Actualitate

Hai să dăm mână cu mână: Ceremonie și Hora Unirii, vineri la Bistrița

Vineri 24 ianuarie, la Bistrița au loc o serie de manifestări pentru a celebra împlinirea a 161 de ani de la Unirea Principatelor Române (Mica Unire).

Manifestările se vor desfăşura în Piaţa Unirii, în faţa bustului domnitorului Alexandru Ioan Cuza, începând cu ora 12.00, şi vor consta într-un ceremonial militar-religios, urmat de tradiţionala Horă a Unirii.

Ceremonialul militar-religios va cuprinde acordarea onorului militar, salutul Drapelului de luptă, intonarea Imnului Național al României, oficierea serviciului religios, alocuțiuni, depunberea unei coroane de flori, defilarea gărzii de onoare.

Toți cei prezenți se vor prinde în Hora Unirii, pe acordurile Muzicii Militare și ale Corului Liceului de Muzică ”Tudor Jarda”.

Ziua de 24 ianuarie este sărbătoare legală, zi liberă nelucrătoare.

În 5 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza a fost ales domn al Moldovei, iar în acelaşi an la 24 ianuarie şi al Țării Româneşti, realizându-se astfel Unirea Principatelor Române. În 24 ianuarie 2020 se împlinesc 161 de ani de la Mica Unire, important eveniment istoric care a reprezentat primul pas pe calea înfăptuirii statului naţional român unitar.

4 comentarii

  • Proastă afacere au făcut moldovenii. Acum sunt izolați de Romania și de Europa și transformați într-o insulă de sărăcie de guvernul de la București care lucrează pentru teleormăneni: Dragnea, Videni, Dancilă și alte pramatii – Olguța, Manda, Mazăre, Cocoș-Udrea. Acum 161 de ani, Iașii erau peste București din toate punctele de vedere și în 1918 de acolo au renăscut speranțele României. După 30 de ani de la Revoluție nici măcar nu au început lucrările la vreo autostradă și trenurile merg acum cam ca o șaretă trasă de doi cai buni de acum 161 de ani. Au rămas cu horea asta o dată pe an. Dar, nu mai ține mult prosteala asta. Moldova și Transilvania ar trebui să se dezunească de București ca să se reconecteze la lumea și prezentul în care trăim. Nicolicii, Bădălăii, Codrinii și celelalte lighioane să se gospodărească ei singuri.

  • Hai să dăm mână cu mană
    Cei cu 10.000 pe lună
    Cei cu 2 să muncească
    Cei cu 8 să chefuiască
    ……..
    Cei cu woucer hodinească,
    Fraierii cu greu trudească!
    Bugetarii să-n florească
    Pensii mari ei să primească
    …………..
    Hoți,inculți și mârlănie
    În frumoasa Românie.
    Dulce,dulce Românie
    E frumos,asta se știe!

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Alexandru Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS