Actualitate

Grad de ocupare peste așteptări la Colibița, de Paște. Cât au plătit turiștii

Hotelurile și pensiunile din Colibița au un grad de ocupare de peste 60% în perioada Paștelui, în creștere cu 10%, comparativ cu anul trecut, în ciuda faptului că tarifele sunt mai mari.

Potrivit lui Ionică Pavel, care administrează un portal de cazare în Colibița, condițiile meteo anunțate pentru aceste sărbători pascale sunt cea mai mare provocare. Prognoza de vreme rece și chiar ninsori pentru perioada Paștelui ar putea să-i determine pe unii turiști să își anuleze sau să își modifice rezervările.

Hotelurile din zonă, în special cele de 4 stele – care sunt puține la număr – sunt ocupate în proporție de aproximativ 90%. Pachetele oferite includ, de regulă, 3 nopți de cazare cu demipensiune, mic dejun și cină festivă, iar prețurile variază între 1.500 și 2.000 de lei de persoană, în funcție de facilități și poziționare.

Pensiunile oferă pachete similare, tot pentru 3 nopți, la prețuri cuprinse între 700 și 1.000 de lei de persoană, multe dintre acestea incluzând facilități precum saună, jacuzzi sau terase cu vedere la lac, precum și mese tradiționale.

Pentru cei care optează doar pentru cazare, tarifele pornesc de la 400 de lei și pot ajunge până la 600 de lei de persoană pentru unitățile situate pe malul lacului. Cabanele, cu o capacitate mai redusă – de regulă 4–5 camere – sunt preferate de grupuri mici sau familii care caută mai multă intimitate.

Pe lângă cazare, cererea pentru activități recreative în zonă este în creștere semnificativă față de anul trecut. Printre cele mai solicitate se numără drumețiile ghidate, care durează între 2 și 3 ore și oferă turiștilor panorame spectaculoase asupra lacului, dar și tururile cu buggy, considerate experiențe de top în Colibița.

Tururile cu buggy, care pot dura aproximativ 4 ore, includ ocolul lacului, opriri în puncte de belvedere, vizite la obiective precum Tăul Zânelor și izvoare de apă minerală, dar și experiențe culinare în natură. Prețurile pornesc de la 300 de lei de persoană, în funcție de traseu și preferințe.

Directorul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Turism (ADI) Bistrița-Năsăud, Răzvan Cerceja, a declarat pentru Timp Online că gradul de ocupare al unităților turistice din Colibița în perioada Paștelui este ridicat având în vedere că județul se află între două destinații tradiționale pentru aceste sărbători, Suceava și Maramureș.

”Colibița este o destinație nouă din punct de vedere turistic, dar se consolidează pe zi ce trece pe cerințele turismului actual. Au înțeles proprietarii de unități cât de important este să ai și alte facilități în afara celor de cazare și mă refer la centre SPA, activități indoor, outdoor. Avem trasee turistice, hotelierii sunt implicați în întreținerea lor. Sunt mai multe veliere pe lac, ambarcațiuni autorizate. Avem un grup de lucru acolo și ne axăm foarte mult pe siguranța turiștilor. Având în vedere situația actuală la nivel mondial care face ca turiștii să rămână mai mult în țară, consider că avem o șansă în plus să atragem turiști și în zona noastră”, a spus Răzvan Cerceja.

Comparativ cu alte stațiuni montane mai aglomerate, Colibița oferă un cadru liniștit, ideal pentru cei care vor să scape de agitația orașului. Lacul este principalul punct de atracție.

7 comentarii

  • Deci sa ne mai plangem pe retelele de NESOCIALIZARE si sa suduim Guvernul ?
    Sa afle si Georgescu si Grindeanu si Simion si doamna Ancuta de la MARS TV ca romanii nu sunt chiar asa cu jaburile goale cum sunt descrisi pe la televiziuni .
    Cum s-a anuntat o incetare a focului in Orientul Mijlociu iata ca se umple pensiunile unde gasesti totul gata fara sa mai pui de colaci si sarmale acasa.
    Voi ce mai intelegeti din toate aceste reclame de tri bani facute de televiziunile romanesti si de falsii politicieni romani ?
    Sarbatori minunate si imbelsugate cu bunatati sa se rupa picioarele de la mese !

    27
    32
  • Ce poate fi mai frumos în lume decât s-auzi , la maxim, glăsciorul lui Guță și Salam mângâind cetina brazilor sau motorul “buggy” – lui pân’ la Taul Zânelor !

    36
    2
  • România e rupta-n două; unii au prea mult și alții au prea puțin.
    Faptul ca unii (ori bugetari, ori beneficiari de pensii speciale, sau care fac afaceri cu bani europeni, sau afaceriști care fac tot felul de afaceri asa, la negru), au bani să meargă la Colibița nu înseamnă ca România e bogată.
    Sunt mulți săraci, sunt munți salariați cu salarii mici , supra impozitați în timp ce afaceriștii, proprietarii de imobile, investitorii la bursă și alții scapă foarte ușor de impozitare.
    Era la fel pe costa de azur , la Londra, în Cipru, plin de ruși bogați – și te întrebai, păi Rusia nu e o țară săracă? Bă da, au 135 milioane de săraci pe care nu îi vezi și 5 milioane pe care îi vezi pt ca merg la Nisa.

    13
    3
  • Iar în 15 la fiscalizare, ”pensionarii” (patronii de penisiuni) zic că au ieșit pe pagubă.
    Nu se fiscalizează nici 10% din venit.
    Trai nineacă!

    20
    1
  • Semn foarte îmbucurător. Cașcaval să fie, rozătoare nu ducem lipsă. Glumesc desigur. Numai să te odihnești o noapte în Colibița ești alt om. IO NU POT SĂ SĂ-MI DAU SEAMA DE CE AUTORITĂȚILE (Primăria Bistrița Bârgăului sau Consiliul Județean BN) AU DAT DOVADĂ în timp că nu intuiesc potențialul avuției acestei așezări și nu sau ocupat să asigure finanțarea dezvoltarii stațiunii prin orice mijloace și să o valorifice la maximum. Or fi ,,convinși” cu alte priorități, desigur că nu cunosc dar pe cei de care vorbesc îi știe toată lumea.

    5
    3
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.