Guvernarea PDL şi camera secretelor

Ce a însemnat pentru mine, ca jurnalist, guvernarea PDL? Multă tăcere din partea instituţiilor statului în care au fost numiţi diverşi şefuleţi puşi parcă să păzească, ca Cerberii, secretele din spatele uşilor închise.

Primul şi cel dintâi păzitor al tuturor secretelor locale a fost prefectul Cristian Florian, un om tânăr, dar rigid, mai rigid ca pensionarii, care nu a exprimat nicio părere personală cât a condus instituţia asta. N-am înţeles nimic din îngălările lui nici de la colegii prefecturale, nici de la alte conferinţe de presă. Dacă era să trăiesc din ştirile pe care mi le-a furnizat el, muream de foame.

L-am pus în capul listei din cauza vârstei. Speram că un om dintr-o altă generaţie pricepe mai bine la ce foloseşte limba ascuţită când faci politică. Mă scuzaţi, am uitat. Cică dânsul a făcut administraţie! Poate prin Cuba fiindcă Prefectura, ştim cu toţii, nu o conduc prefecţii, ci oamenii care lucrează de o viaţă în administraţie şi cunosc legile.

În ce-l priveşte pe preşedintele CJ, Liviu Rusu, m-am resemnat de când şi-a început mandatul după ce am aflat că nu vorbeşte la telefon fiindcă se teme că îi este ascultat. Şi nu se temea degeaba. Cel mai mult am scris despre el când l-a cercetat DNA, în rest, la fel ca şi prefectul, mut de-a dreptul, speriat de telefoane ca de moarte, dispărut fără urmă zi de zi de la birou, apărut câteodată vinerea la conferinţele PDL, vorbind despre nimic.

Foarte rare au fost momentele în care s-a comportat ca un om normal care pricepe că esenţa politicii, bună, rea, cum o fi, este comunicarea. Nu i-a folosit la nimic armata de consilieri personali, specializată în comunicate de tipul „ne-a vizitat o delegaţie din Germania”. Nu le-am folosit niciodată, nu m-au ajutat la nimic. Din punctul meu de vedere, cei trei comunicatori ai săi (dacă asta au vrut să fie), au bifat la capitolul inutilitate din plin. S-a încercat, de vreo două ori, plimbarea presei prin judeţ cu microbuzul pentru „vizitarea obiectivelor măreţe”. S-au dus doar cei care au avut o zi la dispoziţie de pierdut aiurea pentru cel mult o pseudo-ştire. Am fost şi eu odată şi m-am lămurit. A doua oară nu am mai mers. Despre CJ am mai scris cel mult la şedinţe şi la depuneri de coroane când venea alaiul „divelor” la paradă de pantofi cu toc şi genţi.

În ce priveşte restul instituţiilor, în afară de Finanţe şi de CJPC, niciuna n-a „respirat” nimic. Enervant, de-a dreptul, când îţi câştigi pâinea din ştiri.

Singurul care şi-a păstrat, în mare, ritmul a fost Ioan Oltean, un om care generează ştiri din orice. Din păcate, nimeni nu i-a luat exemplul. În cazul lui, e valabilă spusa: în jurul unui stejar mare nu creşte nimic.

Cu adevărat, nu a crescut nimic. A avut o tentativă Botiş. Păcat că lăcomia i-a mâncat viitorul. Dacă nu băga mâna atât de adânc în borcanul cu miere putea fi un politician veritabil.

Cristiana Sabău