădureanu” – Bistriţa. Spectatori: 7.000. Arbitri: George Găman (Craiova) – Adrian Ghinguleac (Bucureşti), Alexandru Vodă (Alba Iulia) – Eduard Constantinescu (Craiova). Observatori: Ion Craiu (Bucureşti), Patriţiu Abrudan (Cluj-Napoca)

Declaraţii după meci

Nicolae Manea (antrenor Gloria Bistriţa): ”E diferenţă de valoare între noi şi Steaua. Jucătorii mei au încercat să se ridice cât de cât la nivelul Stelei, chiar dacă Steaua nu a avut echipa de bază. Cu puţină şansă puteam face un egal. Chiar dacă nu a folosit toţi titularii, Steaua e o forţă. Asta e valoarea noastră, de-aia ocupăm şi locul pe care îl ocupăm. Regret că nu am reuşit un rezultat de egalitate. Am fi rămas doar cu satisfacţia unui egal în compania unui adversar de calibru. M-a impresionat portarul Stelei, care a avut câteva intervenţii extraordinare. Era normal ca Steaua să se respecte, e campioană pe merit. Noi avem multe probleme de lot, jucăm cu improvizaţii. Dacă luăm jucătorii noştri om cu om, unii sunt necunoscuţi. Suntem retrogradaţi mai mult ca sigur, le-am spus jucătorilor că nu le rămâne decât orgoliul. Dacă în vară vom aduce patru-cinci jucători, putem promova, dar întrebarea e ce facem după ce promovăm? Va fi foarte greu. E păcat ca oraşul să nu îşi mai găsească loc în prima ligă, la Bistriţa sunt condiţii foarte bune, teren foarte bun. Nu avem jucători de nivelul Ligii I. La anul vrem să construim ceva şi să revenim mai puternici. Steaua a fost mai bună decât toate echipele, puţine i-au ţinut piept, merită să fie campioană. A dominat categoric campionatul şi l-a câştigat la pas. Steaua are viitor”

Laurenţiu Reghecampf (antrenor Steaua Bucureşti): ”E păcat pentru Gloria că s-a ajuns aici. Mă bucur că am câştigat, am folosit mai mulţi jucători care au evoluat mai puţin în acest sezon şi aţi văzut diferenţa. Câteva lucruri pozitive: Cojocaru, un portar foarte bun, care a avut câteva parade excepţionale, şi Iancu, care a marcat. După meciul cu Dinamo jucătorii de bază vor intra în vacanţă iar cei care au evoluat mai puţin vor avea încă o şansă să arate ce pot, să demonstreze că merită să rămână la Steaua”

Gigi Becali (finanţator Steaua Bucureşti): ”Nu poţi să legi trei pase cu Bistriţa, nu eşti jucător de Steaua. Bratu mi-a plăcut cel mai mult dintre jucătorii pe care nu îi ştiam. O să luăm un atacant, dar să vedem. Abia aştept să scap de Rocha ăsta, să mă îmbăt atunci. De Costea când o să scap o să mă îmbăt şi mai mult. Costea nu poate mai mult de atât. Dacă îl întrebi pe Costea spune că nu joacă din cauză că nu semnează cu Ana Maria Prodan”

Celelalte partide din etapa a 30-a a Ligii I, intermediară: Dinamo Bucureşti – Ceahlăul Piatra Neamţ 1-1, FC Vaslui – Gaz Metan Mediaş 1-1, Oţelul Galaţi – Universitatea Cluj 0-2, Petrolul Ploieşti – FC Braşov 6-4, CFR Cluj – CS Turnu Severin 1-3, Rapid Bucureşti – Concordia Chiajna 0-0, CSMS Iaşi – Astra Giurgiu 0-2, Pandurii Târgu Jiu – Viitorul Constanţa 4-1.

Click pentru clasamentul Ligii I!

În etapa viitoare, a 31-a, Gloria Bistriţa întâlneşte în deplasare formaţia Viitorul Constanţa – luni 13 mai, ora 21.30, în direct la Digi Sport.

O galerie foto de la Gloria – Steaua, pe pagina noastră de Facebook!

glsteaua1 glsteaua2 glsteaua3 glsteaua4

1 comentariu

  • Asta-i pofat ce-am poftit-o. poftiti in B . prieteni vedeti ca atunci cind nu esti corect cu locuitorii unui oras si cind faci anumite lucruri ,,incorecte,, nu-ti ajuta Dumnezeu. Manea trebuie sa invete ceva din toate astea, daca nu…………..nici din B nu mai iese in veci-vecilor !!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS