Actualitate

Handbal: Gloria continuă campania de achiziții

Gloria 2018 Bistrița-Năsăud continuă campania de achiziții în perspectiva sezonului următor. Conducerea clubului a ajuns la o înțelegere cu internaționala daneză Ida-Marie Dahl, anunță gruparea bistrițeană.

”Am ales să îmi continui cariera la Bistrița pentru că aici am găsit o îmbinare perfectă între ceea ce se întâmplă pe terenul de joc și marile aspirații ale clubului. Vin în România să mă dezvolt ca jucătoare, iar echipa din Bistrița este fără îndoială cea la care voi putea face acest lucru. Sunt nerăbdătoare să fac parte din acest proiect interesant și ambițios al Bistriței și abia astept întâlnirea cu suporterii”, a declarat ea.

În vârstă de 24 de ani, Ida-Marie Dahl evoluează pe postul de pivot. Ea vine la Gloria 2018 Bistrița-Năsăud după cinci sezoane la Viborg HK, fosta campioană a Europei. Anterior, a mai evoluat pentru trei ani la Ajax Copenhaga. La nivel de senioare și-a trecut în palmares un titlu de vicecampionă a Danemarcei în sezonul 2020-2021 și o medalie de argint în EHF European League, în sezonul 2021-2022. Cu echipa națională a Danemarcei, a fost campioană europeană la junioare (2015), vicecampioană mondială la junioare (2016) și vicecampioană europeană la tineret (2017). În 2016, la Campionatul Mondial de junioare a primit titlul de ”Cel mai bun pivot”.

Din 2018, când a debutat în naționala de senioare a Danemarcei, și până acum a adunat 10 selecții în tricoul alb-roșu. Ida-Marie a făcut parte din lotul lărgit al Danemarcei de la Campionatul European din 2022.

1 comentariu

  • Poate achiziționați și un antrenor. Ca era Elisei dar ați ratat ocazia. Ca pe actualul l-ati dat jos de rău și l-ati luat de bun. ????

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS