Actualitate

”Grădinarul creativ”, primul concurs din ”Săptămâna meseriilor” (FOTO)

”Săptămâna meseriilor”, organizată de Camera de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud, în cadrul proiectului Centrul Europe Direct, și Inspectoratul Școlar Județean, a debutat cu concursul ”Grădinarul creativ”, care a reunit unități de învățământ cu specializări în domeniul horticulturii, instituții din domeniul dezvoltării inteligente în agricultură și pomicultură, și reprezentanți ai companiei Pombis SA, sponsor oficial al concursului.

La această primă ediție, desfășurată la Liceul Tehnologic Agricol Beclean au participat următoarele echipe:

– Echipa „Flori lechințene”, din cadrul Liceului Tehnologic Lechința, alcătuită din elevii Prodan Denisa Valentina, Bidean Paula Clara și Lăcătuș Raluca, în coordonarea profesorului Emilia Negru

– Echipa „HortART”, din cadrul Liceului Tehnologic Agricol Bistrița, alcătuită din elevii Bărbos Alexandru Marian, Stana Daniel Cristian și Vargoczki Estera Denisa, în coordonarea profesorului Carmen Lacatiș-Platon

– Echipa „Tânărul Pomicultor”, din cadrul Liceului Tehnologic Agricol Beclean, alcătuită din elevii Costin Camelia, Rațiu Ionuț-Marcel și Tertiș Valeriu Gavrilă, în coordonarea profesorilor Marius Lăpușan și Horea Precub

Particpanții și-au arătat cunoștințele teoretice și competențele practice în domeniul horticulturii, întrecându-se în tăierea de întreținere și altoirea pomilor fructiferi..

După finalizarea probelor, juriul compus din reprezentantul Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Bistrița – director dr. ing. Ioan Platon, reprezentantul Direcției pentru Agricultură Bistrița-Năsăud – Consilier superior pe probleme de horticultura Costel Balaci, și reprezentantul Pombis SA – șef fermă ing. Darius Nicula, a oferit elevilor participanți demonstrații de tăiere și altoire a pomilor fructiferi, împărtășind cu aceștia unele dintre secretele pomiculturii, se arată într-un comunciat al CCI BN.

Premierea participanților va avea loc vineri, 7 aprilie, începând cu ora 11.00, la Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud.

Marți 4 aprilie este programat concursul ”Sudor european” la SC Comelf Bistrița: Sudarea și tăierea cu flacără de gaze; Sudarea manuală cu electrozi înveliți; Sudarea în mediu de gaz protector; Sudarea prin procedee speciale; Sudarea oțelurilor, fontelor și neferoaselor.

Miercuri 5 aprilie, la Hotel Metropolis Bistrița se va desfășura concursul ”Voi fi chef”: Utilizarea ingredientelor; Abilitățile; Gradul de inovare; Frumusețea prezentării; Mesajul.

Joi 6 aprilie, la Liceul Tehnologic Forestier Bistrița, are loc concursul ”Electricianul îndemânatic”: Tablou electric pentru consumator casnic; Instalație electrică pentru pornirea directă a motorului asincron trifazat; Instalație electrică pentru pornirea reversibilă a motorului asincron trifazat; Instalație electrică de iluminat pentru casa scării cu întreruptoare manuale; Instalație electrică de iluminat pentru casa scării cu automat de scară; Instalație electrică de iluminat exterior cu lampă cu vapori de sodiu la înaltă presiune.

Câștigătorii vor fi premiați cu unelte și echipamente specifice fiecărei meserii.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.