Politică

Grapini (PC) spune că PDL este un partid imoral

Vicepreşedintele PC, Maria Grapini, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, la Bistriţa, că PDL este un partid imoral fiindcă refuză să-şi trimită parlamentarii la muncă, într-o sesiune extraordinară cerută de PC date fiind condiţiile actuale, de criză.

„Noi am cerut, prin parlamentarii noştri, sesiune extraordinară. Dacă e criză şi dacă e aşa de greu, de ce nu facem sesiune extraordinară în care să trecem nişte iniţiative legislative pentru perioada de criză? Nu a acceptat deocamdată PDL. Acest lucru înseamnă că sunt iar imorali. E greu, dar nu ne ducem la muncă în sesiune extraordinară”, a spus Grapini.

Potrivit sursei citate, USL nu a renunţat la ideea de a determina căderea Guvernului existând şanse ca acest lucru să se întâmple.

„Noi am făcut USL sperând ca până în iulie să nu mai avem acest Guvern. Nu am renunţat la această luptă şi sperăm ca, până în toamnă, să cadă Guvernul. Şanse sunt. Există mari frământări. S-ar putea să ne prindă 1 septembrie cu nişte lucruri schimbate şi în structura parlamentară şi asta ar duce la nişte lucruri schimbate”, a declarat ea.

Întrebată dacă va exista remaniere guvernamentală, Grapini a declarat că va fi, însă doar una de formă, nu de fond.

„După părerea mea, vor face o remaniere guvernamentală de imagine ca să arate că iau măsuri, dar care nu va duce la nimic bun. Dacă se va face remaniere, eu cred că vor înlocui miniştri despre care nu prea ştim. Avem unul la Economie, altul la Comunicaţii. Nu o să le schimbe pe doamnele Boagiu sau Udrea, nici pe domnul Lăzăroiu. Va fi doar o chestiune de imagine, nu una de fond”, a spus ea.

Grapini a adăugat că UDL este interesată să aibă majoritate în Parlament.

„Ne întreabă lumea ce facem acolo, dar nicio iniţiativă de-a noastră nu trece în Parlament, fie numără doamna Roberta Anastase greşit, fie nu trece că nu trece”, a spus Grapini.

Cristiana Sabău

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS