Politică

Guvernul Mureșan, respins de Parlament. Criza politică, într-o nouă etapă

Guvernul premierului desemnat Siegfried Mureșan (PNL) nu a obținut votul de încredere al Parlamentului, obținând doar 182 de voturi favorabile, în condițiile în care avea nevoie de 233.

Numărul total de deputați și senatori este 464, prezenți au fost 321, iar 197 și-au exprimat votul. S-au înregistrat 182 de voturi ”pentru” și 15 ”împotrivă”. Parlamentarii PSD și AUR nu au votat.

Este al doilea Executiv care nu întrunește numărul necesar de voturi, după Guvernul Adrian Veștea în 22 iunie, astfel că se îndeplinește, pentru prima dată, condiția prevăzută de Constituție pentru declanșarea alegerilor anticipate, care revine însă exclusiv președintelui Nicuşor Dan. Acesta a afirmat constant faptul că nu își dorește alegeri anticipate, întrucât nu le consideră o soluție.

Guvernul condus de Ilie Bolojan (PNL), demis pe 5 mai, rămâne în continuare interimar.

Președintele Nicușor Dan a anunțat că va convoca partidele luni la Palatul Cotroceni, iar luni după-amiază va desemna un nou premier. Şeful statului a cerut partidelor ca în acest timp să-şi organizeze şedinţele interne şi să vină de data aceasta cu soluţii, care să poată să treacă la vot, arătând că acestea trebuie să lase fiecare de la ele, astfel încât să se ajungă la consens.

Ce prevede Constituția

Respingerea unei noi solicitări de învestitură readuce în discuție posibilitatea dizolvării Parlamentului și organizării de alegeri anticipate.

Potrivit articolului 89 din Constituția României, Președintele poate dizolva Parlamentul după consultarea președinților celor două Camere și a liderilor grupurilor parlamentare, dacă Legislativul nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare și dacă au fost respinse cel puțin două solicitări de învestitură.

În situația actuală, însă, președintele Nicușor Dan a transmis că nu consideră alegerile anticipate o soluție pentru încheierea crizei. În acest context, sunt așteptate noi consultări cu partidele parlamentare și o nouă desemnare pentru funcția de premier.

Până în prezent, Parlamentul a respins Cabinetul Veștea, la 22 iunie.

Anterior, Eugen Tomac fusese desemnat de președinte pentru funcția de premier, după demiterea Guvernului condus de Ilie Bolojan, în luna mai. Tomac și-a depus însă mandatul înainte ca propunerea sa de Guvern să ajungă la vot, după ce nu a reușit să obțină sprijinul necesar pentru formarea unui Cabinet de tehnocrați.

Etichete

12 comentarii

  • Nicușor Dan se joacă cu focul cu desemnările lui inepte de premieri de 2 bani pe bandă rulantă. Individul ăsta e iresponsabil, el nici măcar nu conștientizează că țara e pe “junk,” și că n-avem guvern de 5 luni. Suspendarea lui Nicușor Dan și alegerile anticipate sunt singurele soluții de salvare pentru România. Parlamentul ăsta nu a putut genera un guvern în 5 luni, trebuie resetat categoric totul.

    32
    60
    • Stau si ma minunez la acest presedinte care ne arunca o acadea din 3 in 3 saptamani si noi stam cu gura cascata ……sa o lingem!!!
      Nu sunt nici aur si nici psd…ist.
      Dar alegerile anticipate in situatia cand nu exista o majoritate e singura solutie , DAR SE VEDE CA FUNCTIA SI CIOLANUL E TOTUL PENTRU EI!!!!!

      Democratia e poporul nu….EI
      PS eu imi platesc impozitele , pensia si sanatatea , dar dupa cum se vede …..LE O PLATESC LOR MOKA
      Ce votam in romania de 36 ani?
      VOTAM CUI SA I FIE MAI BINE

      55
      9
    • Dacă n-ai fi scris tu, ți-aș fi dat like! Dar… în condițiile de față sunt nevoit să îți dau dislike la fel cum dau și lui Bălan cu toate ca de multe ori nu merită neapărat și la fel cum a câștigat alegerile Iliescu, Weener, Nicușor…

      13
      22
  • Multumim pesedeului pentru criza in care au adus tara. Au bagat tara in criza si acum ii doare-n cur de ea. Creste euro si mai este un pas pana junk iar grindeanu doreste sa vina partidele la masa negocierilor. Care masa a negocierilor cand pe ei ii doare-n cur de tara. Se joaca acum cu tara dar nu au habar ce ii asteapta. Sa nu plangeti la alegeri. Pesedisti sunt exact ca si comunisti. Tradatori strga tradatori….

    81
    66
    • Tu ești unul dintre „intelectualii” de la USR care râgăie plăcuțe suedeze, iar în mintea ta puțină și întunecată de ură, PSD e vinovat chiar și de ticăloșia și incompetența guvernării USR-Șobolojan care a distrus economia României. Voi useriștii și băsiștii din PNL care au userizat ultima urmă de liberalism, sunteți EPOCA MARO!

      7
      13
    • Poi nu l-au votat nici ai lui ,toți,d-apoi pesedeul.Trubadurul ăsta a luat mai puține voturi decât Veștea și în cazul ăluia PNL era clar scindat în două tabere.Hai nu fi nervos…Cu ajutorul lui Grindeanu și al lui Georgică ,mai rămâne Bolojan cu Miruță la butoane.Așa până prin mai , anul viitor, să se împlinească anul.Dar la tine a sunat goarna la unitate și ai postat .Vin și ăia 5 lei mintenaș.

      5
      9
  • Încă o gherlă servită nouă de parlamentari. Dacă mai era nevoie acum se pot dumiri cam toți alegătorii lor și nu numai ei. Odată proptiți în Parlamentul României devin jupâni și nu le mai pasă de interesul țării și implicit a cetățenilor ei. Fac mișto unii de alții și își bagă vârtos labele în finanțe pentru a-și atinge interesele personale și ale protejaților lor. PÂNĂ CÂND?

    10
    4
  • Singurii vinovati sunt AUR si PSD care au dat jos un guvern fara sa puna nimic in loc. Nu inteleg de ce nu fac impreuna guvern si la revedere. Acum sa se pupe, sa se ia in brate pana se hotarasc sa guverneze impreuna! Si pana la urma l-au dat jos pe Bolojan dar uite ca nu l-au dat. Deci stricam jocul dar reparati-l voi ca noi doar am vrut sa va araram ca suntem şmecheri! Asta e huliganism si bataie de joc fata de o tara intreaga!

    37
    33
    • Tidor tu ești tălâmb, de aia nu înțelegi de ce nu fac guvern AUR și PSD. A desemnat Nicușor premier propus de partidele astea două? Acum pricepi cine-i de vină? Hai să-ți dau mură-n gură: Nicușor Dan e de vină, ca să înțelegi și tu.

      9
      11
  • Uitam prea repede. Criza politică a fost generată de nesăbuința unor lideri politici de la conducerea PSD, în frunte cu Sorin Grindeanu și cuplul de la Craiova, care prin depunerea moţiunii de cenzură împotriva guvernului din care făceau parte au aruncat România într-o instabilitate guvernamentală fără precedent.
    Prin această moţiune PSD a încălcat Acordul Politic asupra formării Coaliției politice de guvernare pro-occidentale pentru perioada 2025-2028, semnat pe 23 iunie 2025, care la articolul 19 prevede următoarele:
    Art.19. Niciun parlamentar, membru al partidelor şi formațiunilor politice care fac parte din Coaliție nu va semna, nu va susține și nu va vota o moțiune simplă îndreptată împotriva vreunui membru al Guvernului sau o moţiune de cenzură
    Ori la mai puțin de un an, PSD a încălcat mai multe prevederi ale acordului culminând cu moţiunea de cenzură depusă împreună cu AUR împotriva guvernului din care făceau parte, aruncând România într-o criză guvernamentală fără să pună nimic în loc.
    Singurul efect al acestei al moţiunii lui Grindeanu a fost izolarea PSD din grupul partidelor pro-europene care au hotărât să nu mai facă alianţe cu social-democraţii conduşi de indivizi care nu respectă acordurile de colaborare. Este şi dovada prelungirii crizei guvernamentale.
    Ba mai mult cârdășia dintre PSD și AUR pentru depunerea moţiunii de cenzură a fost premeditată, după cum urmează:
    -20 aprilie: PSD a decis retragerea sprijinului pentru premierul Ilie Bolojan;
    -22 aprilie: PSD își retrage toți miniștrii din Guvernul Bolojan;
    -27 aprilie: Petrișor Peiu (AUR) și Marian Neacșu (PSD) au ieșit împreună în fața presei pentru a anunța moțiunea de cenzură comună PSD-AUR împotriva guvernului Ilie Bolojan;
    -5 mai: Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan trece cu 281 de voturi. Pragul minim pentru promulgare fiind de 233.
    -5 iunie: La o lună după moțiune, președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe consilierul prezidențial Eugen Tomac pentru a forma un cabinet tehnic.
    -14 iunie: În dimineața zilei de duminică, Nicușor Dan iese la declarații împreună cu Eugen Tomac și Adrian Veștea. Tomac se retrage, iar prim-vicepreședintele PNL Adrian Veștea devine noul premier desemnat de președinte. Nicușor Dan nu a anunțat anterior conducerea PNL de propunerea lui Veștea.
    -22 iunie: Guvernul Veștea a picat la votul din Parlament, în ciuda vizitei lui Adrian Veștea la sediul AUR pentru susținere. Simion își scoate parlamentarii din plen, iar cabinetul Veștea obține doar 189 de voturi. Pentru a fi învestit, era nevoie de susținerea a 233 de parlamentari.
    Așadar, criza politică a fost accentuată și mai mult de ticăloșia președintelui Nicușor Dan prin desemnarea lui Adrian Veștea drept candidat de premier pe furiș, fără consultarea conducerii partidului. Aceasta a determinat convocarea Congresului Extraordinar al PNL din 21 iunie, 2026, unde a fost stabilită excludrerea din partid a „puciștilor” care au votat alături de PSD pentru guvernul Veștea.
    A urmat cea mai lungă perioadă de interimat al guvernului Bolojan demis pe 5 mai.
    Abia pe 21 septembrie, că preşedintele Nicuşor Dan a semnat decretul de desemnare a lui Siegfried Mureşan. Votul de investitură a avut loc pe 30 septembrie. Ce a urmat se știe. Guvernul Siegfried Mureșan a primit 182 voturi pentru, față de minimum 233 necesare pentru învestire. În sală s-au aflat parlamentarii PSD, pentru a fi asigurat cvorumul necesar încât ședința să nu fie amânată. Aceștia au stat în bănci, răspunzând fiecare „prezent, nu votez”. Parlamentarii AUR nu au participat nici în zilele de 28 și 29 septembrie la audierea miniștrilor în comisii și nici la votul de investitură din ședința de plen a camerelor reunite din parlament.
    De fapt AUR vrea alegeri anticipate și suspendarea președintelui, iar PSD vrea înapoi la guvernare cu Sorin Grindeanu premier.
    In plus, președintele Nicușor Dan a devenit „victimă” a propriei sale inadecvări politice și după primul an de mandat s-a decredibilizat în așa măsura încât riscă suspendarea din funcție.

    15
    4
  • Așa da, Iuliu! Așa comentariu pertinent și la obiect, mai rar.

    Din păcate, așa am ajuns! Din păcate, unii uită. Și uită ce s-a făcut bine, pândind la colț, atenți la o greșeală cât de mică, doar de dragul de a riposta. E mult mai ușor să jignească, să acuze, să nu recunoască faptele bune, nu? Să se construiască, e dificil. A pune umărul la treabă, e incomod.
    E necesar să existe competiție, dar să fie corectă, cu reguli respectate. De acord, e obligatoriu să se ia atitudine, dar de ce (de cele mai multe ori) în mod huliganic? De ce nu cu bun simț? E greu de acceptat faptul că alții sunt mai buni, mai eficienți, mai implicați. Doare să “cadă” perne de pe scaune și să “zboare” privilegii. Și atunci apare frustrarea. Și teama. Și aruncarea “balastului” în curtea celuilat, deși…

    Se spune răspicat: e greu în România, din cauza guvernului Bolojan. Așa să fie, oare? Realitatea ne cam contrazice: nu sunt mai multe cazuri sociale comparativ cu anii trecuți. E furnicar de mașini pe toate drumurile, e plin-ochi de cumpărători cu coșuri pline prin toate magazinele și Mall-urile, terase cu toate locurile ocupate, se vând vacanțe în locuri exotice și exemplele pot continua. Ce bine ar fi dacă toți cei care strigă “hoții” și-ar aminti și de hoțiile lor. Ar fi ideal dacă toți ar face ce trebuie pentru bunăstarea tuturor, nu doar pentru binele personal.

    21
    1
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.