Actualitate Recomandări

Accident feroviar cumplit la Viișoara: Frați în ceruri. Cine sunt victimele. Mesajele apropiaților

(FOTO-VIDEO) ACTUALIZARE Tragedie de Ziua Copilului, destine frânte. Trei tineri au murit pe loc şi alți doi au fost răniți grav, joi după-amiază, după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un tren, în Viișoara, la trecerea la nivel cu calea ferată. La spitalul din Bistrița a murit una dintre cele două persoane aflate în stare gravă, băiatul, iar a doua zi a ajuns în ceruri și cea mai mică fată, decedată la Târgu Mureș.

La faţa locului s-au deplasat o autospecială de descarcerare, două ambulanţe SMURD şi patru autosanitare ale Serviciului Judeţean de Ambulantă. De asemenea, a fost solicitat şi un elicopter SMURD, care a preluat o victimă, o fată de circa 12 ani.

Purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița, Marius Rus, a precizat că, în urma impactului, cele cinci persoane din autoturism au rămas încarcerate. Trei dintre acestea – două tinere şi un băiat – au fost scoase moarte de către echipele de descarcerare, iar alte două – un băiat şi o tânără – se aflau în stop cardio-respirator. Răniţii au fost preluaţi de ambulanţe şi transportaţi la spital. Viața tânărului care avea în jur de 20 de ani nu a mai putut fi salvată, fiind declarat decesul acestuia la SJU Bistrița.

”Echipajele de intervenție au dus o luptă contracronometru pentru extragerea celor cinci victime găsite încarcerate. În urma impactului extrem de violent, autoturismul a fost târât pe calea ferată aproximativ 200 m. Două dintre victime erau în stop cardiorespirator, iar trei prezentau leziuni incompatibile cu viața. Toate cele cinci victime erau tineri, cu vârste până la 20 de ani”, a menționat Marius Rus.

Circulația feroviară a fost oprită timp de două ore.

Ziua Copilului, zi fatidică pentru cinci tineri din Bistrița

La volan și pe locul din dreapta se aflau două tinere, care au murit pe loc, la fel și un băiat care era alături de alți doi tineri, un băiat și o fată, pe bancheta din spate. Patru dintre pasagerii autoturismului erau frați, provenind dintr-o familie modestă, Petruț-Pop, cu opt copii. Tinerii care și-au pierdut viața aveau de la 14 la 20 de ani și locuiau la blocurile sociale din Viișoara. Părinții lor sunt originari din Negrilești. Culmea, tatăl lor este șofer profesionist.

Mașina condusă de o tânără fără experiență la volan, Lavinia Petruț-Pop, care a nu a oprit la trecerea de cale ferată fără barieră și semnalizată cu crucea Sfântului Andrei, a fost târâtă câteva sute de metri de trenul Regio care circula între Bistrița și Sărmășel. Se pare că fata s-a speriat la vederea trenului, iar motorul i s-a oprit pe calea ferată.

Șoferiţa de 18 ani făcea parte din Consiliul Județean al Tinerilor, reprezentând Liceul Tehnologic de Servicii Bistrița, și obţinuse permisul de conducere în urmă cu o lună. Săptămâna viitoare ar fi împlinit 19 ani.

Au decedat și doi dintre frații ei, o fată – Daria de 14 ani, care a învățat la Școala Gimnazială nr. 4, și un băiat de 20 de ani, Darius, care a învățat tot la Liceul Tehnologic de Servicii. Ironia sorții, cu o zi înainte de a muri, Darius distribuise pe Facebook o postare cu un groaznic accident rutier descris de o fată muribundă.

Celălalt tânăr care a murit, de 20 de ani, Rafael Manta, era vărul lor. El a învățat la Liceul cu Program Sportiv.

O fată de 12 ani, Cosmina, sora celor decedați, a fost preluată de elicopterul SMURD și transportată la Târgu Mureș. Fata care învață la Școala Gimnazială nr. 4 era în stare critică, medicii făcând eforturi să îi salveze viața. Ea a fost supusă unei intervenții chirurgicale. Fără succes. A murit și ea.

Mesaje sfâșietoare pe Facebook

Pe Facebook au apărut mesaje de condoleanțe ale rudelor, colegilor și prietenilor:

”Tocmai am aflat că Lavinia, colega noastră, a decedat astăzi în urma unui accident auto, împreună cu alți 2 frați. În astfel de situații cuvintele sunt de prisos, dar dorim să oferim familiei condoleanțe pentru pierderea copiilor și tot sprijinul nostru! Dumnezeu să-i odihnească!” – Consiliul Județean al Tinerilor

”Sunt conştientă, suntem 2 copii. Iubirea noastră nu putea dura o veșnicie, am trecut peste atâtea lucruri împreună şi nu-mi imaginam că relația noastră se va sfârşi aşa. Te voi iubi mereu suflețelul meu!”, scrie prietena lui Darius, Alexandra Alina

”Dumnezeu sa vă ierte verișorii mei dragi….mereu veți rămâne în inima și sufletul meu…Dumnezeu să vă aibă în grija lui și să vă alăture îngerilor… Să vă fie drumul lin și să aveți grijă de mine de acolo de sus” – Bianca

”Astazi de 1 iunie, ziua copilului, este o zi in care 4 copii ne-au parasit. Au plecat afara sa vrea. Dumnezeu are un plan, si uneori nu il intelegem.. voi, prieteni dragi, oameni frumosi cu suflete deosebite, o sa ramaneti in sufletul meu si nu o sa va uit niciodata. Ati fost niste oameni extraordinari, puternici, ati fost niste prieteni foarte buni.. imi este greu sa accept asta.. Dumnezeu sa va odihneasca ! Va iubesc” – Denisa

”Stirea ca niste fiinte iubite au plecat brusc din viata ta, lasand in urma numai tristete si durere, ne-a socat. Cuvintele sunt de prisos. Ele se rezuma doar la durere, tristete si soc si nu pot aduce nicio alinare. Numai bunul Dumnezeu ne poate ajuta sa intelegem ca drumul lor s-a oprit aici. Dumnezeu să-i odihnească în pace ! O sa imi lipsiti enorm de mult” – Maria

”Înca nu imi vine sa cred ce s-a întâmplat as vrea sa cred ca este un coșmar. ….dar din pacate este crunta realitatea  in data de 1iunie 2017 in loc sa sărbătorească ziua copilului. …dumnezeu a decis sa isi mai cheme inca 3ingerasi acasa ….chiar daca doare nu mai avem ce face ….dumnezeu sa va odihnească în pace prietenii dragi” – Cristiana

”Darius ai plecat prea repede de pe pământ erai un copil mereu zâmbitor ,plin de glume ,plin de viata îmi amintesc cum erai in clasa erai mereu ala care radea care era cuminte …nu îmi vine SA cred ca ai plecat asa repede nici nu ai apucat sa te bucuri de viata sper ca de acolo DE sus sa iti veghezi familia si sa ii protejezi condoliante familiei ati fost niste frați deosebiți” – Niko

”Darius, cuvintele nu isi mai au rostul , orice as spune nu te mai aduce inapoi ,dar ai fost unul dintre cei mai buni oameni pe care i-am cunoscut , iar ca prieten ai fost mereu cu un pas mai mult. Dumnezeu sa te odihneasca in pace!” – Cătălin

”Imi spuneai saptamana trecuta ca o sa ne mai vedem si o sa tinem legatura si uite ca nu am mai apucat. Nu imi vine sa cred ca ai plecat asa de repede. Ai fost un prieten minunat. Nu o sa te uit niciodata,Rafa!! Dumnezeu sa te odihneasca in pace!” – Paula

”Nu trebuia să fie o zi tristă,trebuia să fie ziua noastră,ziua copilului. Trebui să râdem să ne simțim bine,nu să plângem De ce voi? De ce tocmai acum? Nu îmi vine să cred că totul sa întâmplat așa de repede ! Dumnezeu să vă odihnească în pace ! Nu o să vă uităm niciodată !” – Denisa

”Drum bun copii frumosi, Azi de ziua copilului trebuia sa fie o zi de bucurie ,nu o zi de jale…e greu , dar Dumnezeu va iubit mai mult dragii mei. Dumnezeu sa intareasca parintii si pe noi toti” – Flori

”Frateee ai plecat prea repede îmi pare nespus de rău. Condoleante familiei… ai fost un prieten extraordinar… Ne vedem acolo sus.. adio frate!” – Cosmin

”Dumnezeu sa va odihneasca in pace, colegi/prieteni dragi!!! Suflete nevinovate . Încă nu pot sa cred”

”Nu o să vă uităm niciodată!”

   

Precedent în 2015

În decembrie 2015, în același loc nefast patru persoane aflate într-un taxi au murit deoarece șoferul nu a oprit la trecerea de nivel peste calea ferată și trenul a izbit în plin autoturismul, după cum Timp Online a scris aici. Primarul Ovidiu Crețu anunța atunci că municipalitatea se va implica pentru amplasarea unei bariere la trecerea la nivel cu calea ferată: ”Accidentele sunt accidente, se întâmplă. Dacă șoferul nu respectă semnele și regulile de circulație, se poate întâmpla orice. Am discutat însă cu directorul general al SNCFR să găsim o formulă pentru a rezolva problema cu bariera la Viișoara. Semnalele acustice sunt una, pot fi încălcate, însă bariera este chiar pentru un blocaj fizic”. Nu s-a întâmplat nimic în acest sens.

Foto: Facebook

39 comentarii

  • Puneti o barieră auto, sau faceti o pasarelă pentru masini, sau un viaduct să treacă trenul pe deasupra.
    Cine decide ce trebuie făcut in locul respectiv? Ministerul Transporturilor, Consiliul Județean, CFR ?

    • Trebuie sa te oprește și sa te asiguri … in primul rând!!!
      Poate vine RM cu IPS-ul de serviciu și-i învie pe cei morții și pe cei care o sa mai moara!!!
      Dumnezeu sa-i ierte!!!!

    • Tu realizezi ce aberatii vorbesti? Viaducte..pasarele? Daca esti bou si nu te opresti la stop si mori asta inseamna ca trebuie facute viaducte? E ca si cum te-ai arunca de pe bloc si apoi dai vina pe autoritati ca de ce nu erau jos saltele sa cazi pe moale. Terminati cu prostiile si respectati regulile de circulatie. E simplu.

    • ce bariere vrei dom’le?
      noi avem pârtie, avem pod trambulina, avem custi pentru veverite, avem oua de plastic si mere plantate în giratorii, si o sa avem si roller-coaster !!
      astea cu toate ca avem un primar tâmpit care nu a fost în stare sa-si puna mia de angajati la lucru (cât primaria Berlinului!) ca sa faca legatura dintre doua strazi amarâte în doua mandate jumate (Artarilor cu Colibitei) si sa puna o trecere din aia moderna (cum se practica de zeci de ani în toata Europa) peste calea ferata care taie strada Lucian Blaga si unde ne rupem masinile când trecem peste sine.
      si ne mai miram ca mor oameni când iarba nu-i cosita nici macar în centrul orasului european la jumatatea anului ?!?

    • Legislatia e prea stufoasa, astia zic ca aia trebuie sa ia masuri, aia zic ca aialalti si asa mai departe. Asa ca e un mister, Adrian C. treaba cu cine trebuie sa ia masuri… Asta la 28 de ani de la revolutie.

  • Bariera nu-i o solutie protectoare pentru locatarii defavorizati ai zonei!
    Cel mai bine ar fi sa opreasca trenul si sa acorde prioritate masinilor !De ce are trenul mai multe drepturi ca noi?

    • Trenul are un grafic de circulatie care trebuie respectat,nicăieri in lume nu opresc trenurile să treacă carutele,masinile sau cei neatenti.Da dacă in zonă ar locui primarul sau rudele lui erau montate de mult bariere,așa…Dumnezeu sa-i ierte.
      PĂREREA MEA!

    • Nea Ion cam „pui botu” la orice poanta! Un pic de IQ te rog fa rost!

    • Trenul in mers are prioritate de aia .soferul trebuie sa oprească si sa se asigure.mare păcat iar au plecat dintre noi niste tineri minunati dar la noi accidentele au devenit deja o moda D zeu sa va ierte si sa va odihneasca .Condoleante familiilor îndurerate

  • Daca era bariera acolo, nu murea nimeni. Somnul autoritatilor si al CFR naste tragedii ! Noapte buna ! Cand ai o zona populata, cu locuinte si mai ai si targ unde vin mii de persoane la evenimentele tale, ii lasi pe toti sa treaca o cale ferata fara bariera? Noaptea mintii ! Cati mai trebuie sa moara pana sa fie determinat chefereul sa puna doua nenorocite de scanduri in calea tragediilor ?! Asta era incepatoare dar ala de data trecuta era un taximetrist totusi. Daca era bariera , nu murea nimeni, e simplu ca buna ziua, in rest se poate discuta pana la calendele grecesti ca cine, ce si cum.

    • Eu zic mai bine sa scoată trenul ala de acolo! Desființați calea ferata!
      Bai frate ce minte au unii! Căscati naibii ochii ș-apoi propuneți soluții!

    • Aveti perfecta dreptate ! Dar cat , Doamne , costa o bariera ? Daca era , acum acesti copii zambeau acasa la bunici . Din pacate , ei sunt acum un numar! Primaria nu are bani de cheltuit pe lucruri care nu aduc electorat . La traficul feroviar” supraaglomerat” al Bistritei ( Deda , Ludusanu , Clujanu , Bargauanul ) cred ca suntem campioni la oameni ucisi in accidente de tren, asta fara sa fac o statitstica neaparat , doar din anunturile de la politia rutiera . Bine ca avem partie , mere , struti si veverite … Si inca ceva , tinem in viata un sistem feroviar extrem de costisitor … In tren erau oameni cat pentru un autobuz … Oare cat ne mai permitem aceste derapaje ? Dumnezeu sa-i ierte !

    • Se dau prea ușor permisele auto.e plin orașul de șoferi care probabil ca au luat sala cu 26 și la condus sunt 0. Vina e în primul rand a școlilor de șoferi care umflă banii și baga elevi în examene care nu sunt capabili sa conducă pe drumurile publice nici după 500 de ore. Ar trebui schimbat tot sistemul de acordare a permiselor auto.

    • Fa tu o plimbare pe acolo si ai sa constati ca ai nevoie de mult curaj sa treci peste linie la ce vizibilitate este, oricat te-ai asigura.

    • Da nu trebuia nici macar sa se asigure. Trebuia doar sa opreasca. Semnalele audio si rosu intermitent erau in functiune.

  • e jale in oras cu traficul,plin de cimpanzei la volan,cand iesi din casa trebuie sa fi spovedit,toata plebea are masina,trebuie vazut cum se dau permisele!!!

  • Bai oameni buni,oricat Stop ai face nu este vizibilitate suficienta pentru a te asigura daca vine sau nu trenul.si ce_ati fi vrut sa se dea jos din masina ca doar nu avea experienta in sofat sa vada vine trenul si pana fugea inapoi sa porneasca apare din boscheti si trenul.lasati comm rautacioase oricum in toate cazurile mortul e de vina.Dumnezeu sa_i ierte!

  • Nu trebuie sa fim ironici in asemenea cazuri,in toate situatiile de acest gen mortul este de vina,sa presupunem ca nu a avut experienta in condus,dar oare nici acel taximetrist nu a avut experienta?
    Ce sofer este atit de inconstient sa nu opreasca la calea ferata?
    ESTE O ZONA CU VIZIBILITATE REDUSA mai ales noaptea probabilitatea unui accident este foarte mare.
    Chiar daca nimeni nu isi asuma o responsabilitate pentru aceste accidente la Viisoara ar trebui luate masuri ca asemenea accidente sa nu mai fie.
    Poate costa mai mult o bariera sau un semafor decit viata unui om?
    Condoleante familiei.

    • Cred că oricine ar fi în locul familiilor cu victime ar reacționa la fel. Într-o zonă fără vizibilitate nu mai contează dacă ai sau nu experiență, chiar trebuie să dăm vina pe victime? Dar statul? Nu ei ar trebui să protejeze persoanele? Dacă am putea am instala noi bariere si semne de circulație, dar după, statul , ne-ar face să plătim….Credeți că e corect?

  • statului român, înainte de a se hotărî să puie o barieră , ați așteptat să apară mai multe victime, chiar nu vă gândiți la familiile victimelor? Oare dacă va-ți afla voi în locul lor? Cum ați reacționa? Știți câte căi ferate în România sunt fără bariere? Nu aveți de gând să protejați viața persoanelor? Ar putea fi oricine, chiar și voi. Gândiți-vă……..

  • Sincere Condoleanţe!

    În contextul societăţii româneşti este doar o chestiune de timp, până următorul accident va avea loc şi alţi copii până în 22-23 ani îşi vor pierde viaţa în mod teribil. Teribil pentru familie, pentru comunitate, pentru societate.

    Pentru câteva zile, durerea, indignarea va fi colectivă, iar apoi treptat alte subiecte vor îmbarca în atenţia opiniei publice..iar membrii familiei rămasă va purta pentru restul vieţilor lor, durerea imensă , care va dispărea doar la moartea lor. Asta până la o altă tragedie, când alte familii vor suferi crunt.

    De ce?
    Pentru că.

    România ca şi Stat, managerii CFR plus politicienii din administraţiile locale nu sunt în stare să realizeze că costul aferent înstalării unei bariere cu semnalizare la o trecere de cale ferată nu e un moft, sau un lux ca şi sponsorizarea ascunsă din buget a unei noi biserici, noi cabane sau chefuri pt angajaţi sau unui nou vehicul pentru mai marii zilei.

    Este un element de securitate ESENŢIAL în desfăşurarea traficului feroviar.

    Iar din păcate, toată societatea civilă şi familiile care suferă, nu sunt în stare să plătească un avocat care să de-a în judecată CFR şi administraţiile locale pentru NEGLIJENŢĂ CRIMINALĂ.
    Un caz care se întâmplă odată în 100 de ani, e un accident.
    Dar accidente rutiere sau feroviare care se repetă cu DECESE UMANE, în aceleaşi LOCURI, aceleaşi circumstanţe în timp de câţiva ani, fără ca să fie aduse CORECTIVE, se cheamă omor cu premeditare.

    Prevenţia , analiza de caz, corective, prevenţie…pur şi simplu nu par metode de lucru în România unde populaţia crede că un Doamne Ajută o protejează automat.
    Nu sunt bani.
    Dar sunt bani, pentru tot felul de prostii.
    Şi nu sfinţitul automobilului , rugăciunile sau mersul la biserică ajută să eviţi tragediile astea.
    Ci măsuri.

  • Un accident, de orice tip , nu are la origine o singură cauză. Niciodată. Una dintre cauze este fără îndoială indolența și/sau nepăsarea unor posesori de burți triple și râturi suine care ocupă jilțurile unor funcții absolut nemeritate. Aceștia ar trebui să ciocnească cu trenul, nu niște bieți copii pe care soarta și o clipă de neatenție i-a trimis în ceruri.
    Dumnezeu să-i odihnească!

  • Pe vremea comunismului pe langa calea ferata erau curatati si taiati pomii si arbustii dar in democratia romaneasca (lene si indiferenta) trenul parca circula prin boscheti. Pai daca trenul circula prin boscheti cum sa-l vezi??? Trenul trebuie sa fie vizibil pe toata lungime caii ferate. Romanul nu stie sa gandeasca inainte cu 5 minute, nu-si da seama ca boschetii face ca trenul sa nu fie vizibil. Un tren care nu este vizibil aduce moarte. Calea ferata din ziua de azi este o rusine a CFR.

  • Rusine CFR-ului (prin reprezentantii lor), rusine autoritatilor locale (Domnule Primar, si toti cei responsabili din aparatul administrativ, local si national)! Sunteti primii la incasat, la sanctionat, cand e vorba de a aplica legea in dreptul cetateanului, iar cand e vorba de a va face treaba in propria ograda, uitati de toti, de toate si de lege. Din nefericire, doar interes propriu si prea prea putin interes pentru binele celor din jur, aceasta e situatia. Inca odata RUSINE. Nu va meritati deloc locurile pe care le ocupati.

  • Condoleante! Mare, mare pacat pentru pierderea de vieti omenesti…
    Insa vazand unele opinii, am senzatia ca o sa trebuiasca sa treaca vreo 20 de ani si poate tot nu se va reusi amplasarea de bariere in toate locurile unde nu se respecta legea. Sunt multi care, din diverse motive, incearca sa avanseze ideea ca la noi se moare numai din vina autoritatilor si datorita lipsei masurilor adecvate. Sa ne amintim ca si in Germania au existat, exista si vor exista decese in urma accidentelor rutiere, si in Franta, etc… Iarasi sa ne amintim cate accidente cu victime am vazut la stirile de la ora 17, in situatiile in care soferul trecea calea ferata OCOLIND bariera lasata- cu semnale luminoase si sonore cu tot, fiind „surprins” de tren.
    Mergand pe firul aceleiasi logici, ar trebui instalate bariere si in intersectii, pe drumurile fara prioritate, ca sa nu uite cumva cineva sa se asigure cand intra pe drumul cu prioritate. Pentru ca si in astfel de cazuri am vazut la stiri o groaza de accidente, cu morti si raniti. Bariere pentru depasiri riscante, in zone fara vizibilitate? Bariere pentru soferii prea obositi, care adorm la volan? Sau pentru vitezisti? Bariere si la trecerile de pietoni (ca si ei mai sunt calcati pe trecere) ?
    Cam multe bariere, s-ar parea… Poate ar fi suficienta mai multa atentie la volan si la ce scrie in Codul rutier, ca nu scrie rau.

    • Aici a fost un accident la trecere peste calea ferata care e lipsita atat de bariera cat si vizibilitate din cauza ca uni inloc sa curete pe langa calea ferata au decis sa vanda padurile si sa lase oameni sa traiasca ,ca in padure in localitati si chiar la oras.Pt asta uni traiesc pe picior mare cu palate si multe propietati.RUUUUUSINE ca va vede o lume intreaga cum va ingrijiti de oameni si cum ai protejati (promisiuni pana va voteaza,ca pe urma ai omorati pe rand)

  • Calea ferata de la viisoara este un loc periculos ,fara a avea pretenita ca sunt un mare sofer detin permis de 20 de ani si am parcurs cel putin 100.000km spun ca trecerea de la viisoara in spre piata este deosebit de periculoasa , la precedentul accident printre victime era si fiul unui prieten de al meu iar taximetristul imi era amic . Am incercat sa vad daca conducatorul auto are vizibilitate pentru a se asigura , trebuie sa te apropii foarte mult de calea ferata pentru a avea vizibilitate si risti sa fii acrosat de tren . Localnicii spun ca in zona accea trenul vine fara semnale acustice deci aceea trecere este o loterie categoric este nevoie de bariera si sper ca cei in drept sa o faca cat mai repede pretul este prea mare . Dumnezeu sa intareasca famiilile si sa le dea putere sa treaca peste momentele acestea grele.

  • Dze sa i odihneasca!Trist ptrca aici se ajunge dc.permisele se dau pe bani.In Dorna asa se dau nu stiu in Bistrita.Jegurile care iau mita de la copii sa le dea permis trebuie sa aiba pe suflet vietile lor.E f.trist ce se intampla.Mai trist este ca parintii lor si oamenii in general accepta asta.St.inconstienti!

  • Regula e simpla:Stop,de asiguri si treci.E veche din 1966,de la vechiul DECRET 328,fostul cod rutier.
    INSA ,un regim de trafic era in 1966,altul e in 2017.AVEM O LEGISLATIE IMBECILA SI NEADAPTATA,FACUTA DE NISTE INDIVIZI NEPROFESIONISTI.
    Acolo trebuia sa existe BARIERA,mai ales ca era cunoscuta ca zona cu pericol ridicat de accidente.CRUCEA SF ANDREI E UN SIMBOL APUS SI DESUET IN ZILELE NOASTRE.
    Greseala acestor copii insa,nu trebuie sa.i coste si viata.
    Ca simplu om,plang acesti copii nevinovati si pe familiile lor.
    Ca avocat si ca fost politist,cer ca organele de parchet sa se sesizeze din oficiu si sa duca in catuse la un judecator ,sub acuzatia de neglijenta in serviciu,forma agravata,ucidere din culpa PE :
    -Seful serviciului Rutier din zona ,care nu a efectuat demersurile necesare pt instalarea unei bariere.Au dreptul si obligatia sa faca acest lucru si sa ia masuri legale impotriva celor care nu aduc la indeplinire masurile de siguranta rutiera.A facut.o?Nu cred…Si nu vb de hartii,adrese,etc.,FAPTE!Iar din cate stim,BARIERA nu era…
    -Responsabilii CFR care adminstreaza portiunea de cale ferata respectiva pt ca nu a luat masuri de protectie a propriului traseu de CF(se putea intampla, o tragedie si mai mare(de parca asta nu ar fi una colosala), ar fi deraiat un tren cu sute de pasageri,etc
    -Primarul localitatii pt ca nu a efectuat nici un demers real pt securizarea zonei.’
    Sunt convins ca in fata unui judecator,se vor acuza reciproc,se vor afunda in interpretari cat mai fanteziste a legii ,astfel incat sa fie eventual vinovat Ceausescu,nicedecum ei (legile sunt clare insa,neclare sunt doar cand vrea judecatorul sa fie neclare) ,iar culpa lor este una comuna,cu circumstante agravante(avem 10 morti in 2 ani!!!!),pedeapsa pentru ucidere din culpa putand fi urcata usor pana spre maximul prevazut de lege.
    Aici se ajunge cand in politie ,adminstratie,regii de stat,nu dicteaza competenta ci SPAGA POLITICA .
    Iar dupa o condamnare,facuta cat mai cunoscuta in toata tara,la cel putin 10 ani de inchisoare,va asigur ca nu o sa mai avem sange nevinovat varsat inutil si aburd..
    Pentru ca cei pe care ii platim din bani nostri sa aiba grija ca institutiile statului sa functioneze bine,se vor speria.
    PACAT DE MORTI!SA-I ODIHNEASCA D.ZEU !

    • imi cer scuze daca am fost dur dar am avut …………………………din nratentie ….si viteza .unui tanar…………………………sincere condoleate

  • Am citit parerile unor mari idioti, in comentarii.Spre stiinta acestori idioti,le spun ca,iti dai seama de existenta liniei ferate, cind ai ajuns in mijlocul ei,atit de invizibila este in conformitate cu geografia terenului.
    Daca vii dinspre Bistrita spre blocuri,zona caii ferate este slab luminata,crucea sf.Andrei un putregai de lemn ramas de la Ceasusescu nici nu se zareste iar calea ferata se afla in,, virful dealului.SI DE UNDE SA STII TU,CE SE AFLA in virful unui deal ? Aaaa…trebuie sa opresti masina..ai oprit,dar iti dai seama ca esti pe sinele de cale ferata !!! Sper ca nu sinteti intr-atit de idioti cind veniti noaptea acasa sa zicem de la Brasov,cite dealuri intilniti opriti ca boii sa vedeti ce e dincolo ?
    Aaa…fata era din zona si stia de existenta liniei ferate ? Oricare cetatean roman,liber sa circule prin Romania,poate trece peste aceasta cale ferata cind doreste si ce ne facem cu ei care nu cunosc conformatia terenului ?

    De la distanta nu ai cum sa iti dai seama de linia ferata ,pentru ca gardurile si cladirile de pe marginea drumului si in stinga si in dreapta,duc pina la aprox.,5m-10m de calea ferata.Deci vizibilitate,cit un lat de drum…adica putin mai mult decit 0,cu o cale ferata amplasata si in virful dealului..dupa ce ca dincolo de stinga si dreapta drumului, e imposibil ca un ochi uman, sa vada ceva…
    Hei, voi idioti !! VOI NU ATI INVATAT,ca nu ai voie sa faci nici depasiri cind urci un deal, pentru ca logica ne spune, ca nu stii ce te astepta in virful dealului, avind vizibilitate 0 ? Asa ca de unde sa stie tinara ca o asteapta in virful dealului,trenul ucigas/ daca nu zareste calea ferata de balarii ?
    Semnale luminoase niet nema,acustice cind si cum dar si pe alea S-AR PUTEA SA NU LE AUZI…..deci cele luminoase erau foarte necesare mai ales ca lipsa lor incalca drepturile persoanelor cu dizabilitati (motorii,adica cei care circula cu scaune de invalizi sau cei cu probleme auditive).
    Spuneau unii ca daca esti bou si nu opresti la calea ferata,n-are decit sa te calce trenul.Problema e ca,au mai murit 4 oameni si exista pericolul sa se mai repete accidentele.Deci,citind pe idioti, cum ca avem de-a face cu o gramada de boi,atunci tu, autoritate a statului intervii,prin norme. ATI INTELEEEES..???
    In lumea asta nu traiesti asa de capul tau…exista politici de stat si norme care reglementeaza viata de zi cu zi a unei comunitati sau a unui stat vorbind la scara larga iar statul are obligatia sa inlature pericolele de care o comunitate nu este constienta !!!!
    Acuma desigur ca idiotii vor spune, ca altii cum trec calea ferata si nu au accidente ?
    Acesti ,,altii”, risca enorm apropiindu-se nepermis de mult de calea ferata din deal, sa vada daca nu trece trenul.Ori te poate acrosa trenul,ori iti moare motorul chiar pe sine,ceea ce i s-a intimplat si fetei.
    Tocmai de aceea normele feroviare prevad o distanta minima de siguranta fata de calea ferata.Or tocmai,esti nevoit sa incalci aceasta norma pentru a- ti asigura integritatea fizica evitind o coliziune.
    Paradoxal ,nu ? AICI E DE VINA STATUL, pentru ca nu mi-a creat conditiile ca eu sa am posibilitatea sa ma pun la adapost de o posibila catastrofa,deci mi-a incalcat dreptul la integritatea fizica.
    Statul este obligat sa ia masuri…Statul se compune din mai multe autoritati.
    Primarul,(A SE CITI PRIMATUL) cu toata gasca lui de golani ce au devalizat banii orasului,a spus ca a facut sesizari pentru amplasarea unei bariere.Dar nu a obtinut raspuns.Mai sus de el ;
    PREFECTUL ESTE REPREZENTANTUL GUVERNULUI in teritoriu.. Ce a facut FRENT ASTA cu certificat de fals revolutionar ? Adica CFR e un fel de Vatican sau ce naiba ?
    Ia cititi normele europene in domeniu si vorbiti in totala cunostinta de cauza.
    SPER CA NU AM SUPARAT PE NIMENI.IN AFARA DE IDIOTI

    Articolul 3

    În scopul prezentului regulament, se aplică definițiile stabilite la articolul 3 din Directiva 2004/49/CE.
    Se aplică, de asemenea, următoarele definiții:
    1. „risc” înseamnă frecvența cu care se produc accidentele și incidentele care provoacă daune (cauzate de un pericol) și gradul de gravitate al respectivelor daune;
    2. „analiză de risc” înseamnă utilizarea sistematică a tuturor informațiilor disponibile pentru a identifica pericolele și a estima riscul;
    3. „evaluarea riscurilor” înseamnă o procedură bazată pe analiza de risc, prin care se stabilește dacă s-a obținut un nivel de risc acceptabil;
    4. „aprecierea riscurilor” înseamnă procesul global care cuprinde o analiză de risc și o evaluare a riscurilor;
    5. „siguranță” înseamnă lipsa unui risc inacceptabil de producere a unor daune;
    6. „managementul riscului” înseamnă aplicarea sistematică a unor politici, proceduri și practici de gestionare în executarea sarcinilor de analizare, evaluare și controlare a riscurilor;
    7. „interfețe” înseamnă toate punctele de interacțiune pe durata unui ciclu de viață al unui sistem sau subsistem, inclusiv exploatarea și întreținerea acestuia, în care actori diferiți din sectorul feroviar conlucrează în vederea gestionării riscurilor;
    8. „actori” înseamnă toate părțile care sunt implicate, direct sau prin angajamente contractuale, în aplicarea prezentului regulament;
    9. „cerințe de siguranță” înseamnă caracteristicile (calitative sau cantitative) privind siguranța ale unui sistem și ale exploatării (inclusiv norme de exploatare) și întreținerii acestuia, care sunt necesare pentru a se respecta obiective de siguranță stabilite prin lege sau la nivel de companie;
    10. „măsuri de siguranță” înseamnă o serie de acțiuni care fie reduc frecvența apariției unui pericol, fie atenuează consecințele acestuia, pentru a obține și/sau a menține un nivel acceptabil de risc;
    11. „partea care înaintează propunerea” înseamnă una dintre entitățile următoare:
    (a) o întreprindere feroviară sau un administrator de infrastructură care implementează măsuri de control al riscurilor în conformitate cu articolul 4 din Directiva 2004/49/CE;
    (b) o entitate responsabilă cu întreținerea care implementează măsuri în conformitate cu articolul 14a alineatul (3) din Directiva 2004/49/CE;
    (c) o entitate contractantă sau un producător care invită un organism notificat să aplice procedura de verificare „CE” în conformitate cu articolul 18 alineatul (1) din Directiva 2008/57/CE sau un organism desemnat în conformitate cu articolul 17 alineatul (3) din directiva respectivă;
    (d) un solicitant al unei autorizații de punere în funcțiune a subsistemelor structurale;
    12. „raport de evaluare a siguranței” înseamnă un document care conține concluziile evaluării efectuate de un organism de evaluare asupra sistemului aflat în curs de evaluare;
    13. „pericol” înseamnă o situație care ar putea duce la producerea unui accident;
    14. „organism de evaluare” înseamnă o persoană, organizație sau entitate externă sau internă, independentă și competentă care realizează o investigație pentru a furniza, pe bază de probe, o opinie cu privire la capacitatea unui sistem de a îndeplini cerințele de siguranță pe care acesta trebuie să le respecte;
    15. „criterii de acceptare a riscului” înseamnă termenii de referință pe bază cărora se apreciază acceptabilitatea unui anumit risc; aceste criterii se folosesc pentru a se stabili dacă nivelul unui risc este suficient de scăzut pentru a nu fi necesar să se ia măsuri imediate pentru a-l reduce și mai mult;
    16. „evidența pericolelor” înseamnă un document în care se înregistrează și se adnotează pericolele identificate, măsurile aferente, originea pericolelor și trimiterea la organizația care trebuie să le gestioneze;
    17. „identificarea pericolelor” înseamnă procesul de găsire, enumerare și caracterizare a pericolelor;
    18. „principiu de acceptare a riscului” înseamnă normele folosite pentru a stabili dacă riscul legat de un anumit pericol sau de mai multe este acceptabil sau nu;
    19. „cod de practică” înseamnă un ansamblu de norme scrise care, dacă sunt aplicate în mod corect, pot fi folosite pentru a controla un anumit pericol sau mai multe;
    20. „sistem de referință” înseamnă un sistem despre care s-a demonstrat în exploatare că are un nivel acceptabil de siguranță și în funcție de care se poate evalua, prin comparație, acceptabilitatea riscurilor unui sistem în curs de evaluare;
    21. „estimarea riscurilor” înseamnă procesul utilizat pentru a genera o măsură a nivelului riscurilor analizate și constă în următoarele etape: estimarea frecvenței, analiza consecințelor și integrarea acestora;
    22. „sistem tehnic” înseamnă un produs sau un ansamblu de produse, inclusiv proiectarea, implementarea și documentația de asistență; dezvoltarea unui sistem tehnic începe cu specificarea cerințelor aferente și se încheie o dată cu acceptarea sa; deși este avută în vedere proiectarea de interfețe relevante cu comportament uman, operatorii umani și acțiunile acestora nu fac parte dintr-un sistem tehnic; procesul de întreținere este descris în manualele de întreținere, dar nu face el însuși parte din sistemul tehnic;
    23. „consecințe catastrofale” înseamnă decese și/sau multiple vătămări grave și/sau daune majore cauzate mediului ca urmare a unui accident;
    24. „acceptarea din punctul de vedere al siguranței” înseamnă statutul acordat schimbării de partea care înaintează propunerea, pe baza raportului de evaluare a siguranței furnizat de organismul de evaluare;
    25. „sistem” înseamnă orice parte a unui sistem feroviar supusă unei schimbări, care poate fi de ordin tehnic, operațional sau organizațional;RO 3.5.2013 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 121/11

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Sorin P. Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS