Actualitate Recomandări

Horațiu Pașca: E vorba despre experiență și eventual despre noroc

Antrenorul echipei Gloria 2018 Bistrița-Năsăud, Horațiu Pașca, a declarat după meciul pierdut la Odense în Grupa C a Cupei EHF că diferența de șase goluri (19-25) este prea drastică față de desfășurarea jocului.

”O primă repriză foarte bună. Un nou egal la pauză în condițiile în care reușești să te aperi la nivelul la care ne-am apărat noi în prima repriză, în care o echipă nordică reușește să îți înscrie doar nouă goluri, cred că poți spera la un rezultat pozitiv. Din păcate, șase goluri cred că este mult prea mult față de ceea ce s-a întâmplat pe teren. A fost un moment psihologic al meciului în repriza a doua în care am condus cu două goluri și am avut două ocazii să ne desprindem la trei. Nu am reușit. Până la urmă, Odense a revenit în joc”, a spus Pașca.


El a adăugat: ”Au avut 2.000 de spectatori în sală și asta a contat foarte mult. Cred că publicul le-a ajutat emoțional să depășească momentul prost și să intram noi într-unul. Au jucătoare de mare valoare cu foarte mare experiență. Le felicit pe fete pentru modul în care au jucat acest meci, știu că și-au dorit foarte mult să câștige. Astăzi nu a fost vorba despre o diferență de valoare, ci pur și simplu despre experiență și eventual despre noroc”.

”Trebuie să ne recuperăm repede. Ne așteaptă un drum lung, nu către casă ci către Timișoara, acolo unde întâlnim echipa locală în Cupa României, după care sper să ajungem cu bine acasă pentru a putea pregăti returul cu Odense. Sper din tot sufletul ca sala noastră sa fie arhiplină, sunt convins că așa va fi. Sper cu mai multă atenție și un dram de noroc să obținem un rezultat pozitiv în fața propriilor suporteri ”.

Antrenoarea formației daneze, Karen Brodsgaard, spune că ”Odense a avut o defensivă extraordinară”. ”Am avut răbdare și am fost bine pregătite pentru ce urma. Felul în care am schimbat în defensivă poate funcționa și mai bine, mă bucur că avem aceste oportunități de a evolua și mai bine, în meciul retur”.

VEZI ȘI:

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS