Actualitate

Grădiniță în modernizare, descrisă drept ”Bastilia, o clădire comunistoidă”

”O clădire comunistoidă, vopsită mai în tentă națională. (…) O Bastilia”, așa a fost descrisă noua grădiniță de pe strada Nicolae Bălcescu din Bistrița de președintele Asociației Bistrița Civică, Florin Chereji.

”Avem o mare problemă pe strada Bălcescu. E construită acea clădire comunistoidă, au vopsit-o ei acum mai în tentă națională în culori care amintesc de tricolor, dar parcă e proiectată de pe vremea lui Ceaușescu cu destinație grădiniță. Are lift până la etajul I, nu știu cum vor urca copiii până la etajul II. Nu am verificat încă normativul privind suprafața aferentă fiecărui copil la o grădiniță ca loc de joacă, dar ei au acolo încă vreo 200 de metri liberi în afară de aleea de acces, ori pentru o grădiniță cu 200 de copii să lași doar atât teren e o sfidare, numai să spunem că am făcut ceva, dar am făcut ceva foarte prost și inutil”, a spus Chereji.

El a îndemnat oamenii să vadă ce au făcut administrațiile din alte județe: ”Uitați-vă la Cluj, la Florești! Au făcut pentru copii școli și grădinițe atractive, nu să meargă la ca Bastilia, la ceva care le repugnă atât plăcerea vizuală și utiltatea acelui loc. Acolo trebuie să se negocieze cu vecinii să extindă suprafața curții de joacă și crearea unui alt acces”.

Grădinița nr. 2 de pe strada Nicolae Bălcescu este modernizată 5,2 milioane de lei, bani europeni. Imobilul va putea găzdui, conform proiectului, 200 de copii organizaţi în 10 grupe a câte 20 copii fiecare.

”Spaţiul de joacă se va amenaja în curtea interioară a grădiniţei. Vor fi realizate o sală multifuncţională pentru activităţi, sală pentru lapte şi corn, spaţii administrative, pavilion în curte”, a anunțat municipalitatea.

11 comentarii

  • Normativul privind proiectarea, realizarea si exploatarea constructiilor pentru gradinite de copii, aprobat prin Ordin al Ministerului Lucrarilor Publice (precursorul Ministerului Dezvoltarii), prevede suprafata recomandata de 20 mp/copil.
    In concluzie, gradinita ar trebui sa aiba 4000 mp teren liber pentru amenajarea locurilor de joaca, iar la constructia de pe str. Nicolae Balcescu toata suprafata, inclusiv ce ocupata cu cladirea si aleea de acces, este de cca 1000 mp.

  • In concluzie vom avea copii la conserva, dupa ce si parintii lor au stat o viata in conservele comuniste din Decebal si A. Muresanu etc.

  • Auzi la Chereji “ trebuia sa negocieze primaria cu vecinii sa extindă suprafata Curții”…
    Ia donează tu, Chereji, o parte din curte, ca tot stai pe Bălcescu și, cu ocazia asta, chiar arați cât de mult iubești tu Bistrita si locuitorii acestui oraș!!!
    Apropo, in afara de vorba multa, ce au făcut ăștia 2 – Balan și Chereji ? Bineee, in afara de proteste, conferințe de presa și scandaluri… la criticat toți suntem primii!

  • Văd mai sus un comentariu semnat ”Radu” (radu mamii, radule!, prototip al gândirii comuniste) care spune: ”Mai bine nu se făcea nimic, așa era mai bine, nu ?!”.
    Voila de vezi gândire.
    Adică nu contează, prost, rău, aiurea, oricum – dar din bani publici – numai să se facă ceva, (că așa mâncă și gura noastră ceva, mânca-ți-aș !).
    Chiar să nu ai o minimă pretenție despre modul de cheltuire a banului public, tu finanțatorului structurii numită stat sau administrație locală ?
    Cât de mult ne-am putut tâmpi ?

  • Cine este constructorul?
    La atatia bani cati merg parandarat ? am auzit ca o firmă de casa a lui Lucica B.
    Mare laudatos omul asta, atentie domnule viceprimar NC.
    Oricum arată oribil fara parcări si spatii verzi, locuri de joacă.
    Asa o clădire mai urâtă nu am vazut si mai spui ca este grădiniță.
    Zonă fff aglomerata, poate cea mai aglomerata.
    Nu se putea găsi o alta locație?

  • V-ati fi asteptat la ceva mai mult din partea primarului? Eu nu! Aveti asteptari mari din partea administratiei? Nu!
    Aveti idee cati incompetenti lucreaza la primarie? Dar cat de incompetenti sunt mai marii sefi, incepand cu arhitecta, directoru tehnic si terminand cu cel econimic si aia de la proiecte?
    Cam asa stau lucrurile prost facute de administratia europeana eficienta…

  • Cât a costat grădiniță asta? Cate constructii se puteau realiza de banii astia?
    Firmă care a construit această clădirie parca Lucicor a lui Budusan tot cu atata ridica si un bloc?
    Oare cat se întorc parandarat?
    Doar se lauda ca este pretin cu Niculaie.
    A fost lăudat de d na Tabara.
    Doamne in ce lume traim?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS