Actualitate

Hangan îi răspunde lui Crețu: Sunteți ”Toma Necredinciosul”!

Copreședintele PNL Bistrița, consilierul municipal Sorin Hangan, i-a răspuns pe Facebook primarului Ovidiu Crețu după ce acesta a spus că liberalii au plecat din sală înainte de dezbaterea proiectului privind transportul deșeurilor din Zăvoaie ”ca să nu-și asume răspunderea pentru că în cazul în care vom fi sancționați de Garda de Mediu, de Agenția pentru Protecția Mediului fiindcă nu am rezolvat problema gunoaielor”:

”La acuzele formulate de către vremelnicul primar al Bistriței, cum că noi, consilierii locali ai PNL, nu ne asumăm răspunderea unui vot negativ pentru transportul gunoaielor depozitate temporar din Zăvoaie, am următorul răspuns:

Domnule primar, dumneavoastră în afara momentului în care conduceați, în regim de taxi, mașina proprie, nu ați gestionat niciodată banii dumneavoastră. Spre deosebire de dumneavoastră eu, timp de mai bine de douăzeci de ani, la firma mea, a trebuit să chibzuiesc atent orice cheltuială, pentru că gestionez banii mei și ai familiei mele. Această deosebire mă face să fiu mult mai prudent și fără falsă modestie, mult mai chibzuit cu votul pe care-l dau pentru a cheltui banii concetățenilor mei. Din acest motiv nu puteam sa vă girez, sub nici o formă să riscați, dintr-o ambiție vecină cu fanatismul, peste 800.000 lei din banii bistrițenilor, doar pentru că nu ați avut înțelepciunea să acceptați modificarea unui biet articol, care ar fi redus riscul la zero. Modificarea despre care fac vorbire a fost acceptată chiar și de către cei de la Vitalia. Singurul care s-a opus, cu îndârjire, doar pentru „amorul artei” sunteți dumneavoastră, cel care ar fi trebuit să fiți primul care să sesizați greșeala și să reduceți riscul ca orașul să piardă peste opt miliarde de lei. Pentru că sunteți „Toma Necredinciosul” și nu veți accepta niciodată că ați greșit, iată argumentele, voi fi scurt pentru a nu plictisi:

În articolul 5.1: ”Tariful în vigoare la data semnării contractului este cel aprobat prin HCJ nr. 57/15.04.2015, respectiv 42,82 lei/tonă – hotărâre atacată de către Vitalia la Tribunalul Prahova în dosarul 4368/105/2015 cu termen de judecare în 23.10.2015. În condițiile în care instanța va da câștig de cauză Societății Vitalia, municipalitatea va fi obligată să plătească un tarif majorat pentru depozitarea deșeurilor de 69,74 lei/tonă, adică vreo opt miliarde de lei vechi, în plus .

Propunerea de modificare pe care, personal, am propus-o în dezbateri și la ședința Consiliului Local din august a fost: ”Tariful de depozitare a deșeurilor transportate din Zăvoaie este cel stabilit în cadrul contractului de concesiune nr. 34/04.01.2013, respectiv 42,82 lei/tonă”, articol cu care a fost de acord, inclusiv Vitalia și care ar fi eliminat orice risc.

Dumneavoastră nu acceptați nici măcar evidențele, dacă nu sunt creația dumneavoastră proprie. Din acest motiv m-am retras din sală la votul acestui act normativ. Iar dacă, inevitabilul se va întâmpla, voi fi primul care voi sesiza organele în drept pentru a recupera prejudiciul creat, de la dumneavoastră și armata de ”yesmeni” care vă înconjoară”.

Etichete

11 comentarii

  • Puneti o poza cu altul , care e mai fain ca ne bagati in boala cu mecla asta stramba . Toma necredinciosul nu a fost tradator , Sorine , Iuda a tradat . Cretu cu Iuda seamana , pentru ca i-a tradat pe bistriteni cu 8 miliarde . Dovedeste ca a avut un interes si sa vezi ce infractiune de abuz in serviciu iese la DNA .

  • Se pare ca minciuna si dorinta de a dezinforma sunt trasaturi specifice liderilor PSD.Pai cum putea Cretu sa se abata de la calea aratata de mentorul Ponta.

  • Daca intri pe Google si dai pe cautare Sorin Hangan Bistrita primul articol spune ca firma condilierului local Sorin Hangan e in insolventa . Cu datorii de peste 900.000 de lei ( 9.miliarde de lei vechi ) , la BCR are vreo 4, 9.miliarde , nu si-a platit nici avocatul , etc etc . Sorine daca taceai filozof ramaneai . E clar ce chibzuit ai fost tu cu banii familiei si e clara si competenta ta manageriala de ati conduce firma . Mergi blat si mucles .

    • Adriane, te pricepi la afaceri ca si Nastase4Case. Pai daca faci lucrari si niste smecheri nu ti le platesc inseamna ca esti prost manager?
      Oricum ai lua-o, e o mare diferenta… Cretu arunca cu banii contribuabililor la fiecare pas.

  • Mircea esti bestial . Unde dau eu si unde crapa la tine . Firma lui asta e la Tribunalul BN cu declansarea procedurii de insolventa din decembrie 2012 ( de trei ani ) si el vorbeste de firma lui ca sa se dea de gol cat e de ipocrit . Tu vorbesti de Adrian Nastase . Nu ai ceva probleme , ca esti paralel cu subiectul si atemporal rau de tot ?

  • Daca faci lucrari si niste smecheri nu ti le platesc inseamna exact ca esti un prost manager pentru ca nu ai stiut sa folosesti una dintre functiile manageriale , respectiv functia preventiva . Cele 4 functii manageriale ( din tratatele de management ) sunt : functia preventiva , functia de organizare , functia de comanda si functia de control . QED .

    • la teorie sunteti buni toti.cu practica stati mai rau. da de asumarea riscului ai auzit mr.Emil? este o caracteristica principala, cei drept a economiei de piata si nu a administratiei publice

  • Uite de unde apar marii manageri. Firma este in reorganizare si a reusit sa plateasca deja vre- 700.000 de lei, conform unui plan de reorganizare, votat de catre creditori si aprobat de catre un judecator. Dar ma rog, e mai simplu sa dai in mesager decat sa analizezi mesajul. Iar pierderea care a dus la insolventa, a aparut datorita falimentului unui partener francez cu care lucra de aproape 20 de ani, asa ca la vrajelile cu prudentialitatea, sa avem pardon.

  • Cine se scuza se acuza domnule Muntiu . Am citit si eu pe Google . Vorba lui Adrian , aia cu blatul si cu muclesul . Daca liberalii baga la inaintare astfel de trepadusi e clar ca va castiga Cretu primaria . Personal il consider pe Cretu un produs rutinat si expirat dar pe alde astia ii bate la relanti .

  • PSD-UL a facut un sondaj cu Cretu , Dorin Popescu , Tivadar de la unguri , Hangan si Seserman de la liberali . Cretu are fix dublu procente decat toti astialalti la un loc . E de rasul curcilor .

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS