Sport

Halloween Party pentru ”vampiri”: Gloria – CSM Rm. Vâlcea 4-1

Echipa bistriţeană a rispit din start orice urmă de emoţie, a făcut show şi a dat un careu de goluri în poarta oaspeţilor. ”Alb-albaştrii” rămân liderii seriei de vest din Liga a II-a.

După ce a suferit la Arad prima înfrângere din acest sezon, Gloria Bistriţa şi-a lins rănile în compania celor de la CSM Râmnicu Vâlcea, vineri 28 octombrie, pe teren propriu, în etapa a 11-a a Seriei a 2-a din divizia secundă.

Jucătorii pregătiţi de Nicolae Manea au arătat încă de la început cine e şeful şi au deschis scorul în minutul 3 prin Cristian Silvăşan, care a pătruns în careu şi l-a învins pe Chiriţă din 7 metri lateral dreapta, cu toată strădania lui Tomozei de a scoate de pe linia porţii. S-a făcut 2-0 în minutul 18, autor Cornel Predescu: şut de la 25 de metri, deviat. Dacă ar fi fost box, vâlcenii ar fi aruncat prosopul la pauză, la 3-0. Gabriel Velcovici marcase pentru un scor de forfait în minutul 38, după o lovitură liberă indirectă din careu bătută de Anton. Mai mult, din minutul 40 oaspeţii au jucat în zece, după eliminarea lui Adrian Stoica pentru o lovitură aplicată lui Radu Mărginean.

În repriza a doua asediul la poarta oltenilor a continuat, dar Gloria a mai înscris doar o dată, prin Marius Curtuiuş în minutul 73, după un carambol în careul formaţiei din Rm. Vâlcea. Pe un fond de relaxare al bistriţenilor, CSM a reuşit golul de onoare în minutul 80, când Robert Dalu a trimis la colţul lung, din 12 metri lateral dreapta.

4-1, dar şi un festival al ocaziilor ratate, inclusiv al barelor, semnate de Silvăşan, Velcovici, Predescu, Cafasso, Şomodi sau Curtuiuş.

Gloria: Lăzăreanu – Peteleu, Tudose, Reano, Cafasso – R. Mărginean (Feher 46), Anton (Şomodi 60) – Marcos, Predescu, Velcovici – Silvăşan (Curtuiuş 67). Antrenor Nicolae Manea.

Stadion: Municipal Gloria – Bistriţa. Arbitri: Marius Omuţ (Oradea) – Ovidiu Timar (Marghita), Claudiu Lucaciu – Florin Dreve (ambii din Cluj-Napoca). Observatori: Valer Nichimiş (Alba Iulia), Gyula Vereş (Sfântu Gheorghe).

Celelalte partide din etapa a 11-a a seriei de vest: Arieşul Turda – FC Bihor 2-1, Juventus Bucureşti – Alro Slatina 0-1, FC Argeş – FC Olt 2-1, Chindia Târgovişte – Unirea Alba Iulia 0-0, Luceafărul Oradea – Gaz Metan Severin 2-0, FC Maramureş – UTA Arad 2-1, Mureşul Deva – FC Timişoara 0-3.

Clasament: 1. Gloria Bistriţa 24 puncte (golaveraj 22-11), 2. FC Timişoara 24 puncte (18-9), 3. FC Argeş 19 puncte, 4. Unirea Alba Iulia 17 puncte, 5. UTA Arad 16 puncte, 6. Chindia Târgovişte 16 puncte, 7. Luceafărul Oradea 15 puncte, 8. Alro Slatina 15 puncte, 9. FC Maramureş 14 puncte, 10. Gaz Metan Severin 14 puncte, 11. CSM Rm. Vâlcea 13 puncte, 12. FC Bihor 13 puncte, 13. Mureşul Deva 13 puncte, 14. FC Olt 11 puncte, 15. Juventus Bucureşti 9 puncte, 16. Arieşul Turda 7 puncte.

În runda următoare, a 12-a, Gloria întâlneşte în deplasare formaţia FC Maramureş Universitar Baia Mare, sâmbătă 5 noiembrie, de la ora 11.00.

Precedentele rezultate ale Gloriei: 1-1 la Chindia Târgovişte, 2-1 cu FC Olt, 4-0 la Mureşul Deva, 2-2 cu FC Timişoara, 3-1 la FC Argeş, 1-0 cu Unirea Alba Iulia, 1-1 la Juventus Bucureşti, 2-1 cu Arieşul Turda, 2-1 cu Gaz Metan Severin, 0-2 la UTA Arad.

Pentru a vedea o fotogalerie de la întâlnirea Gloria Bistriţa – CSM Rm. Vâlcea, accesaţi pagina noastră de facebook

 

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS