Social

Greva din Educație continuă și luni, zi în care se va lua o decizie

Sindicaliştii din educaţie au anunţat duminică, după discuţiile cu premierul, că luni 12 iunie greva continuă. Răspunsul la oferta Guvernului va fi dat luni, după consultarea proiectului de majorare a salariilor.

Guvernul le-a propus sindicaliştilor o creştere salarială medie de 25% de la 1 iunie, 1.500 lei anual pentru personalul didactic de predare şi auxiliar până în 2027, 500 de lei anual pentru personalul nedidactic, până în 2027, precum şi 50% prima tranşă din noua grilă, de la 1 ianuarie 2024. 

Sindicaliștii au transmis că propunerile Guvernului vor fi aduse la cunoştinţa angajaţilor din sistem şi că reprezentanţii acestora se vor pronunţa luni.

Se va intra în a patra săptămână de grevă generală a profesorilor, declanșată în 22 mai.

Aceasta este prima grevă generală după 18 ani și prima la final de an şcolar.

Ministerul Educaţiei a propus, într-un act normativ supus dezbaterii publice, echivalarea probelor orale ale Bacalaureatului cu notele din liceu. De asemenea, evaluarea de clasa a VI-a ar urma să nu se mai ţină.

Etichete

4 comentarii

  • De ce nu easă profesori la greva in tinpul liber.Copi ear nu au medile âncheiate .Deschideț școlele ca ne rămîne copi prosti.

    16
    29
    • Scuzati ca va intreb stimabile comentator…. dar cu Limba Romana ce aveti de i-ati pus cruce in cateva cuvinte?!?!?!?! ( apropo va rog sa ma scuzati ca nu am scris cu diacritice)

      15
      5
    • Cristi…am ânvățat sa scriu on line ân tinpul pandelie după metoda de ânvățamânt la distanța care a dat țări atâtea valori.Acum âmi ese lucrarea de doctorat ân administratie si politici.Eu bag diacritice că e foarte importante la cv ânafară de lista cu nănasi si uncheși.

      25
      8
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS