Politică

Palatul Victoria, sub stăpânirea USL: Guvernul Ponta a fost învestit de Parlament

Cabinetul condus de preşedintele PSD şi copreşedintele USL Victor Ponta a fost susţinut de 284 de parlamentari dintre cei 376 care au votat. 92 de senatori şi deputaţi s-au declarat împotrivă.

Ponta a spus în Parlament că a cerut specialiştilor din Ministerul Finanţelor să propună în şedinţa de marţi a Guvernului o soluţie prin care banii acordaţi de fostul Guvern către primăriile PDL să fie recuperaţi şi folosiţi la salarii şi pensii.

El a amintit că a criticat în numeroase rânduri modul în care Guvernul Ungureanu a cheltuit „ilegal şi ilegitim” 170 milioane euro din Fondul de rezervă, pentru a finanţa campania electorală a unor aleşi locali PDL.

„Mă angajez ca Fondul de rezervă să nu mai fie folosit niciodată pe criterii politice, pentru campanii electorale, ci doar conform legii, pentru situaţii cu adevărat de urgenţă. Mai mult, am solicitat specialiştilor din Ministerul Finanţelor ca printr-un act normativ, să încercăm să recuperăm acei bani, de 170 milioane euro, şi să-i folosim acolo unde avem cu adevărat nevoie, la reîntregirea pensiilor şi a salariilor”, a spus Ponta.

El a anunţat totodată că va propune în prima şedinţă a Guvernului, care urmează să aibă loc marţi, un act normativ pentru restituirea sumelor reţinute ilegal pensionarilor pentru CASS.

Noul Guvern, votat luni seară de Parlament, îi cuprinde pe: Victor Ponta – premier, Florin Georgescu – vicepremier şi ministru al Finanţelor, Daniel Chiţoiu – ministru al Economiei, Ioan Rus – ministru de Interne, Andrei Marga – ministru al Afacerilor Externe, Titus Corlăţean – ministru al Justiţiei, Corneliu Dobriţoiu – ministru al Apărării Naţionale, Leonard Orban – ministru al Afacerilor Europene, Mircea Diaconu – ministru al Culturii, Daniel Constantin – ministru al Agriculturii, Ovidiu Silaghi – ministru al Transporturilor, Eduard Hellvig – ministru al Dezvoltării Regionale, Dan Nica – ministru al Comunicaţiilor, Vasile Cepoi – ministru al Sănătăţii, Ioan Mang – ministru al Educaţiei, Rovana Plumb – ministru al Mediului, Mariana Câmpeanu – ministru al Muncii, Victor Paul Dobre – ministru delegat pentru Administraţie, Lucian Isar – ministru delegat pentru Mediul de Afaceri, Mircea Duşa – ministru pentru relaţia cu Parlamentul, Liviu Pop – ministru delegat pentru Dialog Social.

Etichete

2 comentarii

  • Felicitari!putem sa ne adjudecam si noi cu incapatinarea noastra, un pic din aceasta reusita o spun fara modestie ,cred cu tarie ca noi am dat curaj vechii opozitii sa infrunte acesti tirani.

  • ura………ura………uraaa…..!!!!!!!! A trecut Guvernul !!! sint in culmea fericirii, sint in extaza…..nu mai pot ……a trecut !!! de maine toti vom avea gurile deschise , pentru ca de maine va curge lapte si miere . gratis !!! trebuie doar sa cascam gura fara sa facem nimic !!! Doamneeeeeeeeee……nu mai emigrez in Burkina -Faso !!! uraaaa….

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISSFM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS