Actualitate

La Bistriţa va fi creat un centru model de educaţie pentru natură

La Bistriţa va fi creat „un centru model de educaţie pentru natură”, anunţă biologul Ciprian Samoilă, preşedintele Asociaţiei Harta Verde România. Organizaţia pe care o conduce şi-a propus crearea Centrului de Cercetare și Educație pentru Natură Bistrița-Năsăud (CCEN BN), unul din obiectivele principale ce va contribui la „misiunea Asociației Harta Verde România de a promova valorificarea durabilă a patrimoniului natural”.

„Noi ne-am asociat în scopul dezvoltării durabile a societății prin conservarea biodiversității, promovarea ecoturismului și a educației formale și non-formale a tinerilor și adulților pentru natură implementând proiecte multidisciplinare și susținând inițiative etice. În acest moment, căutăm resurse umane, financiare și materiale pentru îndeplinirea acestui deziderat, crearea unui centru model de educație pentru natură. Vă rugăm să ne contactați aici pe Facebook sau la telefon pentru cei care doresc să sprijine inițiativa noastră”, a scris el.

Reamintim că, în 2016, Asociaţia Harta Verde România a amplasat observatoare şi hrănitori pentru păsări sub îndrumarea Societăţii Ornitologice Române în câteva locuri din Bistrița, în Parcul Municipal Bistrița și Grădinița nr. 6 de pe Aleea Șieului și alte câteva locuri mai puțin cunoscute publicului. De asemenea, sub coordonarea membrilor organizaţiei, elevii au fost învăţaţi cum să hrănească păsările şi, mai ales, cum să le ocrotească.

1 comentariu

  • Astept sa organizati si un miting de protest impotriva hotararilor luate de politrucii idioti din parlamentul nostru care da unda verde la interventii brutale de asa zisa modernizare in ARILE PROTEJATE.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS